Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Forțele aeriene israeliene ar fi atacat o zonă din Irak, ocupată de o trupe paramilitare Hashd al-Shaabi
26 aug 2019 / 09:30
Puternica forţă paramilitară irakiană Hashd al-Shaabi a acuzat Israelul de implicare într-un atac cu drone care în care a fost ucis duminică unul dintre luptătorii săi în vestul Irakului, în apropierea graniţei cu Siria, relatează AFP.

''Drone israeliene au vizat Hashd al-Shaabi pe teritoriul irakian'', a indicat într-un comunicat această alianţă formată din mai multe grupări armate pro-iraniene. Hashd al-Shaabi a indicat că unul dintre luptătorii săi a fost ucis în atac şi un altul rănit grav, rectificând bilanţul anterior care anunţa doi morţi.

"Acest atac neruşinat a survenit cu o acoperire aeriană a unor avioane americane deasupra zonei, plus o aeronavă mare pentru a monitoriza zona din apropierea locului incidentului", a adăugat Hashd. Gruparea afirmase anterior că atacul a avut loc în provincia Al-Anbar, la 15 km de graniţa cu Siria.

Atacul a venit la o lună după o serie de explozii la baze ale Hashd, atribuite SUA de către unul dintre oficialii grupării, dar care au fost ulterior dezminţite de liderul său.

Hashd al-Shaabi a ajutat forţele guvernamentale irakiene să învingă gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) în 2017. Această alianţă se opune prezenţei forţelor americane, desfăşurate în Irak în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de SUA care a sprijinit Irakul în lupta sa împotriva SI.

Pentagonul a negat orice implicare în exploziile care au avut loc în luna iulie la baze ale grupării Hachd al-Shaabi. 

Vezi și: Israelul a bombardat un depozit de armament în Irak

Ştiri Recomandate

Nicolae Ciucă: Parteneriatul Strategic cu SUA este un pilon esenţial al securităţii României
Premierul Netanyahu spune că nu va rata oportunitatea anexării unor părţi din Cisiordania
Specialişti MApN, misiune în Alabama | Ciucă: Când e nevoie, suntem în măsură să ne sprijinim unii pe alţii
Ministerul Apărării din R.Moldova, în proces de tranziție la faza II a Pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţii de Apărare
Recep Tayyip Erdogan: Anexarea teritoriilor palestiniene, un act ilegal
Primul petrolier iranian a ajuns în Venezuela
Nava de asalt Pyotr Morgunov a reluat testele pe mare
Mercenarii ruși din Libia, puşi pe fugă de către forțele armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională