Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fără precedent de la prăbușirea URSS: Rusia deține un număr record de nave de desant maritim în Marea Neagră
Forțele navale
Data publicării:
Agenția de presă rusă Interfax a informat, citând surse locale turcești, că, pe 17.04.2021, navele mari de desant Aleksandr Otrakovsky și Kondopoga aparținând Flotei ruse de Nord au traversat Strâmtoarea Bosfor și au intrat în Marea Neagră.
Navă de desant maritim a Federației Ruse
Navă de desant maritim a Federației Ruse

Rusia își întărește capabilitățile de desant maritim din Marea Neagră cu două nave ale Flotei de Nord

Foarte probabil, cele două nave de luptă se îndreaptă spre Sevastopol.

Potrivit datelor aflate la dispoziție, în prezent, în Marea Mediterană se află alte două nave mari de desant, Kaliningrad și Korolev, ale Flotei ruse din Marea Baltică. Acestea au ajuns în regiune la sfârșitul lunii martie, după ce au trecut prin Strâmtoarea Gibraltar.

Pe 17 aprilie, Flota rusă din Marea Neagră (FRMN) a anunțat și faptul că 15 nave de luptă și auxiliare ale Flotilei din Marea Caspică au fost redislocate în acvatoriul Mării Negre pentru exerciții. 

“Un detașament de nave al Flotilei din Marea Caspică a trecut pe sub Podul Crimeea din Strâmtoarea Kerci și a ieșit în Marea Neagră, se arată într-un comunicat de presă al flotei”, preluat de agenția Interfax.

Potrivit acestuia, cu o zi înainte, detașamentul a trecut în subordinea FRMN, după care și-a completat rezervele în portul Temriuk.

“În baza planului verificării de control, echipajele vedetelor Flotilei din Marea Caspică, în cooperare cu forțe ale FRMN, vor participa la o serie de exerciții navale”, se mai arată în comunicat.

Tot sâmbătă 17 martie, Regiunea Militară Sud a anunțat că peste 50 de avioane de luptă vor fi implicate în exerciții deasupra acvatoriului Mării Negre.

Comentariul autorului: Trecerea navelor de desant Aleksandr Otrakovsky și Kondopoga prin Strâmtoarea Bosfor a fost confirmată și pe Twitter de către utilizatori turci, care au publicat fotografii cu acestea.

1. -imagine fara descriere- (ed863550-e3ee-4609-9c44-11c943f1ef3e_90973700.jpg)

În prezent, FRMN dispune de șapte nave mari de desant, aflate în compunerea Brigăzii 97 Nave de Desant - Sevastopol din cadrul Bazei Navale Crimeea -  Sevastopol. Una dintre aceste nave, Novocherkassk, se află în misiune în Marea Mediterană. Este posibil ca, în zilele următoare, aceasta să revină în Marea Neagră, eventual împreună cu cele două nave de desant ale Flotei din Marea Baltică.

În acest fel, Rusia poate concentra în Marea Neagră 11 nave mari de desant și nouă vedete de desant aparținând FRMN, Flotei de Nord, Flotei din Marea Baltică și Flotilei din Marea Caspică.

Cu ajutorul acestora, pot fi formate una sau două grupări navale de desant, care să îndeplinească misiuni în Marea Neagră și, eventual, în Marea Azov.

Trebuie precizat faptul că măsurile luate în ultima perioadă de Rusia în Marea Neagră sunt fără precedent. În istoria modernă, de la destrămarea fostei URSS, în regiune nu s-au mai aflat atâtea mijloace de desant maritim.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov
Portavionul american Harry S. Truman a ieșit din Marea Mediterană și revine la baza din Norfolk, după o misiune complicată în Marea Roșie în care a pierdut trei avioane F/A-18
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o altă țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM
Avioanele F-16 ale României protejează 24/24 granița Alianței cu Rusia: Imagini spectaculoase cu F-urile noastre, în misiune comună cu cele poloneze și portugheze
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă

