După Tu-22M3 în Marea Baltică, bombardiere Tu-95MS sunt trimise în Marea Japoniei: Aviația strategică rusă își intensifică activitățile de patrulare atât în partea europeană, cât și în Extremul Orient.
Parlamentul croat a adoptat legea cu o majoritate largă vineri. Ministrul Apărării, Ivan Anušić, a declarat că măsura vizează consolidarea capacităților de apărare ale țării cu o populație de 3,9 milioane de locuitori, pe fondul tensiunilor internaționale tot mai mari.
Bărbații vor putea refuza serviciul militar din motive de conștiință, dar în acest caz vor trebui să efectueze un serviciu civil cu o durată de patru luni.
Recruții vor primi un salariu de 1.100 de euro pe lună. Suma pentru cei care aleg serviciul civil nu este încă cunoscută. Cei care își termină serviciul militar vor avea un avantaj atunci când vor încerca să obțină un loc de muncă în serviciul public.
„Asistăm la o creștere a diverselor amenințări, ceea ce necesită un răspuns din partea întregii societăți”, le-a spus ministrul parlamentarilor atunci când a justificat decizia, notează KroneZeitung.
Oficialul nu a menționat explicit conflictul ucraineno-rus, dar ministerul apărării a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea restabilirii serviciului militar obligatoriu de la izbucnirea conflictului respectiv în februarie 2022.
Potrivit lui Anušič, un număr mai mare de soldați în serviciu activ ar trebui să contribuie, de asemenea, la o mai bună gestionare a diferitelor dezastre naturale și a altor crize.
Preoții, călugării și bărbații cu dublă cetățenie care sunt supuși serviciului militar obligatoriu într-o altă țară vor fi scutiți de instrucția militară în Croația. Femeile vor putea efectua serviciul militar în mod voluntar.
Croația a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008, cu un an înainte de aderarea la NATO, și de atunci s-a concentrat pe profesionalizarea armatei sale, care numără acum aproape 15.000 de soldați activi și alți 20.000 de rezerviști.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
După Tu-22M3 în Marea Baltică, bombardiere Tu-95MS sunt trimise în Marea Japoniei: Aviația strategică rusă își intensifică activitățile de patrulare atât în partea europeană, cât și în Extremul Orient.
Croația a aprobat în sfârșit reinstituirea serviciului militar obligatoriu. Acesta va dura doar două luni, iar toți bărbații adulți și apți de muncă sub 30 de ani vor trebui să îl servească începând cu 1 ianuarie anul viitor.
Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită azi printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.
Aeroporturile din oraşele lituaniene Vilnius şi Kaunas au fost închise vineri seara din cauza unor baloane meteorologice care au intrat în spaţiul aerian al Lituaniei dinspre Belarus, a anunţat Ministerul Transporturilor lituanian, precizând că este vorba despre al treilea astfel de incident în această lună, informează Agerpres.
Sancțiunile la adresa Rusiei ar putea fi, în continuare, insuficiente pentru a putea opri puterea militară a Moscovei.
Recent, au apărut informații despre bombe aeriene ghidate (KAB) rusești care au lovit mult în spatele frontului. Acestea au atacat orașul Mîkolaiv, regiunea Poltava și regiunea Odesa.
Țările din așa-numita Coaliție de Voință (Coaliție a Voluntarilor) au convenit să intensifice presiunea asupra Rusiei la o reuniune a liderilor de vineri la Londra. De asemenea, s-au angajat să finanțeze pe termen lung și să consolideze industriei de apărare a Ucrainei.
Suferind de foame și sete, blocați pe insule din delta râului Nipru. Aceasta este soarta a mii de soldați ruși care sunt separați de restul forțelor rusești la sud de Herson. Bombardamentele și dronele armatei ucrainene au transformat zona într-unul dintre cele mai periculoase câmpuri de luptă ale războiului din Ucraina.
Dacă în sudul Ucrainei, rușii sunt blocați în propriile tactici, situația e total diferită pe frontul din Donbas: cel puțin 250 de soldați ruși au intrat în orașul ucrainean Pokrovsk din regiunea Donețk.
România are încǎ o escadrilă de aeronave F-16 Fighting Falcon care execută misiuni de Poliție Aeriană sub comandă NATO.
Războiul de manevră tradițional a fost pus sub semnul întrebării după ce UAV-urile tactice, dificil de identificat și interceptat, au expus orice mișcare a mijloacele blindate la o distanță de cel puțin 5 km de linia de contact a trupelor beligerante.
Nu este explus ca, după suspendarea temporară a discuțiilor cu Rusia, Donald Trump să își concentreze atenția asupra rezolvării problemelor SUA legate de Venezuela. Două bombardiere strategice americane de tip B-1B Lancer, însoțite de trei avioane de realimentare, au survolat Venezuela joi, o altă demonstrație a puterii SUA în încercarea de a combate traficul de droguri.
În cadrul unei întrevederi cu media românească, care a avut loc la Seul, Coreea de Sud, Peter Bae, CEO Hanwha Aerospace Romania, a discutat despre proiectele actuale și de viitor ale companiei, inclusiv în ceea ce privește cooperarea industrială. Atât în programul în derulare de achiziție a obuzierelor K9 Thunder, cât și în posibilul contract al mașinilor de luptă ale infanteriei Redback. Iar Hanwha își dorește în România un centru de excelență pentru a produce și pentru alte state din regiune.
Nava de război rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastei germane, la intrarea în Golful Lübeck. Ambarcațiunea de desant (debarcare) apăruse anterior în largul coastei Danemarcei, fix în timp ce drone neidentificate survolau aerodromurile și bazele militare daneze, dar nu există nicio dovadă că această navă ar fi lansat dronele.
Eurenco și PGZ vor colabora pentru producția încărcăturilor propulsive modulare pentru muniţie de 155 mm - cartuşe de pulbere folosite pentru a propulsa proiectile de artilerie.
Moscova caută soluții la dronele ucrainene cu rază lungă de acțiune și folosesc acum sistemele portabile de rachete antiaeriene Igla, montate pe pe elicoptere de atac.
Rușii au decis chiar să folosească dirijabile, o soluție utilizată în Primul Război Mondial. Între timp, pentru că știm că totul e roz în federația rusă, Moscova le va cere rezerviștilor să apere rafinăriile după atacurile ucrainene.
Deși Germania a plasat activele locale ale Rosneft sub administrație specială, după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Berlinul nu a trecut la naționalizarea companiei. Acest lucru înseamnă că Germania va trebui, cel mai probabil, să negocieze o excepție de la noile restricții impuse de SUA.
În ciuda dimensiunilor sale reduse și a izolării, Coreea de Nord a investit masiv în capacități cibernetice ofensive și acum se alătură Chinei și Rusiei” în ceea ce privește capacitățile hackerilor săi, reprezentând o amenințare semnificativă pentru guvernele, companiile și persoanele străine.
Președinții și prim-miniștrii UE au amânat până în decembrie o decizie privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina, conform concluziilor summitului UE de joi de la Bruxelles.
Joi seara (23 octombrie), aeronave militare rusești au încălcat spațiul aerian lituanian, ceea ce a declanșat un răspuns rapid din partea aeronavelor NATO care patrulau zona.
Cele două aeronave rusești zburau din regiunea Kaliningrad și au încălcat pentru scurt timp spațiul aerian lituanian.
UE a adoptat un al 19-lea pachet de sancțiuni ca răspuns la agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei.
Pachetul include noi măsuri ample care vizează finanțarea războiului de către Rusia și extind posibilitatea de a sancționa persoanele responsabile de răpirea copiilor ucraineni.
Măsura chinezilor este dublată de rafinăriile indiene care intenționează să reducă drastic importurile de țiței din Rusia.
Clara Volintiru, director regional GMF, a atras atenţia asupra unei părţi foarte importante a războiului hibrid din regiunea Mării Negre.
Ieri am participat la un vot important pentru securitatea europeană in cadrul unui acord provizoriu un REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare și a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea și furnizarea la timp a produselor din domeniul apărării Președinția Consiliului și negociatorii din Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Programul european pentru industria de apărare (European Defence Industry Programme – EDIP, n.r.), un program de finanțare dedicat apărării, în valoare de 1,5 miliarde EUR pentru perioada 2025-2027. Toți participanții la vot au apreciat că este începutul unei noi ere in legislația europeană privind apărarea. Chiar este primul pas, au spus multi colegi, pentru o Europă sigură si suverană. Dacă în anul trecut țările din Europa au cumpărat 79% din armament și muniție dinafara Europei, regulile de guvernață pentru viitor, prin EDIP și alte instrumente vor reduce această dependență periculoasă.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunţat planurile României în ceea ce priveşte producţia şi stocarea energiei.
Airbus, Thales și Leonardo lansează o societate mixtă cu sediul în Franța.
Încercarea președintelui american Donald Trump de a negocia rapid un armistițiu în războiul din Ucraina a eșuat din nou. Prin urmare, SUA și-au înăsprit semnificativ politica față de Rusia. Au anunțat că vor impune sancțiuni celor mai mari două companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil.
Pe măsură ce războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă, definită tot mai mult de impactul noilor tehnologii și de capacitatea de a inova rapid, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat lansarea unei noi generații de drone navale de suprafață (USV), botezate „Sea Baby”. Acest proiect militar definește intenția Kievului de a menține, și chiar de a intensifica, presiunea asimetrică asupra flotei ruse și a infrastructurii sale critice din Marea Neagră.
Agenda summitului UE este plină de potențiale puncte de criză, mai mulți lideri pregătindu-se să se opună unor probleme și să utilizeze dreptul de veto.
Generalul-maior Dorin Toma, comandantul Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO (MND-SE), a transmis, în cadrul unui interviu acordat Europa Liberă România, un mesaj ferm de încredere și descurajare, asigurând publicul că forțele aliate sunt pregătite să apere fiecare centimetru pătrat al teritoriului. Declarația vine în contextul exercițiului de amploare „Dacian Fall” - o masivă dislocare de trupe care testează planurile de apărare regională și capacitatea de răspuns a Alianței Nord-Atlantice pe Flancul Estic, inclusiv în România și Bulgaria.
Lordul McConnell de Glenscordale, membru în Casa Lorzilor din Parlamentul Marii Britanii, a explicat, în cadrul Aspen-GMF Forum Bucharest, la ce trebuie să ne aşteptăm în viitorii ani. Urmează o nouă eră de instabilitate globală? Iată ce i-a spus Vladimir Putin în 2003, când SUA a atacat Irak.
O veste bună pentru Armata României: Producția obuzierelor autopropulsate K9 Thunder de 155 mm și a vehiculelor de realimentare cu muniție K10 a început. E vorba mai exact de o primă fază, etapa incipientă de sudare a primelor componente. DefenseRomania oferă detalii cu privire la acest program de înzestrare.
Charlie Ottley, realizatorul documentarului "Flavours of Romania", a vorbit în cadrul Aspen-GMF Bucharest Forum, despre cum este văzută ţara noastă în străinătate.
La peste 1.800 de km de linia frontului, o uzină militară rusească a fost zguduită de o explozie puternică urmată de un incendiu. Ulterior, s-a înregistrat o a doua explozie. Incidentul a fost confirmat de guvernatorul Regiunii Celiabinsk.