Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis: Eroii noştri - adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei
News
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, printr-un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, recunoştinţa faţă de militarii români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale şi aprecierea pentru medicii şi personalul medical care se află în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19.

"Această zi specială, în care celebrăm, deopotrivă, Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, are o încărcătură puternică pentru poporul român. Cu acest prilej, aducem un omagiu martirilor neamului românesc, care şi-au dat viaţa pentru existenţa noastră. Eroii noştri rămân de-a lungul timpului adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei. Prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a ne servi patria. Ne exprimăm astăzi, la ceas de sărbătoare, recunoştinţa şi faţă de militarii noştri căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale - Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale", a transmis Klaus Iohannis, conform Agerpres.

Preşedintele a menţionat că, în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, medicii şi personalul medical au reuşit, prin eforturi extraordinare, să limiteze răspândirea virusului şi să salveze vieţi.

"În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului şi să ne lăsăm ghidaţi de raţiune, responsabilitate, altruism şi curaj. Răspunderea fiecăruia dintre noi a crescut considerabil în ultima perioadă şi trebuie să facem împreună schimbări de durată pentru a crea o moştenire pe care generaţiile următoare să se bazeze. Astăzi transmitem preţuirea şi aprecierea şi către eroii noştri din aceste zile, cei care se află în prima linie în lupta cu acest inamic invizibil - medicii şi personalul medical. Prin eforturile lor extraordinare, au reuşit să limiteze răspândirea virusului şi să salveze vieţi, curajul demonstrat în faţa pericolului reprezentând o sursă de inspiraţie pentru noi toţi", a mai arătat şeful statului.

Iohannis a subliniat că trebuie apărată integritatea teritorială şi spirituală.

"Trăim clipe în care trebuie să ne apărăm integritatea atât din punct de vedere teritorial, cât şi spiritual. Îmi exprim întreaga recunoştinţă pentru toţi eroii noştri! Datoria noastră, a tuturor, este de a demonstra că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme şi de a menţine vie memoria acestora. Glorie veşnică eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!", a mai transmis şeful statului.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare

Ştiri Recomandate

O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Putin vrea control deplin asupra Donbasului. ”Rusia va lua Donbasul fie militar, fie în alt mod”
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
pixel