Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În Ucraina sunt testate tehnologii ale războaielor viitorului. Conflictul ucrainean - “o combinație uluitoare de tehnologii și tactici vechi și noi”
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Max Boot, editorialist militar al cotidianului american The Washington Post, a semnalat faptul că în timpul luptelor din Ucraina sunt testate tehnologii care vor fi folosite în viitoarele conflicte militare. În opinia sa, Occidentul furnizează Ucrainei tot mai multe arme noi și urmărește eficiența acestora.

,,Militarii din întreaga lume urmăresc îndeaproape luptele din Ucraina pentru a obține o perspectivă asupra războiului din secolul XXI, știind că urmăresc testarea unor tehnologii, care vor deveni mai comune și mai importante în conflictele viitoare”, a scris Boot.

Potrivit jurnalistului american, conflictul din Ucraina reprezintă “o combinație uluitoare de tehnologii și tactici vechi și noi”. Ambele părți folosesc dueluri de artilerie și războiul de tranșee, cunoscute încă din Primul Război Mondial. În același timp, tragerile sunt controlate și reglate cu ajutorul dronelor, folosind computere conectate la Internet.

 

Utilizarea dronelor în războiul din Ucraina este mult mai mare decât în orice conflict anterior

 

Citând declarații ale unor rerpezentanți militari americani de rang înalt, jurnalistul a scris că evoluțiile moderne de înaltă tehnologie nu au avut încă un impact serios asupra cursului ostilităților. Armele hipersonice, inteligența artificială și alte tehnologii ale secolului XXI nu asigură succesul pe câmpul de luptă fără utilizarea tancurilor și artileriei, care erau considerate învechite.

Potrivit lui Boot, 90% din armele folosite de ambele părți - tancuri, transportoare blindate sau avioane de luptă - au fost create în secolul trecut. Principala inovație, care a devenit larg răspândită în conflictul din Ucraina, este reprezentată de drone.

,,Utilizarea vehiculelor aeriene fără pilot în războiul din Ucraina este mult mai mare decât în orice conflict anterior. De fapt, a devenit un război al dronelor. Tehnologia de astăzi a aparatelor de zbor fără pilot avansează la fel de repede ca tehnologia aviației în timpul Primului Război Mondial. Atât Ucraina, cât și Rusia luptă să obțină anumite avantaje în acest domeniu”, a remarcat Max Boot.

Autorul articolului din The Washington Post consideră că și războiul informațional este un element important al confruntării moderne, care, în opinia sa, este câștigat de propaganda ucraineană.

,,Ori de câte ori obțin un succes important, ucrainenii publică rapid rezultatele, lansând videoclipuri pentru a câștiga bătălia în domeniul informațional. Ei sunt pionieri în utilizarea rețelelor de socializare pentru a ridica moralul trupelor acasă și pentru a sprijini efortul de război în străinătate”, a concluzionat Max Boot.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime

Ştiri Recomandate

Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
pixel