„From America with love”: Arme împotriva Rusiei, dar pământurile rare ucrainene să ajungă în SUA. E oferta propusă Ucrainei de Trump
Președintele american Donald Trump a declarat luni că dorește să negocieze un 'acord' cu Ucraina, astfel încât această țară să ofere o 'garanție' asupra 'pământurilor sale rare', metale utilizate pe scară largă în domeniul electronic, în schimbul ajutorului american, transmit Agerpres și AFP.
scris de Darius Muresan
Foto: Obuzier livrat Ucrainei de Statele Unite ale Americii - Asistență militară / US Army
Omologul său ucrainean Volodimir Zelenski propusese deja în octombrie anul trecut să ajungă la un acord cu partenerii Ucrainei privind exploatarea anumitor metale strategice.
'Căutăm să ajungem la un acord cu Ucraina în care să aducă pământurile rare și alte lucruri în schimbul a ceea ce le oferim', a spus președintele SUA în timpul unui discuții cu reporterii în Biroul Oval.
'Vreți ca Ucraina să dea pământurile rare Statelor Unite?' a întrebat un reporter. 'Da', a răspuns președintele Donald Trump, 'vreau asigurări cu privire la pământurile rare'.
Într-un plan de pace dezvăluit în octombrie anul trecut, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a menționa în mod specific pământurile rare, a propus un 'acord special' cu partenerii țării sale. În viziunea sa, acest acord urmărea să permită o 'protecție comună' și o 'exploatare strategică comună' a țării sale. El a dat atunci drept exemple 'uraniul, titanul, litiul, grafitul și alte resurse strategice de mare valoare'.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
De ce e mai bine să descurajezi Rusia înainte să atace: Ucraina cheltuie în patru luni bugetul de anul trecut al României pentru apărare Războiul din Ucraina demonstrează încă o dată că purtarea unui conflict presupune costuri uriașe, în comparație cu înarmarea preventivă.
Spre exemplu, Ucraina a cheltuit în primele patru luni ale anului, aproximativ 9,6 miliarde de euro strict pentru nevoile de apărare — o sumă care reprezintă mai mult decât dublul bugetului României pentru Apărare pe anul 2024.
La aceste cheltuieli se adaugă costuri suplimentare de aproape 7 miliarde de euro, reprezentând plăți sociale, beneficii și programe medicale — toate susținute din bugetul de stat al unei țări aflate în război.