Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, la depozitul de armament
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la depozitul de armament uşor de infanterie din cadrul Bazei 90 Transport Aerian, fiind lichidat în aproximativ o oră de la momentul la care a fost observat, precizează Ministerul Apărării.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 21,30, personalul care executa serviciul de pază în cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni a sesizat degajare de fum la depozitul de armament uşor de infanterie al unităţii.

Incendiul se manifesta prin degajare de fum prin uşa depozitului, fără flăcări vizibile

,,Au fost aplicate de urgenţă procedurile prevăzute pentru astfel de situaţii, intervenindu-se, în primă instanţă, cu detaşamentul de stingere a incendiilor din cadrul Bazei 90 Transport Aerian. În paralel, a fost solicitată şi intervenţia forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 22,20, fără a fi înregistrate victime. La acest moment, personalul Bazei 90 Transport Aerian acţionează pentru evacuarea completă a tuturor materialelor depozitate în clădire şi relocarea lor într-o altă incintă", precizează MApN.

Cauzele producerii incendiului sunt cercetate de o comisie numită de comandantul unităţii. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian
Forțele Aeriene ale Ucrainei anunță doborârea unui bombardier rusesc de tip Su-34. Aeronava îndeplinea misiuni de bombardament în regiunea Zaporojie
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Armata SUA, în căutare de soluții low-cost. O manevră disperată a piloților F-15, care au atacat drone iraniene cu bombe, dezvăluie o vulnerabilitate a zilelor noastre
Contract major pentru Ucraina: Avioanele F-16 primesc ,,documentație tehnică specială'' pentru o mai bună operare și mentenanță
Forțele Aerocosmice ruse au primit în dotare un nou lot de avioane de vânătoare “Su-35S”. Aeronavele de acest tip sunt folosite intens în conflictul cu Ucraina
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară
Soarta avionului european de generația a 6-a, pecetluită? Franța iese la atac: Metoda Eurofighter nu merge cu noi. Dacă nemții vor să facă singuri, să o facă
Cristian Sfichi: Nu există o soluție universală la problema apărării aeriene a frontierei NATO; programul SAFE, o ocazie unică pentru România
Rusia are mari probleme cu „radarele zburătoare”. De ce producția noilor avioane A-100 a fost suspendată, în timp ce resursele A-50 sunt aproape epuizate
Un stat baltic sugerează că ar trebui să doborâm avioanele ruse care intră în spațiul aerian aliat. Profesorul Carp: Pentru ca România să fie credibilă e nevoie de o reacție similară
Moment istoric în Europa: Japonia a dislocat aici în premieră avioane F-15 care au zburat alături de Eurofighter Typhoon (FOTO)
Unde și de ce s-a blocat avionul de luptă de generația a 6-a al Europei. Francezii acuză că sunt împinși pe scări și lansează 2 scenarii
Mesaj către pericolul de la Răsărit: În plină campanie intensă de provocări militare a Rusiei, un bombardier american B-52 a survolat estul Cehiei
Există un precedent când Rusia s-a mai jucat cu focul: În 2015 o țară NATO a doborât un Su-24 rus care i-a încălcat spațiul 6 secunde. Nu 12 minute
Rușii nu s-au limitat doar la a încălca spațiul aerian al Estoniei cu trei MiG-31. Două avioane au survolat la joasă altitudine și o platformă petrolieră a Poloniei
Provocare fără precedent pe Flancul Estic al NATO: Trei avioane rusești MiG-31 au încălcat spațiul aerian al Estoniei, amplificând tensiunile diplomatice
Socoteala de acasă a F-35 nu se potrivește cu cea din târg. Prețul F-35 pentru Elveția a explodat iar o comisie va analiza ce a mers prost
Germania vrea o soluție cu termen limită pentru viitorul avion european de generația a 6-a. FCAS, înlocuitorul Eurofighter, o dispută franco-germană?

Ştiri Recomandate

România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
Războiul declarațiilor pe axa Bruxelles-Moscova. Ministrul belgian al Apărării: „Dacă Putin atacă NATO, ștergem Moscova de pe hartă”
Intersecția dintre ''mercenariat românesc'' și războiul hibrid rusesc: De ce încearcă actori proxy ai Rusiei să blocheze extrădarea lui Horațiu Potra în România
Rusia a inventat (iar) o armă „unică în lume”. Lumea așteaptă să vadă dacă funcționează mai bine decât cele de pe front
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Miza uriașă a „Ferrari-ului F-35”. Lockheed Martin pariază pe modernizare în fața costurilor NGAD: Tehnologie de generația a 6-a pentru a menține dominația aeriană a SUA
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Ucraina va produce propriile avioane Gripen. Acordul istoric cu Suedia care schimbă paradigma apărării: de ce este preferat JAS 39 în fața F-16
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Polonia apasă pedala reînarmării. Miza strategică a acordului cu Coreea de Sud: Cum devine Varșovia un hub european pentru tancuri de luptă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
pixel