Forţele aeriene ale Taiwanului au anunţat marţi că au urmărit un avion de luptă chinez care a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian al insulei, informează dpa.
Avionul de luptă chinez J-10 a intrat în spaţiul aerian al Taiwanului dinspre sud-vest, marţi dimineaţa, determinând forţele aeriene ale Taiwanului să emită atenţionări, potrivit unui comunicat emis de Forţele Aeriene ale Taiwanului.
Avioane de luptă ale Taiwanului l-au împins pe intrus înapoi şi au monitorizat mişcările lui până când acesta a ieşit din spaţiul aerian, se spune în comunicat.
Avioane de luptă chineze au intrat în spaţiul aerian al Taiwanului de două ori în ultima săptămână, pe 9 iunie şi din nou vineri, potrivit Ministerului Apărării al insulei. Pe 9 iunie, intruziunea s-a produs în aceeaşi zi când un avion de transport american C-40 Clipper a intrat în spaţiul aerian al Taiwanului.
Într-un comunicat emis marţi seara, Ministerul Apărării al Taiwanului a informat că forţele sale armate monitorizează cu atenţie orice mişcare atât în spaţiul aerian, cât şi pe mare lângă insulă, pentru a asigura securitatea ei.
Taiwanul are un guvern independent din 1949, însă Beijingul consideră această autoguvernare democratică parte din teritoriul său.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News