În februarie 2024, Uniunea Europeană a făcut un pas pe care îl evita de decenii: a tratat industria de apărare ca pe o prioritate economică, nu doar de securitate. Regulamentul de instituire a Programului pentru Industria Europeană de Apărare (EDIP), adoptat sub presiunea războiului din Ucraina, marchează o schimbare de paradigmă. Textul oficial vorbește despre „consolidarea competitivității, rezilienței și pregătirii bazei tehnologice și industriale de apărare europene (EDTIB)” și cere ca Uniunea să poată „produce întregul spectru de capabilități militare” (Art. 4, EDIP).
Aceasta nu este doar o decizie tehnocrată. Este o mutație strategică. După decenii în care apărarea era lăsată statelor membre și alianței NATO, Bruxelles-ul devine un actor industrial și financiar direct în domeniul armamentului. Dincolo de simbolismul politic, EDIP introduce reguli noi, fonduri comune și criterii de eligibilitate care pot schimba radical geografia economică a apărării europene.
Pentru state ca România, acest nou cadru poate fi fie o șansă istorică de convergență, fie o nouă confirmare a decalajului structural dintre centru și periferie.
Bugetul programului este, aparent, modest: 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, la care se adaugă 300 de milioane de euro pentru instrumentul de sprijin al Ucrainei. Dar efectul de pârghie este considerabil, deoarece statele membre pot adăuga resurse naționale, fonduri de coeziune sau bani din Mecanismul de Redresare și Reziliență (Art. 6 și Art. 14a).
Articolul 12 definește esența noului model: „acțiuni comune de achiziții publice” derulate de grupuri de state membre, printr-un agent de achiziții comun, precum Agenția Europeană de Apărare (AEA) sau Organizația pentru Cooperare în Domeniul Armamentului (OCCAR). Uniunea contribuie cu până la 15% din valoarea contractului comun, procent ce poate urca la 25% dacă sunt îndeplinite condiții precum complexitatea ridicată, participarea mai multor state și implicarea unei structuri europene de achiziții (PAED).
Aceste articole par tehnice, dar efectul lor este politic și economic. Ele mută centrul de greutate al deciziei industriale. Achizițiile nu vor mai fi doar naționale, iar beneficiile economice ale contractelor vor depinde de integrarea într-o rețea europeană de furnizori. În plus, Articolul 13 deschide finanțarea pentru „acțiuni de consolidare industrială”, cu rate de cofinanțare de până la 35% din costurile eligibile, crescând până la 50% pentru proiecte care implică IMM-uri și rețele transfrontaliere. În limbajul european, aceasta înseamnă „integrare industrială”. În limbaj economic, înseamnă relocare, achiziții și parteneriate forțate pentru statele periferice care nu dețin lanțuri complete de producție.
România pornește dintr-o poziție ambiguă. Industria națională de apărare există, dar este fragmentată, cu un nivel tehnologic scăzut și o dependență masivă de importuri. Firmele de stat, grupate în jurul ROMARM, produc în principal muniție de calibru mic, pulberi și componente mecanice. Firmele private, precum Aerostar sau Pro Optica, au nișe competitive, dar nu masă critică. Conform EDIP, aceste companii pot deveni eligibile doar dacă respectă două condiții majore: origine industrială europeană și conținut european minim de 65%. Articolul 11(8a) stabilește explicit că „costul componentelor originare din afara Uniunii și țărilor asociate nu trebuie să depășească 35% din costul estimat al componentelor produsului finit”, iar „componentele supuse restricțiilor impuse de țări neasociate trebuie eliminate”.
Pentru România, acest articol este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, impune eliminarea dependențelor critice (de exemplu, microcomponentele din Asia sau sistemele optoelectronice non-UE). Pe de altă parte, obligă industria locală să regândească lanțurile de aprovizionare într-un timp scurt și fără alternative interne evidente.
De exemplu, majoritatea muniției produse în România folosește materiale de la furnizori extra-UE. Or, sub EDIP, aceste intrări devin neeligibile. În lipsa unei capacități interne de substituție, companiile riscă să fie excluse din consorțiile europene.
Aici apare tensiunea de fond: EDIP sprijină „integrarea”, dar o face prin standarde înalte și criterii de excludere care favorizează statele cu lanțuri industriale mature. Pentru România, accesul la proiecte depinde de abilitatea de a construi parteneriate credibile cu Franța, Germania, Italia sau Polonia, care deja își alocă poziții privilegiate în noile rețele.
