Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Furtună politică în SUA după ce FBI a percheziționat casa lui Trump. Nancy Pelosi răspunde acuzelor fostului președinte
News
Data publicării:
O primă etapă spre un proces pentru unii, o "persecuţie politică" pentru alţii: percheziţia spectaculoasă a casei lui Donald Trump de către FBI a aruncat marţi o nouă lumină asupra fracturilor profunde ale Americii, într-un moment în care fostul preşedinte flirtează vizibil cu o nouă candidatură, comentează Agerpres, care citează AFP.
Foto: Momentul în care democrata Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, a rupt discursul președintelui Donald Trump în Congres, pe 5 februarie 2020
Foto: Momentul în care democrata Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, a rupt discursul președintelui Donald Trump în Congres, pe 5 februarie 2020

Niciodată un fost lider al administraţiei americane nu a fost deranjat de justiţie în acest fel.

Percheziţia poliţiei federale a avut legătură cu numeroasele cutii pe care Donald Trump le-a luat cu el când a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021? Este legată de ancheta cu privire la responsabilitatea sa în asaltul asupra Capitoliului? Este vorba mai degrabă despre suspiciunile de fraudă financiară al căror obiect este Trump Organization la New York?

Contactat de AFP, FBI a refuzat să comenteze.

 

Trump vorbește despre persecuții, democrata Nancy Pelosi îi dă replica



Donald Trump, care îşi declară nevinovăţia în fiecare dintre aceste cazuri şi pretinde că face obiectul unei vânătoare de vrăjitoare, a denunţat cu fermitate percheziţia, la care nu a participat, într-un comunicat.

"Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate", a regretat el, dând asigurări că "această percheziţie neanunţată a casei (lui) nu a fost nici necesară, nici adecvată".

"Nimeni nu este mai presus de lege (...) nici măcar un fost preşedinte", a replicat marţi la NBC preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi - care, la fel ca majoritatea celorlalţi tenori din tabăra sa -, cere de ani de zile ca fostul magnat imobiliar să fie tras la răspundere.

La o zi după operaţiunea poliţiei federale, alesul republican Scott Perry a anunţat că agenţi ai FBI i-au confiscat telefonul, fără ca acest aliat al lui Donald Trump să precizeze motivul.

"În această dimineaţă, în timp ce călătoream cu familia mea, trei agenţi ai FBI m-au vizitat şi mi-au confiscat telefonul mobil", a declarat el la Fox News, denunţând "tactici demne de o republică bananieră".

Escalada judiciară pare în acelaşi timp să fi cimentat ascendentul lui Donald Trump asupra Partidului Republican care s-a unit în jurul fostului om de afaceri - până la a-l face martir.

Imediat după anunţul percheziţiei, un grup de susţinători ai lui Donald Trump s-a deplasat la reşedinţa de lux a fostului om de afaceri pentru a-şi manifesta furia.

Mulţi dintre ei fluturau drapele pe care scria "Biden nu este preşedintele meu", o nouă demonstraţie a faptului că, la mai bine de un an şi jumătate după înfrângerea electorală a lui Donald Trump, zeci de milioane de americani rămân ferm convinşi că alegerile prezidenţiale din 2020 i-au fost "furate".

Pe reţele sociale, unii trumpişti au îndemnat marţi pur şi simplu la "divorţ", în această ţară cu diviziuni atât de deschise încât pot părea ireconciliabile.

"Iată genul de lucruri care se întâmplă în ţările aflate în război civil", a afirmat Marjorie Taylor Greene, o aleasă din Georgia, cunoscută pentru excesele ei, cerând chiar desfiinţarea FBI. "Persecuţia politică trebuie să înceteze!", a insistat ea.

 

Alegerile din noiembrie, un test extrem de important pentru democrați și republicani



Tabăra sa ar putea câştiga din nou controlul asupra Congresului în cursul alegerilor legislative din noiembrie care se anunţă periculoase pentru tabăra lui Joe Biden.

Denunţând o "instrumentalizare intolerabilă în scopuri politice" a Departamentului de Justiţie, liderul conservatorilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a promis o anchetă asupra funcţionării acestuia dacă republicanii revin la putere.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a exclus marţi posibilitatea ca Joe Biden să fi fost informat din timp cu privire la percheziţia fostului său (şi potenţial viitor) rival la prezidenţiale.

"Preşedintele Biden a fost foarte clar, înainte de a fi ales şi de la începutul mandatului său, asupra faptului că Departamentul de Justiţie îşi desfăşoară anchetele în mod independent. El crede în statul de drept", a spus ea.

Donald Trump, care ar putea oricând să se declare candidat pentru un nou mandat, a prins ocazia de a lansa un nou apel la generozitatea partizanilor săi.

"Nu doar casa mea a fost atacată, ci domiciliul fiecăruia dintre americanii patrioţi pentru care am luptat", a pledat el într-un e-mail către militanţii săi, sugerându-le o donaţie de la 5 la 5.000 de dolari pentru a lupta împotriva "vânătoarei de vrăjitoare", încheie AFP. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc

Ştiri Recomandate

Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
pixel