Ştiri Recomandate

F-16 / Forțele Armate poloneze
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
F-16 și Eurofighter au aprobarea să doboare drone. Vom primi echipamente suplimentare, anunță ministrul apărării
“Vest-2025”: Bombardiere rusești Tu-22M3 au executat lansări de bombe de aviație “pentru distrugerea facilităților critice ale inamicului”
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
EXCLUSIV
Miliardele din SAFE, pe înțelesul tuturor: României i se deschide ușa spre tancul european sau drone MALE. Dar adio contractelor cu SUA sau Israel
Trump spune că e gata să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar cere statelor NATO să nu mai cumpere petrol rusesc
Exemplul de urmat al Varșoviei: O nouă tranșă de zeci de Abrams moderne mărește flota poloneză la 201 de tancuri americane
Rusia construiește o bază de rachete în Belarus, la doar 245 de kilometri de Polonia
Germania trebuie să-și dubleze numărul de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO, anunță șeful Bundeswehr
Rusia, lovită grav la operația specială: Dronele ucrainene au mai paralizat unul dintre terminalele cheie la Marea Baltică
FPV-uri cu Kalașnikov. Rușii au preluat ideea și prezintă „Arbaleta”, drona AK-47
NATO lansează ”Eastern Sentry”, ca răspuns la incidentul cu drone de pe teritoriul Poloniei. Germania și Franța, printre primele state care și-au anunțat participarea
Adunarea Generală ONU adoptă o declarație privind soluția cu două state între Israel și palestinieni. Documentul condamnă și acțiunile Hamas 
Bombardiere americane B-52, trimise să se antreneze în Europa, fix în timpul manevrelor ruse-belaruse ”Vest-25”
”SAMP/T vine mai rapid și e mai ieftin decât Patriot”. Danemarca anunță o achiziție uriașă de sisteme antiaeriene europene
Trump spune că își pierde răbdarea cu Putin, dar încă nu trece la fapte
Polonezii sunt implicați în război până la urechi, noi păstrăm distanța, spune Orbán
Polonia anunță că, în doi ani, va produce 130.000 de obuze de 155 mm. BAE din Marea Britanie va fi ”senior partner” în proiect
Războiul dronelor ieftine: Când sistemele de miliarde de dolari ale NATO se luptă cu drone de 10.000 de dolari
Ministrul ucrainean al Apărării: Războiul trebuie terminat, Rusia nu trebuie lăsată să atace din nou
Lovitură dată de ucraineni în inima exporturilor rusești: Atac cu peste 200 de drone la cel mai mare terminal petrolier din Marea Baltică
Compania MBDA caută soluţii pentru contracararea celor mai noi ameninţări pe care le aduce câmpul de luptă modern: Sistemul Crossbow de atac în adâncime va intra în producție în 2026
Rusia și Belarus au început exercițiul strategic “Vest-2025”. La manevre participă și grupe operative și contingente militare din state ale OTSC și SCO
Al doilea bombardier B-21 Raider a decolat. Statele Unite accelerează testele pentru a-și consolida forța aeriană
Mesaj al Europei pentru Rusia: Avioane Rafale și Eurofighter, trimise pentru a securiza cerul Poloniei. „Atacul cu drone rusești a fost un test. L-am trecut”
Varșovia suflă și-n iaurt: 40.000 de soldați polonezi, trimiși la granița de est pe timpul manevrelor ruso-belaruse
Kaan devine un program internațional pentru a concura cu F-35? De ce o putere din Orient s-a alăturat Turciei deși are „ADN occidental” în aviația militară
Pierdere importantă și pentru Kiev: Un avion Su-27 s-a prăbușit zona controlată de Ucraina din regiunea Zaporojie
Un singur cuvânt pentru care România ar avea mari probleme într-un atac cu drone ca în Polonia: Prepay
Netanyahu: Nu va exista un stat palestinian
Camera Reprezentanților a aprobat cheltuielile SUA de apărare pentru 2026. Peste 16%, alocați pentru cercetare-dezvoltare
„Barajul nordic” de F-35. Un vecin al Rusiei pregăteșe un arsenal serios pentru flota de F-35: Peste 400 de rachete AIM-120, în cea mai modernă versiune D-3
pixel