Fregata "Regele Ferdinand" cu numărul de bordaj F221 revine, sâmbătă, în Portul Militar Constanţa, după ce, timp de cinci săptămâni, a participat la două misiuni internaţionale în Marea Mediterană, transmite Agerpres.
În cele două săptămâni de misiune nava a parcurs aproximativ 5.500 de mile marine şi a făcut escale în porturile Aksaz (Turcia), Alexandria (Egipt), Haifa (Israel) şi Limassol (Cipru), informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).
Conform sursei citate, în prima parte a marşului din Marea Mediterană, desfăşurat în perioada 18 octombrie - 20 noiembrie, bastimentul românesc a participat, alături de alte nave din cadrul Alianţei, la Operaţia NATO "Sea Guardian" pentru descurajarea activităţilor ilegale pe flancul sudic al NATO şi UE, prin acţiuni de monitorizare a traficului maritim, sub conducerea Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM).
"În cea de-a doua parte a prezenţei în Marea Mediterană, F221 a luat parte la Exerciţiul multinaţional 'Dogu Akdeniz 19', organizat de , alături de aproximativ 50 de nave, aeronave şi submarine ale partenerilor străini, 4.700 de militari din 15 state, unde a pus în aplicare diverse scenarii de luptă în diferite medii, submarin, maritim şi aerian", se precizează într-un comunicat al SMFN.
Aceeaşi sursă mai arată că în porturile Alexandria, Haifa şi Limassol, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti care trăiesc în Egipt, Israel şi Cipru au urcat pentru prima dată la bordul fregatei "Regele Ferdinand", au vizitat nava, au interacţionat cu echipajul şi s-au bucurat de surprizele pregătite de militarii din Forţele Navale Române.
Vezi și: Fregata Regele Ferdinand va participa la un exercițiu antisubmarin în Turcia
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News