Gen. (r.) Dănilă: Renunțarea la Războiul Întregului Popor a dus România în cea mai puternică alianță militară din istorie. Alternativa „morții pentru țară”
Ștefan Dănilă, general (r.) cu patru stele, primul general de aviație care a deținut funcția de șef al Statului Major General al Armatei, semnează un text excelent cu privire la disputa care a divizat socitatea, cunoscută popular drept „armata obligatorie”.
Exercițiul CADET 2024 / Armata României, Foto: Daniela Oană, Roxana Vasiliu, Iulian Mihalache
Textul intitulat „Afirmații, analize și decizii” a fost publicat de către generalul (r.) Ștefan Dănilă pe blogul personal, iar DefenseRomania îl preia în integralitate.
Notă: Textul aparține generalului (r.) Ștefan Dănilă, subtitlurile redacției:
A devenit un truism necesitatea adaptării la lumea în care trăim, concurent cu vremurile complicate pe care le trăim. Accesul la informațiile de aproape peste tot, transmisiile în direct, posibilitatea de comunicare cu persoane cunoscute direct sau doar virtual, ritmul de schimbare a aplicațiilor, telefoanelor, laptopurilor, tabletelor, mașinilor, locurilor de muncă, domiciliului sau partenerului ne obligă la mai mult dinamism, adaptare și chiar ne fac mai superficiali.
Adaptarea la epoca trilurilor (folosirea Twitter – X) riscă să ne transforme pe toți în twits (idioți), incapabili să mai citim o pagină sau mai mult, dornici să primim sinteza informației, dacă se poate, într-o singură frază sau propoziție.
Afirmațiile aruncate în spațiul public sunt preluate ca atare, partizan sau critic, la modul superficial, doar printr-o selecție emoțională, de tipul îmi place sau nu îmi place.
Afirmațiile unor persoane cunoscute, recunoscute sau doar etichetate ca experți devin mult prea ușor adevăruri imuabile. Desigur, mare parte din răspundere revine celui care face afirmațiile respective, mai ales dacă și-a asumat rolul de expert sau de profesionist al domeniului pentru care face afirmația.
Cele mai periculoase sunt afirmațiile care urmează unei analize pe un alt subiect, total diferit. Argumentele corecte și construcția analizei făcute pot transfera credibilitatea către afirmația care nu este explicată, argumentată și, uneori, poate fi falsă sau eronată.
Un exemplu în acest sens poate fi afirmația „unica soluție este reintroducerea serviciului militar obligatoriu”, preluată de un jurnalist ca „serviciul militar obligatoriu, cerut de generalii în rezervă din România”.
În epoca „X”, nu mai contează că este o afirmație făcută de un singur general locotenent, în retragere, ca urmare a unei evaluări proprii. De Clemanceau pare că nu îi pasă jurnalistului, nici Parlamentului, de ce le-ar mai păsa cititorilor?
Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în acest moment, este o aberație: Renunțarea la conceptul Războiului Întregului Popor s-a făcut pe fondul aderării la cea mai puternică Alianță politico-militară
Pentru a ne adapta vremurilor, voi spune și eu: „reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în acest moment, este o aberație”. Desigur, pot să fiu preluat de alt jurnalist, pot să primesc multe like-uri, dar și multe hate-uri, bineînțeles, emoțional. Pot fi și comentarii de susținere sau de negare și ostracizare, dar prea puține vor fi explicate.
În sprijinul afirmației mele aș putea să adaug câteva argumente. Renunțarea la conceptul Războiului Întregului Popor s-a făcut pe fondul aderării la cea mai puternică Alianță politico-militară, respectiv trecerea în tabăra învingătorului din Războiul Rece. Aceasta s-a produs în contextul dispariției prin colaps a învinsului (Tratatul de la Varșovia), dar s-a menținut teama față de Rusia, moștenitoarea majorității capacității militare a Uniunii Sovietice. Riscul unei invazii a devenit aproape nul după ce Uniunea Sovietică s-a destrămat și am încheiat un tratat de bună vecinătate cu Ucraina. Niciodată nu s-a luat în calcul un scenariu în care ne-ar invada Ucraina, deși unii mai discutau despre importanța Porții Focșanilor.
În actuala Strategie Națională de Apărare a Țării este menționată ca periculoasă atitudinea agresivă a Federației Ruse, nicidecum vreun vecin.