Articolul 11(8b) precizează că „beneficiarii finanțării Uniunii sau contractanții trebuie să aibă capacitatea de a decide fără restricții impuse de țări terțe neasociate sau de entități din astfel de țări”. Cu alte cuvinte, controlul corporativ și proprietatea contează.
Acest criteriu, menit să asigure securitatea tehnologică, ridică probleme serioase pentru companiile din Europa de Est care au acționari majoritari din afara UE. România are mai multe exemple: Mecanica Cugir (care colaborează cu firme din Israel), UTI (cu parteneriate extra-europene), dar și filiale americane care produc în domeniul apărării. Sub EDIP, aceste entități pot fi excluse de la finanțare, deoarece controlul extern este incompatibil cu regulile de securitate industrială ale Uniunii.
Textul este clar: „Beneficiarii finanțării Uniunii nu vor fi supuși controlului unei țări terțe neasociate” (Art. 10, alin. 2).
Această prevedere tensionează compatibilitatea cu realitatea NATO. România este profund integrată în sistemele americane, dar EDIP restricționează cooperarea cu entități non-UE, inclusiv SUA, în proiectele finanțate european. Este o linie de fractură între logica politică a Alianței și logica economică a Uniunii.
Pentru București, dilema devine strategică: cum să rămână aliat NATO, dar și participant eficient într-un cadru european care prioritizează „autonomia strategică”?
În absența unei politici clare, România riscă să rateze ambele.
Pe hârtie, EDIP pare generos. În practică, finanțarea reală depinde de capacitatea națională de cofinanțare și de calitatea proiectelor depuse.
Articolul 13 definește „acțiunile de consolidare industrială”, incluzând „achiziționarea de mașini-unelte necesare, modernizarea, extinderea și automatizarea capacităților de producție”, precum și „testarea și certificarea produselor”. Aceste acțiuni pot fi finanțate „până la 35% din costurile eligibile, crescând până la 50% dacă majoritatea beneficiarilor sunt IMM-uri sau întreprinderi cu capitalizare medie”.
Mai mult, Articolul 14a oferă flexibilitate statelor membre: „resursele alocate statelor membre pot fi utilizate pentru a finanța până la 100% din costurile eligibile, inclusiv din fondurile de redresare și reziliență (MRR)”.
Aceasta înseamnă că România poate, teoretic, finanța complet proiecte industriale eligibile din resurse proprii, fără a aplica principiul DNSH („do no significant harm”). Cu alte cuvinte, pot fi folosiți bani din PNRR pentru proiecte de apărare fără condiționările verzi impuse altor sectoare.
Dar aici intervine un paradox: România nu are încă un mecanism administrativ de cofinanțare pentru proiecte militare. Nici Ministerul Economiei, nici cel al Apărării nu dispun de o celulă specializată care să poată conecta resursele europene, fondurile naționale și nevoile industriale. În absența acestui mecanism, prevederile EDIP rămân oportunități teoretice.
Pentru a transforma EDIP din text legislativ în avantaj strategic, România trebuie să acționeze simultan în trei direcții: instituțională, industrială și diplomatică.
Programul european impune o coordonare strânsă între economie, apărare, finanțe și externe. Un articol central (Art. 24) prevede înființarea „Structurilor pentru Programele Europene de Armament (PAED)”, cu personalitate juridică și capacitate de achiziție comună. România ar trebui să fie membru fondator într-un asemenea PAED, cel puțin pentru domenii unde are volum intern de achiziție: muniție, vehicule blindate ușoare, comunicații tactice.
Fără această structură, participarea la achizițiile comune va fi simbolică, iar deciziile reale vor fi luate de statele care operează PAED-urile (Franța, Germania, Italia).
Articolul 11(8a) și (8b) fac imposibilă menținerea unor lanțuri de furnizori non-UE peste pragul de 35%. Guvernul ar trebui să identifice rapid 10–15 furnizori critici care depășesc acest prag și să inițieze transferuri tehnologice sau joint ventures în interiorul UE. În paralel, companiile românești trebuie sprijinite să obțină certificări UE și NATO pentru componentele de apărare – condiție explicită de eligibilitate în Articolul 13e privind „testarea și certificarea produselor de apărare”.c) Direcția diplomatică – Alinierea NATO–UE fără fracturi
Cea mai dificilă parte este compatibilitatea politică. EDIP subliniază că „activitățile relevante desfășurate de NATO, cum ar fi Procesul de planificare a apărării, vor fi luate în considerare”(Art. 6). Dar în practică, instrumentul este construit pentru a reduce dependența de SUA și de furnizori externi. România, profund integrată în lanțul logistic american, trebuie să evite un conflict de priorități: dacă UE finanțează doar proiecte cu conținut european, iar NATO cumpără echipamente americane, industria românească riscă să nu servească pe deplin niciuna dintre părți.
O soluție pragmatică ar fi specializarea. România ar trebui să se concentreze pe domenii unde există sinergii NATO–UE: muniție, mentenanță, comunicații și logistică. Este ceea ce documentul numește „acțiuni de consolidare care aduc beneficii întregii Uniuni prin creșterea capacităților de producție și reducerea dependențelor strategice” (Art. 15).
EDIP este o construcție politică ambițioasă, dar cu timp scurt de implementare. Programul expiră în 2027, iar angajamentele pot fi prelungite până în 2033 doar pentru acțiunile deja începute. Fereastra de oportunitate este de doi ani, practic 2025–2026, pentru definirea proiectelor și a consorțiilor.
Pentru România, această perioadă echivalează cu un examen strategic. Va rămâne un beneficiar marginal al contractelor europene sau va reuși să intre în rețelele de producție integrate?
Totul depinde de capacitatea de reacție. În timp ce statele mari și-au creat deja echipe EDIP la nivel guvernamental și consorții de industrie, România încă discută cine coordonează – Ministerul Economiei sau Apărării.
La final, merită amintită o formulare din preambulul Regulamentului: „Securitatea regională și globală necesită o schimbare radicală în amploarea și viteza cu care statele membre își consolidează capacitățile de apărare” (Considerent 3).
Aceasta este, de fapt, esența EDIP. Nu bani mai mulți, ci decizii mai rapide. Nu compensații, ci alianțe industriale. Nu autonomie declarativă, ci capacitate reală de producție.
Pentru România, lecția este simplă: nu există „industrie națională de apărare” în afara Europei. Dar nici Europa nu va aștepta o industrie care nu se modernizează.
EDIP pune condițiile pe masă. De acum, timpul lucrează împotriva celor care nu le înțeleg.
România are doi ani pentru a trece de la potențial la capacitate.
EDIP nu aduce doar bani, ci reguli. Cine se aliniază rapid intră în lanțurile industriale europene. Cine rămâne izolat, devine simplu importator de securitate
1. Înființarea Celulei EDIP Interministeriale (Q1 2025). Format permanent între Ministerul Economiei, Apărării, Finanțelor și MAE. Mandat: coordonarea aplicațiilor naționale la programele EDIP și la acțiunile de achiziții comune prevăzute în Articolul 12
2.Adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru participarea României la un Program European de Armament (PAED). România trebuie să devină stat cofondator al unui PAED axat pe muniție și mentenanță. Articolul 24 din EDIP permite acest statut, oferind acces direct la contracte interguvernamentale și cofinanțare de până la 25%.
3. Lista națională a furnizorilor strategici de apărare. Evaluarea lanțurilor de aprovizionare pentru identificarea entităților cu dependență non-UE peste pragul de 35% (Art. 11(8a)).
Scop: reconfigurarea surselor critice și inițierea de parteneriate intra-UE.
4. Crearea unui „Consorțiu Industrial Românesc pentru Muniție și Pulberi” (2025). Reunirea companiilor ROMARM, Nitrochimica, Electromecanica Ploiești si alti producatori cu parteneri din Polonia sau Cehia. Eligibilitate directă pentru acțiuni de consolidare industrială (Art. 13), cu finanțare UE de până la 50%
5.Certificare rapidă NATO–UE pentru linii industriale. Implementarea unui program național de certificare a produselor de apărare (Art. 13e). Priorități: muniție, pulberi, senzori, microelectronică. Finanțare eligibilă integral sub EDIP.
6. Parteneriate tehnologice cu companii din statele fondatoare ale EDIP. Ministerul Economiei să negocieze transferuri de tehnologie și joint ventures pentru echipamente compatibile cu standardele EDIP și NATO (Art. 15).
7. Crearea unui Centru Național de Testare și Recondiționare a Muniției. Finanțabil prin acțiuni de consolidare industrială(Art. 13). Poate deveni furnizor regional în cadrul rețelei de rezerve industriale europene.
8. Alocarea unui plafon din PNRR pentru proiecte EDIP. Aplicarea Art. 14a, care permite folosirea fondurilor de redresare pentru finanțarea integrală a proiectelor de apărare. Estimare: 200 milioane euro în 2025–2027.
9. Crearea unei linii FAST România. Participare la Fondul pentru Accelerarea Transformării Lanțurilor de Aprovizionare în Domeniul Apărării (FAST)(Art. 19). Rol: finanțare prin datorie și equity pentru automatizare și extinderea IMM-urilor din domeniu.
10. Instituirea unei platforme publice „Catalogul Producătorilor Români de Apărare”. În oglindă cu Catalogul European de Vânzări Militare(Art. 21f). Scop: vizibilitate, trasabilitate și promovarea produselor eligibile pentru achiziții comune.
Vasile Dîncu
Europarlamentar
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Hotărârea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă Rusia să plătească Georgiei despăgubiri de 253 de milioane de euro pentru acțiunile sale din 2008, oferă o perspectivă sumbră și, totodată, un model juridic crucial pentru viitorul Ucrainei.
De la bordul Air Force One, președintele Donald Trump a transmis duminică nu doar un refuz militar, ci o sentință geostrategică. Întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească Moscova, răspunsul său a fost de o nonșalanță care îngheţa sângele în vene aliaților Americii: „Nu, nu prea...”.
Dezbaterea privind descurajarea nucleară în cadrul NATO se învârte, în ultimii ani, în jurul a două mari teme, lăsând în umbră cea mai presantă problemă internă a Alianței. Pe de o parte, agresiunea Rusiei în Ucraina a veni cu întrebarea dacă arsenalul nuclear aliat, în principal armele americane din Europa, trebuie modernizat sau consolidat. Pe de altă parte, încă din mandatul lui Donald Trump, persistă îndoiala dacă SUA mai pot fi considerate un partener de încredere și ce s-ar întâmpla dacă Washingtonul și-ar retrage umbrela nucleară.
În septembrie, Pakistanul și Statele Unite au semnat un acord istoric prin care firma americană US Strategic Metals (USSM), specializată în reciclarea și procesarea mineralelor critice, se angajează să investească aproape 500 de milioane de dolari în Pakistan pentru explorarea, dezvoltarea și rafinarea zăcămintelor rare.
Cele mai recente lovituri ucrainene cu UAV-uri au avut obiective diverse, fiind atacate elemente de infrastructură petrolieră portuară, sistemul de energie electrică, precum și obiective importante de sprijin de luptă și logistic.
Statele Unite ale Americii au mobilizat în Caraibe o forță militară fără precedent în ultimele decenii, într-o desfășurare care amintește de tensiunile Războiului Rece.
Rusia azi, ajunsă dependentă militar de state precum Coreea de Nord, e la ani lumină nu doar în ceea ce privește PIB-ul, dar și dezvoltarea tehnologică, atât de SUA cât și de China. Lucru demonstrat și de competiția în spațiu dintre SUA și China, pentru a ajuns la Polul Sudic al Lunii.
Donald Trump a întocmit o listă confidențială de posibile ținte ce pot fi lovite în Venezuela, în acest moment fiind așteptat doar ordinul președintelui american.
Deși situația în estul Ucrainei în zona Pokrovsk este critică, ocupantul rus încercând să forțeze avansul pentru a „deschide ușa” către Donețk și a încerca ocuparea întregului Donbas, ultimele rapoarte arată că de fapt nu aici rușii au reușit cel mai mare avans în ultimele 30 de zile.
După ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei luna trecută, liderii politici si militari de pe continent au accelerat brusc ideea unui „zid anti-drone”. Pare o reacție logică la o amenințare palpabilă, dar este, în esență, o capcană strategică costisitoare.
Pentagonul a transmis Casei Albe că furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina este fezabilă din punct de vedere militar și nu ar afecta stocurile strategice ale Statelor Unite. Această evaluare tehnică, menită să deblocheze o decizie crucială, pare însă a se fi lovit de un zid politic la Washington. Decizia finală rămâne în mâinile președintelui Donald Trump, iar semnalele de la Casa Albă sunt, în cel mai bun caz, contradictorii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit o performanță militară remarcabilă, distrugând 48% din totalul sistemelor rusești de apărare antiaeriană „Panțir-S1” de la începutul anului 2025. Anunțul, care indică o vulnerabilitate critică a Moscovei, a fost făcut chiar de șeful SBU, Vasil Maliuk, în timpul unui briefing susținut la 31 octombrie, alături de președintele Volodimir Zelenski.
Serviciile de securitate ucrainene au distrus o rachetă balistică rusească de tip Oreshnik în interiorul Rusiei în vara anului 2024, a declarat președintele Volodimir Zelenski la un briefing de presă pe 31 octombrie.
Finlanda a declanșat una dintre cele mai ample mobilizări militare de la aderarea la NATO. Peste 15.000 de militari finlandezi, alături de trupe din Marea Britanie, Suedia și Polonia, au început exerciții de amploare în sudul și estul țării, multe dintre ele la doar câțiva kilometri de granița rusă. Mesajul este neechivoc și vizează direct Moscova: Finlanda, acum stat de linia întâi al Alianței Nord-Atlantice, se pregătește activ și fără rezerve pentru scenarii de război.
Potrivit unor surse de la Washington, Administrația Trump a identificat deja ținte militare în Venezuela utilizate pentru traficul de droguri, iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă. Această mișcare ar marca o escaladare semnificativă a conflictului, transmițând un mesaj clar liderului venezuelean Nicolas Maduro: timpul său la putere este pe terminate.
Agenția de presă Reuters a anunțat, pe 31.10.2025, citând o declarație a ministrului de externe ucrainean, Andrii Sybiha, că Rusia a atacat în ultimele luni Ucraina cu o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare secretă l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la Tratatul privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (Tratatul INF) în primul său mandat de președinte al SUA.
Pe 28 octombrie au apărut primele informații, unele neoficiale, că SUA vor retrage din România un contingent militar. Confirmarea oficială a venit destul de repede, pe 29 octombrie. Decizia era așteptată la București, Washington dar și la NATO.
Kievul a decis o ruptură diplomatică neașteptată, dar fermă, anunțând pe 29 octombrie închiderea ambasadei sale din Havana și retrogradarea relațiilor cu Cuba. Decizia șoc, confirmată de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, este un răspuns direct la ceea ce Ucraina consideră a fi complicitatea tacită a autorităților cubaneze în recrutarea masivă de cetățeni cubanezi pentru a lupta alături de forțele rusești pe frontul ucrainean.
Uniunea Europeană lucrează la o nouă strategie de apărare menită să permită statelor membre să mute rapid tancuri, artilerie și alte echipamente militare grele pe întregul continent, în eventualitatea unui conflict major. Într-un context de securitate tot mai tensionat și pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina, Bruxelles-ul da primele semne ca accelereaza demersurile pentru a se asigura că Europa poate răspunde eficient oricărei amenințări de securitate, în special pe flancul estic al NATO.
În teoria clasică a domeniului securității internaționale, amenințările erau clar definite: state rivale, blocuri de puteri militare sau, mai recent, rețele teroriste ierarhizate. Ceea ce un articol publicat recent în revista Forbes descrie nu se încadrează confortabil în niciuna dintre aceste categorii. Asistăm la nașterea unei amenințări de securitate de tip nou, una care nu are nevoie de baze de antrenament delimitate de garduri cu sârmă ghimpată sau de finanțare de la un stat-sponsor. Ea are nevoie doar de o conexiune la internet, o imprimantă 3D și, cel mai important, o platformă de socializare care să-i găzduiască ideologia.
Președintele american Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării să reia imediat testarea armelor nucleare americane, în conformitate cu acțiunile altor puteri nucleare, a scris șeful Casei Albe pe propria rețea de socializare Truth joi dimineață, cu puțin timp înainte de a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping în Coreea de Sud.
Prezența chineză în zonele de conflict din Africa s-a transformat dintr-o simplă sursă de armament într-o rețea transnațională integrată care susține logistic și financiar economiile violente de pe continent. Deși analizele anterioare au confirmat deja prezența pe scară largă în mâinile grupărilor militante a armelor de calibru mic fabricate în China, dezvăluind fragilitatea mecanismelor de control, problema este mult mai profundă decât simpla mișcare fizică a armelor.
