Generalul Rafferty: Noile rachete PrSM ale SUA pot străpunge orice sistem de apărare al Rusiei
Noua rachetă a US Army - PrSM - poate depăși orice sistem de apărare din Rusia.
Potrivit celor de la Defenseweek, Lockheed Martin lucrează la dezvoltarea unei rachete care va fi integrată atât în cadrul US Air Force, cât și US Navy, capabilă să străpungă orice sistem de apărare rusesc. Declarația îi aparține generalului american John Rafferty, potrivit sursei citate.
Este vorba despre dezvoltarea rachetei sol-sol PrSM (din cadrul proiectului Precision Strike Missile), a explicat generalul american. Rachetele au rază mare de acțiune (circa 500 de kilometri).
Scopul programului este dezvoltarea unei rachete care poate depăși sistemele de apărare aeriană ale Rusiei, în cazul ipotetic al unui conflict militar în Europa. Totodată, prin integrarea PrSM în cadrul US Navy, americanii vor putea combate navele de război ale Chinei din Pacific.
Noua rachetă a fost deja supusă unor teste în urmă cu câteva zile în New Mexico. Potrivit generalului Raffery, PrSM a lovit cu succes țintele. Rachetele PrSM vor înlocui rachetele ATACMS.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News