Așadar, în lipsa pericolului iminent al unei invazii, de ce considerăm ca principală preocupare apărarea cu rezerviști? Avem atât de puțină încredere în Forțele Armate profesioniste sau în solidaritatea aliaților? Desigur, avem garanții de securitate și prin apartenențe la Uniunea Europeană, dar mecanismele prin care s-ar mobiliza statele europene pentru apărarea unuia dintre ele nu sunt foarte clare, fiind declinate în mare parte către NATO.
Apartenența noastră la NATO a fost foarte vizibilă prin participarea la unele misiuni ale Alianței, la exerciții comune, este o componentă importantă a transformării și modernizării forțelor armate.
Mă întreb cum ar fi fost pentru militarii aliați să colaboreze pentru îndeplinirea unei misiuni de menținere sau de impunere a păcii cu unități/subunități încadrate cu militari în termen români.
Provocări privind pregătirea indiviuală. Resurse, infrastructură, fonduri
Acei militari știu că pregătirea individuală a unui soldat durează minim șase luni, la care ar trebui să se adauge programe de instrucție pentru luptă cu grupa/echipajul, plutonul, compania și batalionul. Pentru fiecare tip de misiune este necesar un program distinct, cu cerințe și activități specifice, care presupun timp și resurse adecvate. Acest necesar de resurse îl determina pe generalul american Martin Dempsey să solicite mai multă claritate decidenților politici (Secretarului General al NATO) privind scopul, obiectivele și finalitățile misiunii în care se implică forțele armate.
Atunci când am solicitat Catalogul de costuri al structurii de forțe a Armatei României, am cerut să se țină cont de misiunile fiecărei unități, deoarece o unitate pregătită pentru apărarea teritoriului național necesită alte resurse față de o unitate capabilă să execute misiuni de luptă în afara teritoriului național. Demersul a fost destul de dificil, deoarece niciunul dintre cei pregătiți pentru planificarea capacității de apărare în SUA nu a considerat necesar să introducem și noi sistemul de cuantificare financiară a fiecărei activități și a fiecărei structuri.
Din cele de mai sus rezultă necesitatea de a gândi o carieră militară a unui soldat profesionist pentru minim doi ani. Dacă luăm în calcul și posibilitatea ca acesta să transmită din pregătirea sa celor noi veniți în unitate, precum și posibile misiuni efective în care să fie implicați, atunci se poate deduce aritmetic necesitatea unui contract minim de trei ani. Acest lucru a fost prevăzut de legea care a pus bazele modernizării armatei și transformării în armată de profesioniști.
În acea lege, a soldaților și gradaților profesioniști se prevedea posibilitatea prelungirii, adică semnarea a încă maxim două contracte de câte trei ani sau prelungirea anuală, fără a depăși vârsta maximă de 35 de ani. Corupția și ingerințe politice oportuniste, pe fondul crizei din 2008-2012 au degenerat respectiva lege, cu afectarea gravă a capacității de apărare.
Introducerea serviciului militar obligatoriu presupune activități, resurse, infrastructură și fonduri care trebuie identificate. Programele de pregătire trebuie revizuite și redefinite obiectivele, cu toate consecințele derivate din această decizie.
Recent, un pseudo-expert afirma că pentru un avion ar trebui să fie pregătiți trei piloți, fără a ști că aritmetica nu permite o astfel de planificare. Dacă un avion poate să zboare maxim 200 de ore într-un an (statistic, au fost mai puține la noi), iar un pilot trebuie să zboare minim 180 de ore pentru a respecta cerințele de pregătire pentru misiune, o simplă operație aritmetică va da 1,1 piloți/avion, ceea ce este cu totul altceva. Consecințele formării unui excedent sunt dezastruoase, întrucât se constituie un grup de posibili profesioniști neutilizabili, cu frustrări și presiune socială ridicată, iar pregătirea piloților strict necesari pentru misiune este grav afectată de distribuirea orelor după principii sociale. Dar despre acest subiect voi reveni.
Decidentului politic trebuie să i se prezinte toate problemele care decurg dintr-o decizie care implică viitorul forțelor armate, să se prezinte și posibilele avantaje, dar și costurile și riscurile.
Decidentul politic ar trebui să utilizeze toate instrumentele de evaluare socială pentru a ști la ce se așteaptă. În ce măsură această hotărâre va întări societatea românească sau o va slăbi, cât de mult sprijin va avea la nivelul populației vizate, nu a spectatorilor de pe margine, cum va stopa tendința de migrație a tinerilor absolvenți de liceu (colegiu)?
Ideea că țara se apără doar cu arma în mână este falsă și periculoasă
Ideea că țara se apără doar cu arma în mână este falsă și periculoasă. România trebuie apărată cu munca fiecăruia, acolo unde este încadrat sau cu dezvoltarea afacerilor românilor în țară și oriunde în această lume deschisă și competitivă. Dezvoltarea economică, competitivitatea în oricare domeniu al vieții sociale și afirmarea identității românești la nivel științific, cultural, educațional, sportiv, diplomatic înseamnă mai mult decât pregătirea pentru trasul cu pușca.
Ideea jertfei pentru neam și țară este o mare eroare, întrucât jertfa nu este nici suficientă și, de cele mai multe ori, nici necesară.
Liderii responsabili nu își pot propune să sacrifice proprii cetățeni, ei ar trebui să fie buni în găsirea soluției pentru victorie. Simplele enunțuri privind necesitatea luptei cu arma în mână și să mori pentru țară, induc teama, chiar panica și fuga de serviciul militar.
Care ar fi alternativa? Adaptarea la vremurile în care trăim, reformarea instituțiilor militare, reorganizarea forțelor armate, un nou statut al personalului militar, noi legi privind salarizarea și pensiile militare, o nouă infrastructură, constituită din baze militare, implicarea responsabilă a conducerii politice în realizarea și menținerea capacității de apărare. Toate deciziile și acțiunile ar trebui să fie urmare a Revizuirii Strategice a Apărării, confirmată și validată de economiști, oameni de afaceri, sociologi, diplomați și lideri politici responsabili, împreună cu liderii militari.
Procesul de revizuire a fost început la nivelul Ministerului Apărării Naționale, dar trebuie preluat de către comisiile de specialitate din Parlamentul nou ales.
Educația pentru apărare sau pregătirea populației pentru război este necesară și nu poate fi negată
Educația pentru apărare sau pregătirea populației pentru război este necesară și nu poate fi negată atunci când este război la limita de acțiune a unei rachete balistice cu rază mică, cu drone care intră neautorizat în spațiul nostru aerian. Această educație ar trebui făcută în școli, la nivelul comunităților locale, prin materiale video ușor accesibile, prin aplicații utile, cu implicarea ministerului cu responsabilitatea apărării naționale.
Se pot organiza și tabere de pregătire militară în colegiile militare și în academii, pentru a familiariza tinerii cu viața de militar, cu echipamentele militare, ca o activitate de promovare a carierei militare, dar și pentru a stimula încrederea populației, dar un așa zis stagiu de două, patru sau mai multe luni, fără a fi un contract de minim trei ani nu poate pregăti o rezervă credibilă pentru structurile militare, iar costurile sunt destul de ridicate, în detrimentul forțelor active.
Cariera militară trebuie să fie suficient de atractivă, calitatea de militar să fie onorantă și respectată. Orice abatere de la lege și disciplină trebuie combătută și sancționată urgent și drastic, pentru a nu vulnerabiliza instituția. Încrederea și respectul se câștigă greu și se pierde într-o clipă (regret că nu știu exact cine a spus prima dată, am preluat enunțul ca fiind un proverb), de aceea este necesar ca instituția militară să se reformeze.
Prezența militarilor în stradă (activi sau în rezervă) este o mare vulnerabilitate
Prezența militarilor în stradă (activi sau în rezervă) este o mare vulnerabilitate pentru orice stat, decredibilizează conducerea politică privind preocuparea pentru securitatea acelui stat. Pentru a evita astfel de situații este necesară rezolvarea urgentă a situațiilor care au generat aceste reacții, deoarece nedreptatea socială nu poate fi combătută cu forța, ci prin măsuri de îndreptare.
Desigur, instituția militară ar trebui să fie una singură, iar toate serviciile secrete sau secretizate ar trebui să fie demilitarizate. Un serviciu secret trebuie să aibă statutul său, pentru a evita orice interferențe vicioase pentru oricare parte.
Statutul de militar ar trebui să fie valabil pentru toți militarii, de la soldat la general/amiral, dar numai pentru cei care au misiunea principală apărarea țării. Forțele armate trebuie să fie doar cele care sunt considerate în acest moment Armata României, deoarece acest ultim termen produce confuzii la traducere, Army fiind termenul consacrat pentru forțele terestre. Unii pot înțelege că Forțele Aeriene și Forțele Navale nu sunt părți componente ale Armatei Române.
Am exprimat o opinie personală, nu o analiză a situației, de aceea recomand decidenților să țină cont de toate opiniile exprimate, de argumente și de contraargumente, să evalueze corect posibilele consecințe înainte de a lua o decizie și să evite să mai declare că „ar semna mâine decizia de reintroducere a serviciului militar obligatoriu”.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