O decizie a Pentagonului de a întrerupe rotația unei brigăzi americane în România a provocat o fractură neașteptată și severă la Washington. Într-o mișcare rară, cei mai puternici doi republicani din comisiile de apărare ale Congresului au emis o declarație comună extrem de dură, prin care nu doar că se opun deciziei, dar acuză administrația Trump de subminarea propriei strategii și de trimiterea unui semnal periculos Moscovei.
O declarație de o fermitate rar întâlnită în cancelariile europene, venită din partea ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, a declanșat o replică diplomatică imediată de la Moscova. Într-un interviu acordat publicației belgiene De Morgen, Francken a afirmat fără echivoc că un atac rusesc asupra sediului NATO ar atrage represalii devastatoare.
Un incident de securitate, ținut inițial ascuns, a avut loc în sudul Estoniei, la doar 30 de kilometri de granița cu Federația Rusă. Două drone neidentificate au survolat cazarmele militare de la Reedo, o bază care găzduiește unități de elită ale armatei americane. Forțele aliate au reacționat imediat, neutralizând una dintre aeronave. Evenimentul nu este un simplu incident local, ci un semnal clar al presiunii hibride tot mai mari asupra flancului estic al NATO și un test direct al vitezei de reacție aliate.
După ce informațiile cu privire la retragerea unei părți a militarilor americani au apărut în presa internațională, datele au fost confirmate și de Ministerul Apărării Naționale. E vorba mai exact despre prezența rotativă de la Mihail Kogălniceanu, stabilită așadar imediat după invadarea Ucrainei de către Federația Rusă. Astfel, ne întoarcem la prezența americană dinainte de 2022.
„România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa”, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN). Cu alte cuvinte e vorba de retragerea unei părți din trupele americane prezente la noi.
O „scrisoare de consolare” primită de la Washington. Asta a obținut Germania pentru a-și proteja propria infrastructură energetică de sancțiunile propriului său aliat, Statele Unite. Situația, confirmată de ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este o demonstrație perfectă a ceea ce înseamnă să nu duci o treabă la bun sfârșit.
Budapesta face demersuri active pentru a crea o nouă alianță în interiorul Uniunii Europene, formată din state sceptice față de sprijinul acordat Ucrainei.
Avertismentul ministrului finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, este tranșant și depășește granițele imediate ale conflictului din Ucraina. Într-un interviu oferit The Guardian, Hakkanen subliniază o realitate geopolitică fundamentală: înfrângerea Rusiei în Ucraina nu este doar o necesitate regională, ci un factor critic pentru descurajarea agresiunii Chinei în Indo-Pacific. Cele două teatre de operații, aparent distincte, sunt, în viziunea Helsinkiului, profund interconectate.
S-a vorbit mult despre "pacea rapidă" promisă de Donald Trump. Mulți s-au temut de o capitulare în fața Moscovei, de o cedare teritorială masivă a Ucrainei. Însă realitatea toamnei lui 2025 ne arată o altă față a negocierii.
În timp ce avansul sângeros al Rusiei în estul Ucrainei continuă, iar Vladimir Putin nu dă semne că ar dori un compromis de pace, de la Vilnius vine o propunere care, deși ipotetică, redesenează arhitectura de securitate europeană.
Rusia a intensificat utilizarea unui nou tip de dronă de atac de fabricație iraniană pe linia frontului din Ucraina, semnalând o adaptare îngrijorătoare a strategiei sale de război. Shahed-101, o variantă mai mică și mai ieftină a cunoscutelor drone kamikaze, este detectată tot mai frecvent în apropierea zonelor de luptă activă, fiind folosită pentru a lovi rute logistice și infrastructura din spatele frontului.
Șase rachete rusești doborâte, pictate ca trofee sub carlinga unui Mirage 2000. Aceasta este imaginea puternică, deloc întâmplătoare, pe care Forțele Aeriene Ucrainene au lansat-o pe 17 noiembrie. Clipul scurt, arătând un avion de vânătoare furnizat de Franța plecând într-o misiune de luptă, este mult mai mult decât o simplă operațiune de imagine.
Centralele nucleare ale Ucrainei au fost nevoite să-și reducă activitatea după ce atacurile cu drone ale Rusiei care au vizat inclusiv liniile electrice esenţiale pentru sistemele de securitate ale reactoarelor.
Europa nu este pregătită să răspundă eficient la potențiale atacuri ale dronelor rusești și trebuie să integreze capacitățile „dovedite în luptă” ale Ucrainei pentru a se proteja mai bine, a declarat comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius.
