Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ghidul suprem iranian Ali Khamenei: Israelul nu este o ţară, ci o bază teroristă
07 mai, 14:37
Israelul nu este o ţară, ci o bază teroristă împotriva naţiunii palestiniene şi altor naţiuni musulmane, a declarat vineri ghidul suprem iranian Ali Khamenei, potrivit AFP şi Reuters.
Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei

''A combate acest regim despotic înseamnă a lupta contra opresiunii şi terorismului şi este o datorie publică a fiecăruia'', a spus ayatollahul Khamenei, într-un discurs televizat cu ocazia ”Zilei Ierusalimului” celebrate de Teheran în ultima zi de vineri din timpul Ramadanului, luna sfântă de post a musulmanilor, transmite Agerpres.

Opoziţia faţă de Israel este un pilon al politicii Iranului şiit care susţine grupările militante palestiniene şi libaneze ce se opun păcii cu statul evreu, pe care Teheranul nu îl recunoaşte.

''Cooperarea naţiunilor musulmane cu privire la Quds (Ierusalim) este un coşmar pentru sionişti'', a susţinut Khamenei.

Pandemia de COVID-19 a forţat guvernul iranian să anuleze parada din acest an prilejuită de ”Zilele Ierusalimului”. 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Distrugătorul american USS Laboon a vizitat portul Constanța
Racheta turcă anti-navă ATMACA a trecut testul final. Turcii au scufundat în Marea Neagră o navă de luptă (Video)
F-35 pentru România din 2030? Până atunci, urmează decizia pentru încă două escadrile de F-16
Rusia își exprimă indignarea după testarea portavionului american USS Gerald Ford în largul coastei Florida
Lăsați în urmă de frică. Cel puțin 21 de luptători afgani ai forțelor speciale au fost măcelăriți după ce sprijinul terestru și aerian a eșuat
Rusia consideră că Washingtonul va continua politica de îngrădire, chiar şi după summitul Biden-Putin
Vizită istorică: Ministrul de Externe al Israelului va vizita Emiratele Arabe Unite
Pentru producția propriului avion de luptă de generaţia a V-a, Turcia construiește al doilea cel mai mare tunel aerodinamic din Europa
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro