Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Politico: Iohannis, aproape de un acord cu aliații cheie pentru a renunța la cursa NATO. Pe surse se știe ce ar putea primi în schimb
News
Data actualizării:
Data publicării:
Presiunea crește asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa de la NATO.

Publicația Politico a vorbit cu mai mulți înalți oficiali și diplomați europeni care arătat unde țintește Iohannis - un rol de conducere în UE.

De la data anunțului candidaturii, în martie, Iohannis a reușit să obțină doar sprijinul unei țări din grupul de 32 de țări. Și aceasta este Ungaria, care a amenințat săptămâna trecută că va renunța la anumite operațiuni NATO. Slovacia rămâne nehotărâtă, iar toate celelalte 29 de țări și-au arătat sprijinul pentru premierul olandez Mark Rutte.

Totuși, Rutte are nevoie de unanimitate pentru a fi ales SG NATO la summitul de la Washington din vara acestui an.

Iohannis a ajuns la o înțelegere cu aliații cheie pentru a renunța la cursa NATO până la începutul lunii iunie, sau cu o lună înainte de marele Summit NATO de la Washington, au declarat că doi înalți oficiali europeni pentru Politico, sub protecția anonimatului.

 

Ce ar putea primi Iohannis la schimb - Biletul de Bruxelles

 

Mai multe scenarii pentru Iohannis duc către Bruxelles, după alegerile europene, însă doar în anumite circumstanțe.

Iohannis ar putea fi o alternativă la poziția de președinte al Comisiei Europene, dacă Ursula von der Leyen, care este favorită, nu își asigură un al doilea mandat.

Iohannis insistă pe faptul că intrarea lui în lupta pentru postul de Secretar General al NATO nu este doar o modalitate de a negocia o poziție în UE, deoarece el „crede cu fermitate în necesitatea unei voci est-europene la conducerea NATO”, potrivit unui oficial.

