Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul german al Apărării: Germania va atinge ţinta NATO pentru bugetul de apărare în 2031
News
Data actualizării:
Data publicării:
Germania va atinge obiectivul NATO privind bugetul de apărare la orizontul lui 2031, ceea ce înseamnă că va rata termenul convenit pentru anul 2024 de aliaţi, supuşi unei puternice presiuni din partea SUA de a-şi creşte cheltuielile militare, transmite joi Reuters, preluat de Agerpres.

Potrivit ministrului german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, Berlinul va cheltui 2% din PIB pentru apărare în 2031, amânând ţinta stabilită de liderii NATO la summitul din 2014, la câteva luni după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

,,NATO este şi va fi ancora securităţii europene. Dar este de asemenea clar că Europa trebuie să-şi crească propria capacitate complementară de a acţiona', a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer miercuri seară, cu ocazia unui eveniment privat în onoarea secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

,,Aceasta începe cu bugetul de apărare. Trebuie (să cheltuim) 1,5% până în 2024 şi 2% până în 2031 cel târziu', a declarat ministrul german, conform citatelor din discurs publicate de biroul său de presă.

Aceasta este pentru prima dată când Annegret Kramp-Karrenbauer se angajează în mod public faţă de atingerea acestei ţinte, înaintea summitului NATO care va începe pe 4 decembrie.

Ministrul a subliniat însă că aceasta nu se întâmplă pentru că 'alţii o cer, ci pentru că este în interesul propriei noastre securităţi'.

Înainte ca Annegret Kramp-Karrenbauer, văzută ca potenţială succesoare a cancelarului Angela Merkel, să preia Ministerul Apărării în acest an, planurile financiare ale Germaniei indicau o scădere uşoară la 1,24% din PIB a bugetului militar în 2023. Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a declarat însă hotărârea de a majora aceste cheltuieli, în contextul în care sondajele indică un sprijin în creştere al opiniei publice pentru această măsură.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Alegeri în Moldova | S-a încheiat votul în Republica Moldova și România. Peste 310.000 de moldoveni din Diaspora au votat până la ora 21.00
Mai ieftine decât ținta? Ucraina va lovi dronele rusești cu rachete de 30.000 de euro, produse în comun cu Thales
”Scutul estic” chiar se întâmplă: Polonia începe lucrările la cele mai mari fortificații din Europa ultimelor decenii
Pentru a-și astupa găurile din ”șvaițerul” informațional, UE intenționează să înființeze o Agenție de spionaj
Orban acuză UE de conspirație pentru răsturnarea guvernul ungar
Deși ține la ordin toată presa din Federație, Kremlinul acuză Washingtonul de încălcarea libertății presei: ”Jurnaliştii Izvestia au fost interogați 10 ore”
Încă un ”patriot” care rupe rândurile europene: Robert Fico a apărut pe canalul Rossiya 1 la o emisiune de propagandă. ”Voi negocia cu Putin fără ezitare”
După Ungaria și Slovacia, blocul pro-rus din cadrul UE ar putea include și Cehia, în urma alegerilor de anul viitor
Universitatea Forțelor Speciale din Cecenia atacată cu drone: Un mesaj pentru Ramzan Kadîrov de la ''pretenii'' din Daghestan și Ingușetia
Renumărare de fațadă a voturilor în Georgia. Cum discursul ”Pro-european” promovat de Visul Georgian ar putea hipnotiza și R. Moldova
Relația Rusia - Sudan. Sau cum extinde Moscova războiul pe orizontală
F-urile noastre, liber la doborât drone rusești. România a făcut azi un pas mare în schimbarea legislației după provocările Rusiei din ultimele zile
Polonia merge înainte cu fortificațiile de la granița cu Rusia și Belarus. “Scutul de Est” va costa 2,5 miliarde de dolari
Vot în Europa: Conservatorii din Bulgaria și socialiștii din Lituania câștigă alegerile / ”Visul Georgian” îndreaptă țara spre orbita Moscovei
Georgia, încotro? Președinta pro-europeană cere oamenilor să iasă în stradă și acuză o „operațiune specială rusă” și fraudă masivă a partidului Visul Georgian
România, parte a „Triunghiului de la Weimar”? Geoană: Ar fi un echilibru natural alături de Franța, Germania și Polonia
Rusia pregătește o ofensivă majoră în regiunea Kursk. Trupele ruse verifică acum punctele slabe ale apărării ucrainene
SUA își va înarma navele cu rachete Patriot. Interceptoarele PAC-3 MSE ar urma să contracareze rachetele hipersonice ale Chinei
Liderul ucis al Hamas lucra pentru agenția ONU pentru refugiații palestinieni. Israelul cere o anchetă
Rusia le-a furnizat rebelilor Houthi date satelitare pentru atacurile din Marea Roșie. Informațiile au fost transmise prin intermediul Iranului
Șeful SpaceX, Elon Musk, a negociat în secret cu Putin încă din 2022, scrie WSJ. Produsele SpaceX sunt folosite inclusiv de Armata SUA
Tranziția către energia verde este inevitabilă. Cu cât acționăm rapid, cu atât costurile vor fi mai reduse | Aspen – GMF Bucharest Forum 2024
Invadarea Ucrainei de către Rusia a aruncat Europa pe un teritoriu energetic necunoscut. Christina Verchere, CEO OMV - Petrom: Europa trebuie să facă tranziția energetică
Balansul Serbiei între banii UE și BRICS-ul Rusiei. ”Vor să împace capra cu varza”
Sisteme rusești Pantsir-S1M, lângă THAAD americane? Rusia convinge un important aliat al SUA în Orient să-i achiziționeze sistemele
Iranul are planuri mari pentru anul viitor și crește masiv investițiile în mașina de război
Provocări și Oportunități în Piețele de Capital din Europa Centrală și de Est. Conferința Aspen – GMF Bucharest Forum 2024

Ştiri Recomandate

Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Navă chineză cu căpitan rus. Coincidență sau nu, cargoul ”YI PENG 3” a trecut fix prin zona unde au fost secționate cablurile din Marea Baltică
Rachete Neptun, drone și alte tipuri de muniție? Ucraina face un apel inclusiv către România pentru investiții comune în industria de apărare
SUA pregătesc schimbări importante în strategia nucleară și se concentrează pe descurajarea simultană a mai multor adversari
Americanii simulează apărarea României cu sisteme cu rază scurtă de acțiune (Foto/Video). Col. Ruff: Le spunem ferm românilor: SUA sunt aici pentru a apăra România
F-35 va fi de neoprit. SUA livrează prima rachetă SiAW aer-sol de ultimă generație. Detalii și datele tehnice ale SiAW, ce vor fi integrate pe F-35
Rușii au lovit de fapt cu o rachetă balistică Kedr nu cu una hipersonică. Ucrainenii confirmă că racheta a atins viteza de 11 Mach și a lovit ținta la 15 minute de la lansare
Polonia spune că riscul unui război mondial generat de agresiunea Rusiei este real și „simte cum întunericul se apropie”
F-20 primește titlul de „cel mai performant avion de luptă care nu a mai fost construit vreodată”. Cine și de ce au pus cruce în SUA pe F-20 Tigershark
Medierea din Golf pentru reconcilierea dintre Maroc și Iran irită Algeria
”Expansiune nucleară fără precedent”. China va deține peste 1.000 de focoase nucleare până în 2030 (Oficial al Pentagonului)
Austria a ridicat veto-ul. Guvernul confirmă: România va adera deplin la Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
România în Schengen. Mesajul Președintei von der Leyen: Rezultat pozitiv astăzi, la Budapesta, urmează votul oficial în Consiliul de miniștri UE
Rusia a folosit o rachetă IRBM în Ucraina, confirmă și Pentagonul. ”Oreshnik” este bazată pe RS-26 Rubizh, iar costul unei unități este de zeci de milioane de dolari
Grecia ar putea alege sistemul franco-italian SAMP/T de apărare aeriană
Războiul din umbră. China, Japonia și cele două Corei se războiesc de la distanță în conflictul din Ucraina
Efectul Storm Shadow: Un ofițer superior nord-coreean a fost rănit într-un atac de zilele trecute, efectuat pe teritoriul Rusiei
Nu există asemănare între Israel și Hamas, Biden a respins mandatul de arestare al CPI pentru Netanyahu
Vladimir Putin: Războiul din Ucraina a devenit un conflict global
Marea Britanie este pregătită să lupte împotriva Rusiei dacă aceasta invadează o țară est-europeană membră NATO
Ucraina transmite un mesaj puternic de la tribuna Congresului SUA: Niciun acord cu Rusia în schimbul cedării unor teritorii
„Basarabia, bază militară”. Rusia „vede” avioane F-16 și în Moldova și amenință susținând că are informații despre dislocări de armament peste Prut
Zelenski nu cedează teritorii, dar în privința Crimeei admite că nu poate fi recuperată doar cu forță militară: Ucraina nu-și permite să piardă zeci de mii de oameni în Crimeea
Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Apel către populație pentru a evita îngrijorările
Câte rachete arată estimările că are Rusia azi în stoc? De la Iskander la Kalibr sau hipersonice Kinjal se anunță o iarnă grea pentru Ucraina
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și Yoav Gallant, fostul ministru al Apărării. SUA reacționează imediat
Ungaria își va desfășura sistemele antiaeriene (probabil NASAMS) lângă granița cu Ucraina, a anunțat ministrul apărării
Rusia a simulat astăzi un atac nuclear asupra Ucrainei. Ce rachetă ar fi putut folosi Armata rusă
România a semnat contractul pentru achiziția celor 32 de avioane F-35. Forțele Aeriene Române vor consolida semnificativ capacitățile de descurajare ale NATO
Asamblat în România: Pușca de asalt CZ BREN 2, prezentă și în Ucraina încă din primele zile ale războiului, realizată în România de cehii de la Colt CZ
Rusia câștigă doar dacă Occidentul renunță. Generalul Ben Hodges: Moscova este încurajată de cuvintele goale pe care le folosim pentru a descrie sprijinul acordat ucrainenilor
”Deveselul” polonez, din nou pe radarul Rusiei: ”Noua bază americană din Polonia crește pericolul nuclear general. E pe lista noastră”
pixel