Dezbaterea privind viitorul program IFV al României omite adesea un aspect important: instrumentul european SAFE nu reprezintă finanțare nerambursabilă, ci un împrumut pe care România și generațiile viitoare îl vor rambursa. Aceasta transformă utilizarea SAFE într-un angajament strategic pe termen lung. Dacă astăzi sunt împrumutate miliarde de euro, ele trebuie să producă valoare pe termen lung prin competiție, transparență și beneficii industriale reale, nu să fie direcționate fără o evaluare riguroasă a alternativelor.
Considerat odată coloana vertebrală a proiecției de putere globală a Rusiei, giganticul complex militar-industrial al Kremlinului se află în cea mai severă criză de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Presiunea susținerii războiului prelungit împotriva Ucrainei, combinată cu greutatea sancțiunilor occidentale și o disfuncționalitate internă cronică, expune defecțiuni sistemice care amenință însăși capacitatea Moscovei de a purta un război de uzură.
O analiză recentă publicată de ziarul rus Nezavisimaia Gazeta scoate la iveală o fisură subtilă, dar semnificativă, în mentalitatea politică a societății ruse, sugerând că, după mai bine de două decenii de guvernare autoritară sub Vladimir Putin, cetățenii ar putea începe să se distanțeze de necesitatea unui lider atotputernic.
Gazprom a început lucrările la documentația tehnică pentru conducta de gaze Power of Siberia 2, relatează Financial Times. Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, l-a numit cel mai scump proiect de gaze din lume. Experții estimează că costul ar putea ajunge la 30 de miliarde de dolari.
Columbia a semnat un acord major de achiziție militară confirmând cumpărarea a 17 avioane de vânătoare Gripen E/F de la compania suedeză Saab, într-un contract evaluat la 3.6 miliarde de dolari. Decizia reprezintă cea mai importantă investiție a aviației militare columbiene din ultimele decenii și marchează intrarea statului sud-americane într-un club restrâns al statelor care operează Gripen, unul dintre cele mai avansate avioane multirol din lume. Totodată, „victoria” Gripen în fața F-16 Fighting Falcon american, în cea mai modernă versiune Block 72, reprezintă din perspectivă strategică și o pierdere de teren a SUA, într-o regiune pe care istoric se află în sfera sa de influență.
O linie de cale ferată din estul Poloniei a fost avariată de un dispozitiv exploziv, a declarat luni premierul polonez Donald Tusk, numind-o un act de sabotaj. Avarierea căii ferate a avut loc duminică pe linia Varșovia-Lublin.
Ministrul de Interne a anunțat că au avut loc două acte de sabotaj pe calea ferată. Marcin Kierwiński a explicat că unul a fost confirmat - o breșă pe linia ferată din voievodatul Garwolin - în timp ce al doilea incident e foarte probabil să fie tot un sabotaj.
Ucraina se confruntă cu ceea ce a fost descris ca o „criză a locuințelor fără precedent”, la trei ani și jumătate de la invazia la scară largă a țării est-europene de către Rusia, precizează ONU într-un raport pe care l-a publicat pe 16 noiembrie.
Frontul din estul regiunii Zaporojie nu s-a prăbușit, însă presiunea rusă este reală. Retragerile tactice ucrainene și pătrunderile ruse de câțiva kilometri sunt rezultatul combinat al condițiilor meteo, deficitului de efective al ucrainenilor, precum și a adaptării tactice a rușilor.
Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Tulcea a decis, luni, ca localitățile Plauru și Ceatalchioi să fie evacuate după ce o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări, în zona oraşului ucrainean Ismail, în urma atacului cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei.
Vicecancelarul german Lars Klingbeil, aflat în vizită oficială la Beijing, a cerut Chinei să joace un rol mai important pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Vizita președintelui Volodimir Zelenski la Paris, pentru a semna ceea ce a numit un „acord istoric”, seamănă mai mult a pariu strategic pe termen lung decât a soluție de urgență pentru front. Pe hârtie, miza este uriașă: o scrisoare de intenție pentru achiziția a „până la 100” de avioane de luptă Dassault Rafale, sisteme de apărare antiaeriană SAMP/T de nouă generație și drone.
Ca parte a unei operațiuni coordonată care expune vulnerabilități critice ale Rusiei, forțele ucrainene au lovit simultan infrastructura economică și militară din Novorossiysk. Imaginile din satelit, publicate pe 15 noiembrie, confirmă un succes strategic dublu: terminalul petrolier Sheskharis, unul dintre cele mai mari hub-uri rusești la Marea Neagră, și-a suspendat complet exporturile, în timp ce o baterie de apărare antiaeriană S-400 Triumf a fost scoasă din luptă.
Războiul din Marea Neagră a intrat într-o nouă fază, mult mai sofisticată, în care Ucraina nu se mai bazează doar pe drone kamikaze de suprafață pentru a hărțui flota rusă. O operațiune complexă, desfășurată pe 21 septembrie și dezvăluită de The Times, demonstrează un salt tehnologic și tactic remarcabil: folosirea unor drone-torpilă submersibile, lansate de pe drone de suprafață care acționează ca niște „portavioane” în miniatură.
Populația din nordul județului Tulcea a fost trezită din nou de un mesaj RO-Alert, în noaptea de duminică spre luni. Un nou atac rusesc viza infrastructura ucraineană din zona Ismail, la câțiva pași de România. De data aceasta, MApN ne asigură că „nu au fost detectate pătrunderi neautorizate”.
Având în vedere faptul că noua coaliție guvernamentală din Cehia va prelua conducerea țării în săptămânile următoare, întrebarea privind continuarea inițiativei de referință a țării privind muniția pentru Kiev rămâne fără răspuns.
În cursul nopții de 17.11.2025, trupele ruse au executat noi lovituri masive cu drone kamikaze Geran-2 (Shahed) și rachete balistice asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei. Ținta principală a atacului a fost reprezentată de obiective din localitatea Izmail din regiunea Odesa, de la frontiera cu România, unde rușii susțin că sunt transbordate mărfuri militare care vin în Ucraina din străinătate.
Pe 15 noiembrie, Saab a semnat un contract cu guvernul columbian și a primit o comandă pentru 17 avioane de vânătoare Gripen E/F. Valoarea comenzii este de 3,1 miliarde de euro, iar livrările vor avea loc între 2026 și 2032.
Ziarul rusesc de propagandă "Vzgljad" a întocmit și publicat săptămâna aceasta un material intitulat „Evaluare a guvernelor inamice” pentru a arăta diferența dintre țările care se opun în mod conștient Rusiei și cele care au fost „forțate împotriva voinței lor de circumstanțe politice externe”.
România este este "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina.
Ucraina şi Grecia au semnat duminică la Atena un acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) americane către Kiev în perioada decembrie 2025 - martie 2026, înţelegere menită să satisfacă nevoile Ucrainei pe timpul iernii, în timp ce Rusia continuă bombardarea infrastructurilor energetice ucrainene, transmite Agerpres.
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a oferit administrației americane controlul asupra majorității rezervelor de petrol ale țării sale, a aflat The New York Times.
Degradarea mediului strategic european și dispariția constrângerilor tratatului INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), care interzicea rachetele terestre cu raze între 500 și 5.500 km, au redeschis competiția pentru capabilități de lovire la mare distanță se arată într-o analiză a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, duminică, că se aşteaptă la un "acord istoric cu Franţa", menționând că se lucrează la consolidarea aviației și apărării aeriene ucrainene.
Suedia va construi încă două submarine moderne (clasa A26) pentru a consolida securitatea în zona Baltică. Flota suedeză va crește la 5 submarine.
Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) a făcut publică recent intenția Moscovei de a importa 12.000 de muncitori nord-coreeni până la sfârșitul anului pentru producția internă de drone de atac de tip Shahed (cunoscute în Rusia sub numele de "Gheran" sau "Gerbera").
Emisarul preşedintelui american pentru Africa, Massad Boulos, a declarat sâmbătă, într-o discuţie cu AFP, că războiul din Sudan a provocat 'cea mai mare criză umanitară din lume', el denunţând "atrocităţi inacceptabile", potrivit Agerpres.
Oficialii ucraineni au menționat că Rusia lansează zilnic 200-250 de bombe aeriene deasupra teritoriului Ucrainei și va ajunge probabil la 120 de mii de unități produse până la sfârșitul lui 2025.
De asemenea, Moscova vrea să crească la 400 de km raza de acțiune pentru unele bombe cu planare.
Soluțiile la această problemă pot fi dronele interceptoare.
