Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Învestirea lui Biden. Garda Națională va mobiliza 15.000 de soldați numai la Washington
11 ian, 21:46
Garda Naţională a fost autorizată să mobilizeze până la 15.000 de soldaţi la Washington pentru a susţine ceremonia de învestire a lui Joe Biden pe 20 ianuarie, a anunţat luni şeful Biroului Gărzii Naţionale, relatează Agerpres, potrivit Reuters.

Generalul Daniel Hokanson a declarat presei că se aşteaptă ca până sâmbătă să se afle în oraş circa 10.000 de soldaţi şi că aceştia se vor concentra pe susţinerea securităţii, operaţiunilor de logistică şi comunicaţiilor.

Potrivit unei ştiri a ABC News de luni, FBI-ul a avertizat că sunt plănuite proteste armate pentru Washington şi alte 50 de capitale ale statelor americane înainte de învestirea lui Joe Biden, pe 20 ianuarie, relatează tot Reuters.

Un grup armat identificat a anunţat să intenţionează să se deplaseze la Washington pe 16 ianuarie şi a promis o revoltă dacă se încearcă înlăturarea lui Donald Trump de la Casa Albă, a postat pe Twitter un reporter al ABC News, citând un buletin al FBI.

Totuşi, notează Reuters, informaţia nu a fost confirmată până acum de reprezentanţii agenţiei federale. 

 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Japonia va autoriza deschiderea focului împotriva navelor Chinei care vor încerca debarcarea pe disputatele insule Senkaku
Rușii acuză că Republica Moldova, împreună cu Ucraina și Georgia, „amenință Rusia în Marea Neagră”
Noii mecanicii conductori ai Armatei au testat Zimbrii românești, transportoarele blindate B 33
Portavionul USS Theodore Roosevelt și grupul său de luptă au efectuat o demonstrație de forță în Marea Chinei de Sud (Video)
România modernizează cazarma 1026 Tunari, care va fi adusă la standardele unei baze moderne NATO
Controversa „Stop Soros”: Ungaria susține că va continua să protejeze granițele UE
Povestea armelor de asalt M27, cele ce vor înlocui celebrele M4 în rândul pușcașilor marini ai SUA
Turelele pentru Piranha V, produse integral în România. Urmează livrarea turelelor pentru următorul lot de transportoare
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro