Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia se teme că Turcia îi încalcă suveranitatea. Atena cere sprijinul NATO
02 dec, 08:19
Grecia, care se teme de încălcarea drepturilor sale suverane de către Turcia după semnarea memorandumului militar turco-libian, va solicita sprijinul NATO la summit-ul Alianţei care va avea loc la Londra (3-4 decembrie), a declarat duminică premierul grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP.

"O alianţă nu poate rămâne indiferentă când unul din membrii săi încalcă în mod deschis dreptul internaţional şi vizează un alt membru", a declarat Kyriakos Mitsotaki, în timpul unui discurs pronunţat la congresul partidului său de dreapta Noua Democraţie.

Săptămâna trecută, Atena şi-a exprimat "nemulţumirea" faţă de memorandumul de cooperare militară şi a convocat ambasadorii Libiei şi Turciei în Grecia pentru a cere informaţii despre conţinutul textului.

 

Memorandumul militar turco-libian

 

Semnat miercuri în cadrul unei întâlnire la Istanbul între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi şeful guvernului libian de unitate naţională (GNA) Fayez al-Sarraj, acest protocol de "cooperare militară şi de securitate" consolidează "acordul-cadru de cooperare militară existent" şi "legăturile dintre armatele" celor două ţări, potrivit Ankarei, scrie Agerpres.

Atena este îngrijorată de faptul că acest protocol ar putea încălca zonele sale de exploatare maritimă.

Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, s-a deplasat duminică la Cairo pentru a aborda acest subiect cu omologul său egiptean Sameh Choukry.

Cei doi miniştri au convenit "să accelereze delimitarea zonelor economice exclusive (ZEE) ale Greciei şi Egiptului", a declarat la Cairo Nikos Dendias, citat într-un comunicat al ministerului de externe.

Grecia, membră NATO la fel ca Turcia, are o relaţie delicată cu vecinul său, poarta de acces a mii de solicitanţi de azil pe insulele greceşti.

Ştiri Recomandate

Avioanele F-35 poloneze, coșmarul Rusiei? România se află și ea pe lista viitorilor clienți
F-16 | Undă verde pentru următoarele avioane. Configurația și când vor ajunge în România
Navele marinei iraniene sunt gata să traverseze oceanul Atlantic
EXCLUSIV
Turcia se deplasează spre Libia, ochind gazul din Mediterană
Criza rachetelor S-400. Turcia ar putea închide baza aeriană Incirlik, ca răspuns la sancţiunile SUA
Macedonia de Nord se cere în UE: "Promisiunile nu mai sunt suficiente"
Zeci de morți după un atac asupra unei baze militare din Niger
Portavionul USS Abraham Lincoln, hărțuit în strâmtoarea Hormuz de nave ale Gărzii Revoluționare Iraniene