Potrivit unui comunicat al MApN, emis către DefenseRomania, șeful Armatei nu a prezentat simptome ale bolii.
Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situație, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare într-un spațiu special destinat la sediul MApN, de unde își exercită în continuare atribuțiile funcționale.
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a fost testat negativ în aceeași dată, însă, din motive de precauție, a intrat, de asemenea, în izolare la sediul MApN, urmând a fi retestat în 72 de ore.
Biroul Federal de Investigații din Statele Unite (FBI) cere sprijinul cetăţenilor americani pentru găsirea unui Humvee furat vineri dimineață, 15 ianuarie 2020, dintr-un depozit de vehicule militare al Gărzii Naţionale a SUA din California.
Pe 18 ianuarie, cotidianul israelian "Maariv", citat de site-ul "i24NEWS", a relatat că șase avioane israeliene de tipul F-35 vor ateriza pentru prima dată în afara granițelor Israelului, pentru a participa la exerciții militare internaționale în Italia.
Armata algeriană a desfăşurat importante manevre aeriene şi terestre la Tindouf (sud), provincie la frontiera cu Sahara Occidentală şi Marocul, potrivit unor imagini difuzate luni seară la postul naţional de televiziune din Algeria, notează AFP.
Armata Statelor Unite a finalizat procesul de retragere a trupelor sale din Somalia, conform unui comunicat de presă al Comandamentului SUA pentru Africa (AFRICOM).
O navă rusească având misiunea de a amplasa conducte pentru finalizarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania va intra sub incidenţa unor sancţiuni din partea administraţiei americane, a indicat luni Ministerul german al Economiei, citat de AFP.
În cadrul unui interviu acordat publicației germane Spiegel, fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Shroeder, a declarat că reunificarea Crimeii cu Rusia reprezintă o reacție la extinderea NATO spre Est.
Inginerii care lucrează la radarul din cadrul programului pentru avionul de luptă Tempest au declarat că se așteaptă să obțină un succes la capitolul înregistrare și procesare date. Secretul, explică ei, este despre miniaturizare și digitalizare.
Jurnalul indian Times of India a informat, pe 18.01.2021, că oficialitățile de la New Delhi și-au exprimat intenția de a achiziționa din Rusia 21 de avioane de vânătoare MiG-29 și 12 avioane de vânătoare Su-30MKI.