O altă opțiune propusă pentru Iohannis este aceea de a deveni comisarul UE pentru apărare. Von der Leyen a indicat deja că ar fi bine să aibă pe cineva din Europa de Est pentru acel portofoliu, portofoliu care nu există în prezent, dar pe care Comisia vrea să-l creeze în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Cel mai vehiculat nume însă pentru acea poziție este ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, dar ținând cont de surprizele care pot apărea, postul i-ar putea reveni lui Iohannis, au spus alți doi oficiali ai UE pentru Politico.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ministrul român de externe, discuție cu șeful NATO. Hurezeanu: Nivelul cheltuielilor militare trebuie să corespundă intensității amenințărilor
Majoritatea mercenarilor români din Congo se află în baza MONUSCO din orașul Goma, cucerit de rebelii M23 (UPDATE)
O demonstrație de unitate. Franța și Germania semnalizează că nu vor abandona Danemarca în problema Groenlandei
Criză energetică în R. Moldova după șantajul rus: UE se oferă să cumpere gaze pentru Transnistria
Danemarca cere susținerea întregii regiuni scandinave în fața declarațiilor lui Trump privind „anexarea Groenlandei”
În ziua alegerilor prezidențiale din Belarus, Lukașenko anunță că „vom avea” rachetele rusești Oreshnik: „Amplasate în apropierea localității ruse Smolensk”
Trump ar putea retrage 20.000 de militari americani din Europa. Numărul soldaților americani aflați acum pe bătrânul continent
Aur dacic, inclusiv Coiful de aur de la Coțofenești, furat din Olanda după un scenariu de film. Piesele erau împrumutate pentru expoziție de la muzee din România
Maia Sandu a ajuns în Ucraina. Pe agenda discuțiilor cu Zelenski se află și securitatea energetică, războiul rus și Transnistria
Secretarul de stat american Marco Rubio își începe mandatul cu o vizită în Panama și în alte state din America Centrală
S-a schimbat comanda Grupului de Luptă al NATO din România, condus de Franța (Foto)
„Sunt doar realistă”. Rusia cheltuie 9% pe apărare, e o amenințare existențială, iar Trump are dreptate în privința cheltuielilor militare, spune șefa diplomaţiei europene
Ceangăii: între mit și realitate. Cum apartenența la o etnie poate fi folosită de grupuri care militează pentru autonomia Ținutului Secuiesc
După retragerea franceză și pusă pe tavă influenței ruse de Wagner, noua juntă militară din Mali își propune să creeze o industrie națională de apărare
De ce se „tem” rușii după ce un avion american U-2 Dragon Lady a survolat Marea Neagră. Două mari gazoducte ar fi în mare pericol
”Groenlanda nu este necesară pentru noi, ci pentru securitatea internațională”. Trump crede că Danemarca nu este capabilă să păstreze insula
Gazul rusesc va continua să curgă spre Ungaria. Gazoductul Turk Stream rămâne funcțional, asigură Peter Szijjarto
Șefa Gărzii de Coastă, amiralul Linda Lee Fagan, destituită de noua administrație americană
Discursul lui Trump a încins linia telefonică între Moscova și Beijing: Avem încredere unul în altul și avem aceleași opinii, au precizat Putin și Xi Jinping
Cât de mult a crescut Armata României? În 2024, progresele au fost majore, dar obiectivul unei armate de 120.000 de militari e departe
Șeful NATO l-a felicitat pe Trump: „Cu el în fruntea SUA, alianța pornește turbo, creștem cheltuielile și producția”. Franța și Germania și-au atins obiectivul NATO de 2%
Burduja i-a transmis lui Szijjarto că energia României rămâne în slujba românilor. „Preferăm ca Europa să depindă de gaz românesc, nu de rus”
Trump: Putin distruge Rusia, nu știu dacă vrea o înțelegere. Cele mai importante decizii și declarații din prima zi de mandat
Donald Trump, al 45-lea și 47-lea președinte al SUA: De azi începe epoca de aur a Americii. SUA vor canalul Panama și declară China, „obiectiv principal”
Trump devine de iure cel mai puternic om din lume. Concomitent Biden a semnat un ultim val de grațieri invocând „furia lui Trump”
Separatiștii transnistreni au fost de acord să primească gaze, respectând legislația R. Moldova
O ultimă șansă de reconciliere acordată Rusiei? Serviciile occidentale: Avarierea cablurilor subacvatice din Baltica ar putea fi accidente, nu sabotajul rusesc
Ucraina vrea să cumpere cu 600 de milioane de euro două reactoare nucleare de la Centrala Belene din Bulgaria. Unitățile vor fi folosite la Centrala Hmelnițkîi din vestul țării
Trump își pregătește o revenire în forță la Casa Albă. Lista politicienilor invitați la inaugurare este grăitoare
Franța reacționează după ce rușii au activat radarul sistemului S-400 pentru ”a lua în cătare” un avion de cercetare Atlantique 2, aflat deasupra Mării Baltice

Ştiri Recomandate

Ucrainenii vor să joace tare: Ucraina va propune Rusiei un schimb de teritorii
Franța ar putea cumpăra, în premieră, armament indian: Achiziția sistemelor de rachete ”Pinaka” pare un pas înapoi pentru Armată, dar are câteva mari avantaje
Rușii au făcut unei puteri militare o ofertă de nerefuzat: Producția Su-57 în afara Rusiei, cu transfer de tehnologie. Dar cum va reacționa China?
Prețul eșecului rachetei ruse Sarmat, „imposibil” de interceptat? Doi grei din industria rusă au simțit deja palma grea a lui Putin
Războiul, purtat și sub pământ: Ucraina produce rachete-dronă Peklo, într-o fabrică subterană (Foto). Ucrainenii au prezentat facilitatea aliaților
U.S. Air Force are ca obiectiv înzestrarea cu până la 200 de aeronave B-21 Raider pentru flota de bombardiere strategice stealth de ultimă generație
Japonia s-ar putea implica în proiectul energetic esențial pentru România, cel al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești
Ilie Bolojan preia funcția de președinte interimar al României după demisia lui Klaus Iohannis
Contribuția SUA înseamnă jumătate din echipamentele militare furnizate Ucrainei. Trump cere "securizarea" ajutorului american
Avioanele franceze Mirage 2000-5 au doborât zece drone Shahed deasupra Mării Roșii (Video): Reuşita le face ideale pentru a fi utilizate de ucraineni în lupta cu UAV-urile ruseşti
Armata viitorului: Compania L3Harris a dezvoltat un software pentru a gestiona un roi de mii de drone
Fiica lui Kellogg, mediatorul lui Trump, critică „pacea cu orice preț”. Ea a ajutat Ucraina încă de la începutul războiului
Își va reduce SUA prezența militară în Europa? Secretarul american al apărării vine la Bruxelles cu mesajul: Europa trebuie să joace un rol de lider în Ucraina
Italia trimite sistemul de apărare antiaeriană SAMP/T în Lituania pentru a testa capacitățile de aparare ale NATO în contextul războiului din Ucraina
Cu ochii pe „flota fantomă” de petroliere a Rusiei: UE ia în considerare măsuri juridice pentru a o confisca
Cea mai eficientă metodă împotriva Shahed. De ce nu are sens distrugerea lansatoarelor de drone rusești
În timp ce suspendă planul de pace pentru a discuta și cu partenerii NATO, administrația Trump ia pulsul Kievului: Întâlnire Zelenski-Vance, la Munchen
Su-75, următoarea glumă a Rusiei? Avionul dezvoltat de ruși pentru a sparge supremația F-35 pe piața externă devine tot mai puțin probabil
Franța intră în războiul pentru AI și vrea să investească aproape 110 de milioane de euro în tehnologiile viitorului
”Este un blitzkrieg incredibil”. Motivul echipei Trump-Musk din spatele disponibilizărilor în masă în administrația SUA
Mașinile de luptă ale infanteriei pe care România le cumpără vor fi forța de manevră a Armatei. Patru „titani” din industrie se „bat” să furnizeze României cele 300 de MLI
Ce scrie presa internațională după demisia lui Iohannis. Pentru prima dată în istoria țării, într-o Românie bulversată, președintele aruncă prosopul
Pregătiți să conducă NATO: În timp ce Scholz vrea o prezenţă NATO mai consistentă în Groenlanda, opoziția plusează cu majorarea cheltuielilor Germaniei cu apărarea
Reuters: Rusia joacă tare în negocierile cu Trump și nu renunță la cererile prezentate de Putin ce țin mai degrabă de o capitulare a Ucrainei
Rusia aplică deja experiența din Ucraina împotriva statelor NATO. Centrul din Germania unde se antrenează ”Regimentul Patriot” al Ucrainei, survolat de drone suspecte
Regimul de la Tiraspol refuză banii europeni pentru depăşirea crizei energetice. Soluția: Gaze rusești, livrate de o companie ungară
Klaus Iohannis a demisionat din funcția de președinte al României. Președintele va pleca din funcție pe 12 februarie
Germania respinge o eventuală aderare a Ucrainei la NATO în viitorul apropiat, menționând poziția Statelor Unite: Nu sunt acceptate state membre care sunt în război
Rusia folosește deja împotriva NATO experiența dobândită în urma războiului din Ucraina: Se impune dezvoltarea în continuare a unor capacități defensive
Forțele ruse și-ar proteja rutele de aprovizionare cu plase antidronă (Video). Este fezabil sau este pură propagandă?
Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe: Trump va pune capăt războiului din Ucraina, dar Europa trebuie să ofere Ucrainei garanții de securitate
Mișcări de nave rusești în Marea Mediterană: “Expresul sirian” a ieșit prin Strâmtoarea Gibraltar, în timp ce navele de luptă se întorc spre portul Tartus
pixel