Planul de pace privind chestiunea palestiniană, anunțat de către președintele american Donald Trump, și care prevede suveranitatea Israelului asupra întregului Ierusalim precum și anexarea de către Israel a văii Iordanului și a coloniilor evreiești din Cisiordania, nu a stârnit o reacție comună a statelor arabe.

Acest fapt evidențiază în mod ferm emergența unor noi alianțe, care au început a funcționa în mod tacit după intervenția SUA în Irak, din 2003, și mai ales după izbucnirea Primăverii Arabe din 2011, care au oferit Iranului o capacitate crescută a proiecției puterii regionale.

În acest sens, Arabia Saudită a salutat decizia președintelui american, făcând apel la negocieri directe între Israel și palestinieni, poziției Riyadului alăturându-se Egiptul și ceilalți membri ai GCC, chiar și Qatarul, care a precizat însă că  statul palestinian convenit în granițele sale din 1967 ar putea reprezenta cea mai bună soluție de încheiere a conflictului. Totodată, cu ocazia prezentării planului de către administrația Trump, la Washington au fost prezenți și ambasadorii Emiratelor Arabe Unite (EAU), Bahrain și Oman.

Poziția Omanului, care a militat în ultimele decenii pentru o relație diplomatică bazată mai degrabă pe neutralitate în relația sa cu Iran și Arabia Saudită, fiind unul dintre mediatorii dosarului nuclear iranian, este cu atât mai semnificativă în ceea ce privește raportarea  sa față de Israel. Pe acest fond, a avut loc și vizita istorică a premierului Netanyahu la Muscat, în 2018.

Divergențele față de planul de pace, numit și “afacerea secolului”, acolo unde, spre exemplu, pozițiile Iordaniei și Turciei sunt unele critice, au fost discutate în cadrul unui summit al Ligii Statelor Arabe (LSA) desfășurat la Cairo. Liderul Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a făcut apel la unitatea arabă, care a condus în cele din urmă la o poziție comună a LSA de respingere a planului.

Dacă și când  vom asista la soluționarea chestiunii palestiniene rămân încă întrebări pertinente, însă schimbarea paradigmei de raportare față de statul evreu este una evidentă.

Privind acest aspect, emergența alianței regionale dintre Israel și Arabia Saudită devine din ce în ce mai vizibilă, cu atât mai mult cu cât statele și-au schimbat simțitor modul bilateral de raportare. Imediat după prezentarea planului propus de administrația de la Casa Albă, Isarael a anunțat în premieră că permite cetățenilor săi să călătorească în Arabia Saudită, fie din motive religioase fie din motive ce țin de considerente economice, în special afaceri. Sigur că cetățenii din Isarel, în special comunitatea arabă vizitau Arabia Saudită pentru a participa la pelerinajul de la Mecca și Medina, însă este pentru prima dată când aceștia vor putea circula pe baza unor prevederi guvernamentale.

Poziția actuală a Regatului Arabiei Saudite, care s-a opus cu vehemnță în 1947 înființării statului Israel și care până în 2005 a fost principalul susținător financiar al Hamas, nu este una surprinzătoare,  ci răspunde realităților geopolitice din Orientul Mijlociu, acolo unde statele din Golf și Israel privesc Iranul ca principala amenințare de securitate. În acest context, în 2006 Arabia Saudită a condamnat agresiunea Hezbollah față de Israel cu ocazia conflictului de 34 de zile, pe care a catalogat-o ca fiind nelegitimă.

Cooperarea israeliano-saudită s-a accentuat, în spatele ușilor închise, în timpul mandatului președintelui Barack Obama, ca urmare a nemulțumirii față de acordul nuclear și a poziției Washingtonului, la acea dată, față de Teheran. Mai mult, presa arabă a publicat numeroase articole privind posibile schimburi de intelligence dar și vânzări de arme din Israel către Arabia Saudită.

Preluarea mandatului de către Donald Trump a creat un câmp mult mai propice alacestei relații, oficialii statului evreu prezentând la începutul anului 2019, cu ocazia summitului de la Warșovia, un videoclip în care lucrau alături de alți lideri din Arabia Saudită, Bahrain sau EAU la crearea unui plan de pace regional.

Stabilirea relațiilor diplomatice dintre Israel și Arabia Saudită este însă un pas care este cel puțin pe moment departe de a fi realizat, întrucât ar oficializa recunoașterea Israelului de către saudiți și ar expune monarhia narativului iranian și islamist de delegitimare a acesteia. Cu toate acestea, sub conducerea prințului Mohamed bin Salman, Arabia Saudită nu ezită să arate că politica sa regională este ssprijinită de către ulemma saudită, liderii religioși care susțin și legitimează Casa de Saud. În această notă poate fi  descifrată vizita Șeicului Al Issa la lagărul de la Auschwitz din ianuarie 2020, unde a participat la comemorarea Holoscaustului.

Relația dintre Arabia Saudită și Israel arată că paradigma realistă a relațiilor internaționale este extrem de actuală în Orientul Mijlociu, acolo unde statele vor căuta alianțe care să răspundă nevoilor proprii de securitate în dauna ideologiei sau istoriei. De altfel, pe timpul războiului irako-iranian, Israel și Iran au colaborat tacit în scopul diminuării influenței lui Saddam Hussein, în timp ce Iran nu a ezitat să realizeze un acord de securitate în 2001 cu Arabia Saudită care viza eliminarea amenințării talibane din Afganistan.

Acum, dinamicile geopolitice fac ca poziția Iranului să  apropie considerabil Israel și Arabia Saudită. Totodată, statul evreu are nevoie de sprijinul Monarhiei în combaterea mișcărilor islamiste precum și de o voce puternică aliată în lumea musulmană. La rândul său, prin politica față de Israel, saudiții mențin crescut interesul SUA pentru regiune, în timp ce atacurile rebelilor Houthi asupra câmpurilor petroliere arată că Regatul este vulnerabil amenințărilor asimetrice, având nevoie inclusiv de sprijinul tehnologic militar al Israelului și Statelor Unite.

Nu în ultimul rând, Israel și Arabia Saudită sunt tot mai interesate de construirea unei conducte care să lege portul Eliat și mai apoi Haifa de sondele petroliere saudite din Golful Persic. Conducta ar crea o nouă rută a hidrocarburilor saudite care ar evita astfel traficul maritim prin strâmtorile Hormuz și Bab el Mandeb, limitând astfel poziția regională a Iranului.