Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă un submarin rusesc în Marea Neagră. Alrosa va reveni în serviciul de luptă în toamna acestui an
Forțele navale
Data publicării:
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 26.06.2021, citând o sursă din cadrul Întreprinderii 13 de reparații navale a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), că etapa de reparare la doc a submarinului Alrosa a fost încheiată, iar acesta a fost transferat la o dană dintr-un golf al Sevastopolului.

“A fost efectuată o operațiune de scoatere a submarinului de la doc. Acesta a fost transferat le o dană de pe teritoriul întreprinderii din zona de apă a Golfului Kilen”, a declarat sursa.

Potrivit precizărilor acesteia, revenirea submarinului în serviciul de luptă al flotei este planificată pentru luna noiembrie 2021. Submarinul a fost supus unui proces de reparații și modernizare începând din anul 2014, imediat după integrarea Peninsulei Crimeea în Federația Rusă.

Alrosa a fost construit în orașul Gorky (în prezent Nizhny Novgorod), la întreprinderea Krasnoye Sormovo, cu puțin timp înainte de prăbușirea fostei URSS. Acesta face parte din Proiectul experimental 877. Particularitatea submarinului constă în faptul că, în loc de elice, pe acesta a fost instalat un sistem de propulsie cu jet de apă, ceea ce permite deplasarea în secret. Din această cauză, submarinele rusești cu jet de apă au fost denumite în străinătate “gaura neagră”. La scurt timp după dezmembrarea URSS, Alrosa a rămas singurul submarin operațional al Federației Ruse în Marea Neagră.

În perioada 2014-2017, FRMN a primit în dotare șase submarine noi Proiect 636.3, care sunt purtătoare de rachete de croazieră Kalibr.

Comentariul autorului: Reprezentanții ruși intenționau să transfere submarinul B-871 Alrosa de la FRMN la Flota din Marea Baltică, în condițiile în care procesul de reparare a acestuia era planificat să se finalizeze în anul 2019. Însă, din cauza întârzierilor înregistrate, este foarte posibil ca aceste planuri să fi fost modificate.

Mai ales că, între timp, s-a luat decizia de construire pentru Flota din Marea Baltică a unei noi serii de submarine Proiect 636.3. După ce prima serie de șase submarine a fost introdusă în dotarea FRMN, o a doua serie, formată dintr-un număr similar de submarine de acest tip, este în curs de livrare către Flota din Oceanul Pacific. Se presupune că Flota din Marea Baltică nu va primi tot șase submarine, urmând ca numărul acestora să fie mai mic.

În consecință, submarinul Alrosa ar putea rămâne în compunerea Brigăzii 4 Submarine - Novorossysk a FRMN. Acest lucru ar însemna creșterea numărului de submarine operaționale rusești din Regiunea Mării Negre de la șase la șapte. Ținând cont de rachetele de croazieră de tip Kalibr din dotarea acestor submarine, care au fost întrebuințate în mod activ în campania din Siria, se poate aprecia că va crește amenințarea pentru statele riverane Mării Negre și nu numai. 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
Rusia și China își protejează în comun activitățile economice maritime. Nave de luptă din cele două state au început să patruleze în Marea Japoniei
Ce se întâmplă cu Zumwalt și chiar ruginesc cele mai moderne și scumpe distrugătoare construite vreodată? Controverse în SUA privind USS Michael Monsoor
Securitatea Mării Negre consolidată: Al doilea vânător de mine clasa Sandown a intrat în serviciul Forțelor Navale Române
Unde vinde Japonia 11 fregate Mogami într-un contract uriaș în care a „învins” Germania. Pentru prima dată în istoria sa Japonia vinde armament la „scară industrială”
China și Rusia încep ”Joint Sea-2025” - Exerciții comune în Marea Japoniei
Se poate întoarce roata în Marea Neagră? Un expert ucrainean afirmă că rușii ar putea lovi cu câteva sute de drone maritime infrastructura de coastă a Ucrainei
Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Cu ochii pe Marea Neagră: Planurile Rusiei de a-și reface flota de nave se lovesc de dominația dronelor ucrainene
Sfârșitul „navei rușinii” (VIDEO): Rusia se pregătește să renunțe la Amiral Kuznetsov, epava sa de portavion sovietic
Mai mult decât o ceremonie: Cum transformă Vladimir Putin lansarea unui submarin nuclear într-un mesaj propagandistic de intimidare a Occidentului
Rușii încep un exercițiu naval de amploare cu toate structurile Marinei. Singura scutită, Flota rusă din Marea Neagră
Mistral 3 e și mai performantă. Racheta franceză, capabilă să lovească bărci mici de asalt și drone
Tensiuni în Marea Caspică: Rusia și Iranul au început desfășurarea de manevre navale comune, care sunt privite cu îngrijorare în Azerbaidjan
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești au lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
SUA, Australia și Japonia semnează un acord trilateral de logistică navală pentru a îmbunătăți interoperabilitatea
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez

Ştiri Recomandate

Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Avertismentul șefului spionajului militar ucrainean: Fereastra de pace se închide în 2026. Ce prevede planul confidențial în 28 de puncte aprobat de Donald Trump
„Nu am fost consultați”: UE respinge ideea unui plan de pace american impus fără acordul Ucrainei
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Când corporațiile trasează liniile frontului. Șeful Airbus sparge marele tabu: Europa are nevoie de bomba nucleară tactică pentru a descuraja Rusia
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Războiul nervilor cu drone: Rusia testează procedurile anti-UAV ale României într-o situație limită
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Polonia lansează Operațiunea Orizont: Sabotajele Rusiei, combătute cu zece mii de militari polonezi. Bonus: Task-force cu Ucraina
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
„Flota de Aur” hipersonică a SUA care va trebui să scufunde Marina Chinei, în prezent cea mai mare forță navală din lume ca dimensiune
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Cum testează Rusia vigilența Occidentului cu nava-spion Yantar (Foto/Video): O nouă serie de provocări militare ruseşti vizează infrastructura critică a Europei
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?
O navă rusească s-a apropiat de apele teritoriale britanice și a îndreptat sisteme laser către aeronavele britanice de patrulare. Londra avertizează că e pregătită să răspundă
pixel