Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Igor Dodon apără interesele Rusiei și acuză Occidentul de implicare în situația internă a R. Moldova
News
Data actualizării:
Data publicării:
După ce s-a afirmat că o persoană servilă a lui Putin, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, o face acum şi pe avocatul Rusiei. Contrazicându-l pe prim-ministru Pavel Filip, preşedintele afirmă că amnistia migranţilor, declarată recent de Kremlin, nu reprezintă o imixtiune în alegerile din Republica Moldova. Dimpotrivă, susţine cu zel şeful statului, "Occidentul şi ţările vecine" încearcă să influenţeze situaţia noastră internă.
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova

Premierul Pavel Filip a făcut aceste declarații după ce Moscova a anunțat că va permite unui număr de peste 160 de mii de migranți moldoveni, care se află pe teritoriul Federației Ruse, să se întoarcă acasă în perioada alegerilor, fără a fi sancționați. Dodon a spus că, „pe lângă tentativele Occidentului de a influența alegerile din R. Moldova", decizia Moscovei este „un gest de binefacere", notează iz.ru, citat de portalul Deschide.md.

Deși se laudă de mai bine de doi ani că migranții moldoveni vor fi amnistiați, Dodon spune că abia în timpul vizitei sale oficiale din luna octombrie de la Moscova s-a ajuns la un acord.

Autoritățile ruse au anunțat că, începând cu 1 ianuarie și până la 23 februarie, cetățenii Republicii Moldova, care au încălcat legislația migrațională din Federația Rusă, pot părăsi teritoriul țării fără a fi sancționați.

„Nu este implicarea Rusiei în treburile interne ale Republicii Moldova, deoarece Guvernul de la Chișinău nu a asigurat un număr necesar de secții de votare în Federația Rusă", a spus Igor Dodon.

Șeful statului moldovenesc a mai spus că nu Moscova, ci Occidentul și țările vecine încearcă să influențeze situația internă din Moldova.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

”Creier” regional NATO în zona baltică: Un Punct de Comandă germano-olandez va fi desfășurat în Estonia
Încă o bătaie de cap pentru Kiev: Bombele aeriene rusești pot plana acum peste 100 de kilometri
Armata SUA din Europa pregătește sistemul anti-dronă al viitorului: Proiectul Flytrap
Conducta de gaze ”Asia Centrală - Centru” a Gazprom a fost scoasă din funcțiune după o serie de explozii
Submarinele nucleare americane sunt mai aproape de Rusia, confirmă Trump. Reacția rușilor la mutarea surpriză a președintelui SUA
Prima țară europeană care oprește comerțul de armament cu Israelul. Importurile, interzise, dar cu o excepție importantă
Incendiu la UM Cugir. În hală erau depozitate 400.000 de cartuşe / Ministrul Economiei, despre un posibil sabotaj: "sunt luate în calcul toate variantele"
Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Marco Rubio, despre capacitățile militare ale armatei ruse: ”Convențional nu ar putea învinge multe țări din Europa”
Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Cambodgia și Thailanda au convenit asupra unui armistițiu
Mulțumit de acordul impus Europei, Trump spune că nu mai este interesat să discute cu Putin
Europa acceptă tarifele lui Trump în schimbul stabilității economice: Un acord care prevede o creștere de la 4,8% la 15% pentru majoritatea bunurilor exportate

Ştiri Recomandate

Armata rusă / Foro: Ministerul rus al Apărării
EXCLUSIV
De la bănci la educație: Cum sacrifică Rusia viitorul pentru a finanța războiul din Ucraina
După o nouă eșecuri consecutive, SpaceX a reușit primul zbor complet de testare al rachetei Starship
În timp ce Trump amenință Rusia cu un război economic, negociatorul său rămâne optimist: „Vorbim cu rușii în fiecare zi”
Două Eurofighter, ridicate din nou: Un avion de spionaj Il-20 s-a apropiat de frontierele Germaniei și Danemarcei
Casa Albă vrea să preia părți din marile companii americane din apărare, inclusiv Lockheed Martin
Are Rusia motive să se teamă de NATO? Din contră: Polonia, Finlanda și Lituania apelează la tactica ”pământului pârjolit” de frica tancurilor rusești
Nord-coreenii vor să lupte în Ucraina. Cât ar urma să primească Phenianul, pe cap de militar trimis în linia întâi
Alegeri cruciale în R. Moldova. Mihai Popşoi: Rusia are portavoce în multe state europene, dar tabăra susținătorilor e incomparabil mai mare decât cea a agenților Moscovei
Cât costă azi un avion de luptă JAS 39 Gripen? Avantaj Gripen în fața F-16 și Rafale sau cum a „rupt” Gripen blestemul
Bombe JDAM-ER livrate de peste Prut? De ce pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, într-un zbor misterios, un avion Il-76 al Ucrainei a survolat vestul țării
Fabrici de război deghizate în companii producătoare de bărci cu motor: Adevărul din spatele dronelor rusești Shahed fabricate în China
Premieră istorică: Americanii vor lansa în Europa rachete Spike NLOS de pe elicoptere Apache. Prima țară europeană care vrea să cumpere Spike NLOS
O navă rusească de mărfuri, suspectată de spionaj în Marea Baltică: Misterul „HAV Dolphin”, elucidat de serviciile de informații germane (Foto)
Marea Britanie își dublează apărarea antiaeriană, dar este suficient? Un contract de 118 milioane de lire, în contextul noilor amenințări, pentru achiziția a șase lansatoare Sky Sabre
Ungaria acuză Ucraina de politici anti-maghiare și arată cu degetul către Europa care „se împușcă în picior” prin lipsa de reacție la atacul împotriva conductei Drujba
Exercițiul „Southern Griffin 25”: Finlanda, noul pivot strategic al NATO în fața Rusiei
Polonia, de la cel mai fervent susținător la cea mai spinoasă dilemă pentru Ucraina? De ce a fost tăiată finanțarea pentru Starlink
Cancelarul Merz consideră că Putin folosește o strategie de întârziere pentru a evita o întrevedere cu Zelenski
Donarea unui Patriot sau antrenarea piloților de F-16 nu au rămas fără ecou. Ucraina mulțumește României, într-o vizită a generalului Gheorghiță Vlad la Kiev
Avioanele rusești țin în priză F-16 americane din Alaska: Al treilea incident într-o săptămână
Reconquista F-35? După ce a renunțat la avioane F-35, Spania dă de înțeles că s-ar putea răzgândi privind decizia
Estonia pregătește un ”zid de drone” la frontiera cu Rusia: Sistemul va detecta simultan sute de UAV-uri
Ucraina reușește să atace în adâncimea Rusiei folosind arme proprii. Flamingo poate lovi 90% din întreprinderile rusești de apărare
Kievul anunță că România îi va transfera cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar. Moșteanu: Vom colabora la dezvoltarea de produse militare
Șeful IDF îi cere lui Netanyahu să accepte ultimul acord de armistițiu propus de SUA. Ofensiva totală în Gaza e în pixul lui Netanyahu
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Nu doar reconstrucția Ucrainei, ci și colaborare româno-ucraineană în tehnică militară. Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu omologul său
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Racheta „Neptunul Long”: Arma secretă a Ucrainei cu rază de 1.000 km, modernizată și testată (Foto/Video)
A fost „clonat” chiar și elicopterul viitorului (Foto). Cazul S-97 Raider al SUA arată că în ascensiunea sa China reușește să „copieze” tot
NATO schimbă viteza: De la documente la aplicarea pe câmpul de luptă a unor soluţii de contracarare a bombelor cu planare și a dronelor cu fibră optică
președintele Rusiei, Vladimir Putin, gesticulează în timpul unei vizite la o bază militară din regiunea Ryazan din Rusia. Sursa foto: Kremlin.ru.
EXCLUSIV
Pacea din Ucraina, o iluzie? Fostul șef CIA, David Petraeus, explică de ce negocierile eșuează: Vladimir Putin este principalul obstacol în calea păcii
pixel