Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Humvee-urile armatei SUA ar putea primi o nouă şansă. O versiune cu propulsie hibridă este luată în calcul din compania AM General
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Compania producătoare a celebrului vehicul militar american HMMWV, cunoscut sub numele de Humvee - AM General a anunțat recent că a semnat un acord de cooperare strategică cu compania britanică de apărare QinetiQ pentru dezvoltarea de sisteme cu propulsie hibridă pentru viitoarele generaţii de vehicule militare.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei AM General, parteneriatul cu QinetiQ a început odată cu dezvoltarea unei versiuni hibride a emblematicului vehicul militar american HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle, denumit adesea „Humvee”).

Prin acest parteneriat cele două companii încearcă să demonstreze utilitatea pe care o pot avea vehiculelor militare terestre cu propulsie hibridă sau chiar electrice, pentru armată.

După cum a menționat compania, această colaborare va pune bazele cercetărilor ulterioare privind dezvoltarea de vehicule militare terestre cu propulsie electrică, cum ar fi sistemele autonome.

Prin implementarea unui sistem de propulsie hibrid pe cea mai emblematică familie de vehicule militare americane, companiile QinetiQ și AM General pun bazele pentru dezvoltarea vehiculelor de luptă cu propulsie electrică care vor ajuta la reducerea emisiilor de carbon.

După cum precizează publicaţia MilitaryLeak, sistemul de propulsie hibrid dezvoltat de compania QinetiQ oferă un consum de combustibil cu până la 30% mai mic, reducând astfel dependența de combustibili fosili pe câmpul de luptă şi oferind vehiculelor militare posibilitatea de a se deplasa de o distanţă mult mai mare cu un consum mai redus.

Spunem că Humvee-urile armatei SUA ar putea primi o nouă şansă, nu pentru că acestea nu s-au dovedit a fi utile pe câmpul de luptă, ci pentru că Departamentul Amatei SUA (Department of the Army) – o divizie a Departamentului Apărării al Statelor Unite (United States Department of Defense, prescurtat DoD) lucrează intens la programul JLTV.

Programul JLTV presupune înlocuirea Humvee-urilor, aflate în prezent în dotarea Forţelor Armate ale SUA, cu câteva zeci de mii de vehicule tactice, produse de compania Oshkosh Corporation.

La începutul anului 2019, se vehicula informaţia că Armata SUA vrea să achiziţioneze, până în 2030, puţin peste 50.000 de vehicule blindate Oshkosh JLTV.

Dezvoltat de Armat SUA, pe baza experienței şi cunoştinţelor dobândite în timpul misiunilor din Irak și Afganistan, programul JLTV este considerat un upgrade major care poate fi adus forţelor militare americane, în materie de tehnică militară.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

MApN cere oficial aprobare pentru mega-achiziția destinată forţelor terestre: Peste 200 de tancuri noi și o gură de oxigen de 6,5 miliarde de euro pentru industria de apărare
Geopolitică şi avioane: Răspunsul SUA la F-35 se amână, iar restricţionarea accesului la motorul F110 expune vulnerabilitatea Turciei în cursa aeriană cu Grecia și Israel
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Tancuri K2 Panther, imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
În sfârșit, tancuri. România demarează achiziția a 216 tancuri noi iar a doua veste bună e că vor fi produse în România
Economia rusă, iluzia prosperității: Cum militarizarea forțată a societăţii ascunde recesiunea industrială
Paradoxul Kievului: Exportul de armament sprijină achiziția de armament 
F-16 ale României cu sisteme MEROPS? Ce sunt sistemele de ultimă generație MEROPS, care vor proteja România de dronele și avioanele Rusiei
Dronele ucrainene interceptoare, baza „zidului european al dronelor”: Marea Britanie le produce în masă pentru a contracara agresiunea rusă
Franța a primit șah în programul viitorului avion de generația a 6-a: Marea Britanie atrage Germania în programul GCAP pe fondul crizei franco-germane
Independența aeriană: Cum schimbă CA-1 Europa de la Helsing piața dronelor de luptă – O soluție 100% europeană (VIDEO)
Dependența României de Serbia e mult mai „adâncă”: Explozibilii vin de fapt și din China. Cu eticheta schimbată în Vietnam
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Polonia investește masiv în forțele sale armate: Peste 1.200 de vehicule tactice Legwan, fabricate sub umbrela cooperării cu Seul
Invenția ucraineană care sperie Rusia. De ce racheta de croazieră „Flamingo”, construită din vechituri sovietice, reprezintă o provocare pentru ruși
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
Ionuț Moșteanu, în vizită în Luxemburg. România caută soluții pentru a aduce expertiza luxemburgheză în tehnologie și apărare, în țară
Modernizarea Armatei României din fonduri europene. Bolojan: Propunerile României pentru programul SAFE vor fi elaborate până la jumătatea lui octombrie
Soarta avionului european de generația a 6-a, pecetluită? Franța iese la atac: Metoda Eurofighter nu merge cu noi. Dacă nemții vor să facă singuri, să o facă
Pachetul de apărare al Turciei sub lupa SUA: Avioanele F-35 și F-16, miza viitoarelor negocieri de la Washington
Răspunsul Statelor Unite la provocările din Pacific, proiectul "F-47": Boeing a început producția noului avion stealth care va înlocui F-22 Raptor
Rusia are mari probleme cu „radarele zburătoare”. De ce producția noilor avioane A-100 a fost suspendată, în timp ce resursele A-50 sunt aproape epuizate
Au fost disecate rachetele și dronele ruse care lovesc zilnic Ucraina iar rezultatul e îngrijorător: În medie fiecare are 44 de componente din țări aliate Ucrainei
Viitorul aviației militare este aici: Ce este ''Vectis'', drona stealth care schimbă regulile războiului aerian (FOTO/VIDEO)
De ce nu se mai înghesuie lumea să cumpere tancuri Leopard 2. Versiunea ce mai modernă A8 e o mașină scumpă de luptă, dar cu producție într-un ritm hilar
Serbia vrea să fie puterea militară din regiune: Demonstrație cu tancuri rusești, avioane Rafale și lasatoare PULS capabile să lovească orice capitală din Balcani
Unde și de ce s-a blocat avionul de luptă de generația a 6-a al Europei. Francezii acuză că sunt împinși pe scări și lansează 2 scenarii
Noua amenințare pentru flota rusă din Marea Neagră (FOTO/VIDEO): Ucraina prezintă TOLOKA, drona care poate lovi la 2000 km distanţă
Socoteala de acasă a F-35 nu se potrivește cu cea din târg. Prețul F-35 pentru Elveția a explodat iar o comisie va analiza ce a mers prost
Germania vrea o soluție cu termen limită pentru viitorul avion european de generația a 6-a. FCAS, înlocuitorul Eurofighter, o dispută franco-germană?

Ştiri Recomandate

HIMARS hipersonic. SUA va avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
pixel