Guvernul României pregătește terenul pentru a facilita participarea MApN în proiectele Agenţiei Europene de Apărare
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre prin care va fi facilitată participarea structurilor MApN în cadrul proiectelor şi programelor colaborative derulate sub egida Agenţiei Europene de Apărare, în conformitate cu aranjamentele politice asumate de România, la nivelul UE.
scris de Darius Muresan
Sursă foto: Nicolae Ciucă @official Facebook
Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea modifică art. 1 lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr.147/2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare, Centrului Satelitar al Uniunii Europene şi ale Instrumentului european pentru pace, referitoare la operaţiile Uniunii Europene care au implicaţii militare sau din domeniul apărării.
"Actul normativ actualizează cadrul normativ privind plata contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare (AEA), Centrului Satelitar al UE şi ale Instrumentului european pentru pace. Prin modificările aduse va fi facilitată participarea structurilor MApN în cadrul proiectelor şi programelor colaborative derulate sub egida Agenţiei Europene de Apărare, în conformitate cu aranjamentele de proiect/program semnate de MApN şi având în vedere angajamentele politice asumate de România, la nivelul UE", precizează sursa citată.
Totodată, actul normativ stabileşte cadrul necesar aplicării prevederilor art.19-21 din Decizia 2015/1835/PESC a Consiliului din 12 octombrie 2015 de definire a statutului, sediului şi regulamentului de funcţionare ale AEA.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS Estonia își reafirmă intenția de a cumpăra încă 6 sisteme americane M142 HIMARS, în ciuda întârzierilor actuale de producție și livrare, a declarat ministrul apărării, Hanno Pevkur, în cadrul Forumului Internațional de Securitate de la Halifax. Oficialul estonian a precizat că micuțul stat baltic are banii disponibili, însă procedura depinde de aprobările Pentagonului pentru vânzarea în regim Foreign Military Sale (FMS). Decizia vine după o perioadă în care Estonia a dat de înțeles că nu va suplimenta comanda din cauza provocărilor privind producerea și timpii de livrare.