Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul a dezvăluie trei tipuri noi de rachete teleghidate pentru a se apăra de Statelor Unite (Video)
Industrie de apărare
Data publicării:
Iranul a dezvăluit marţi trei noi tipuri de rachete teleghidate de precizie, care arată că Republica islamică este pregătită să se apere în faţa ”perfidiei şi conspiraţiilor” Statelor Unite, afirmă ministrul iranian al Apărării, generalul Amir Hatami, relatează AFP.

Prezentarea acestor rachete este "o nouă importantă reuşită în privinţa puterii şi demnităţii Republice islamice a Iranului", şi-a exprimat satisfacţia ministrul, citat de agenţia iraniană de presă Fars.

,,Acest lucru dovedeşte că, în pofida perfidiei şi conspiraţiilor Marelui Satan american şi mercenarilor săi, Ministerul Apărării nu va ezita un moment să apere Republica islamică şi să consolideze securitatea", a declarat el.

Cele trei tipuri de rachetă - denumite "Yassin", "Balaban" şi "Ghaem" - au fost elaborate de către minister şi Sa-Iran, o întreprindere de stat cu legături în sectorul Apărării.

Rachetele Yassin sunt teleghidate şi au aripi care se retrag. Raza lor de acţiune este de până la 50 de kilometri şi pot fi trase de un avion cu sau fără pilot, potrivit Fars.

Youtube video image

Balaban sunt ghidate prin GPS şi senzori, au aripi care se retrag şi pot fi instalate sub avioane. Ghaem sunt rachete cu ghidaj termic, a căror precizie de atac este de aproximativ 50 de centimetri.

Prezentarea acestor noi tipuri de rachete are loc în contextul în care Iranul şi Statele Unite se confruntă cu tensiuni puternice după retragerea uniaterală a Washingtonului, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi restabilirea unor sancţiuni dure impuse Teheranului.

Tensiunile au crescut în ultimele luni între Washington şi Teheran, în urma sabotării şi unor atacuri vizând nave la Golful Persic, imputate de Statele Unite Iranului, care dezminte, şi distrugerea unui avion fără pilot (dronă) de spionaj american de tip RQ-4 Global Hawk de către Gardienii Revoluţiei, armata ideologică iraniană.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un detaliu mai puţin cunoscut: Avionul de vânătoare stealth F-22 Raptor a luat naştere în urma îngrijorărilor legate de apărarea aeriană siriană
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Rusia, reaprovizionată cu armament greu din Koreea de Nord (Video): Un nou transport de artilerie nord-coreeană a fost trimis armatei ruse
Inteligenţa Artificială îşi face uşor loc şi în domeniul militar: Compania Lockheed Martin, test reuşit cu primul lansator de rachete controlat autonom
Legendarele bombardiere B-52, cu noile motoare F130. Ce știm de programul de modernizare pentru B-52, piatra de temelie a strategiei de apărare a SUA
O țară din regiune suplimentează achiziția de elicoptere UH-60, în timp ce România ar putea găzdui primul centru european Black Hawk. Cu o condiție
Lituania este nevoită să reducă comenzile pentru Leopard 2A8, pentru că s-a bazat evident pe capacitățile de producție ale Germaniei
Următoarea mișcare a companiei SAAB: Viitoarea generaţie de avioane de luptă Gripen ar putea fi stealth
Lockheed Martin anunță că va oferi soluții de inteligență artificială și pentru alte companii din industria de apărare
Vești despre înzestrarea Armatei României: Când se semnează pentru sistemele SHORAD/VSHORAD și ce mega program va fi lansat curând
Programul Global Combat Air este în fruntea cursei europene pentru cea de-a VI-a generație de avioane de luptă, în timp ce proiectul rival SCAF este pus sub semnul întrebării
Armata SUA are o soluţie împotriva rachetelor balistice rusești. Rachetele Patriot PAC-3 și radarul LTAMDS, testate cu succes de americani
UK, Italia și Japonia își unesc forțele: Un nou consorțiu pentru avioanele de generația a 6-a din programul GCAP
Polonezii ne arată că se poate: Drona autohtonă FlyEye, achiziționată de un stat din Asia. UAV-ul face față cu brio și războiului din Ucraina
Noua dronă stealth americană Thanatos a zburat în premieră. UAV-ul va „lucra” și cu avioane F-16 sau F-15 pentru a le face și mai letale pe câmpul de luptă
Ucraina dă o lovitură în inima Moscovei: Forțele speciale au eliminat un proiectant rus de rachete Kh-59 folosite și de Su-35 sau noile Su-57
F-35 pentru România, dar avioane noi și în cea mai modernă versiune. Piloții noștri vor zbura pe F-35 Block 4, versiune încă în dezvoltare
Ucraina pregăteşte Rusiei o nouă surpriză: Efectuează teste cu noua rachetă „Ruta” care are o rază de acțiune de 300 km
China răspunde sancțiunilor SUA și limitează exportul de componente pentru drone. Ucraina riscă să rămână fără cea mai importantă armă folosită împotriva Rusiei
Franța sporește producția de rachete SCALP pentru a sprijini Ucraina, dar şi pentru refacerea stocurilor de armament ale Forțelor Aeriene Franceze
Polonia amână semnarea unui acord pentru achiziţia celor aproximativ 800 de tancuri K2 Black Panther: Decizia a fost luată în baza unor îngrijorări politice
În timp ce US Army spune că dependența de F-16 robotizate e ”la secole distanță”, China vrea să fie lider global în AI până în 2030
Rușii livrează unei puteri militare fregata Tushil. Proiectul 11356 a fost în pericol căci Ucraina livrează turbinele de gaz care asigură propulsia navelor
Pentagonul accelerează: Palantir și Anduril, proiect pentru a ”filtra”, cu ajutorul inteligenței artificiale, informațiile colectate de pe câmpul de luptă
Prima lansare efectuată pe teritoriul Poloniei cu rachetei ghidate CGR-080 Homar-K, care depășește performanțele sistemului american HIMARS
Pregătire pentru un posibil atac rusesc: Șeful apărării din U.E vrea 100 de miliarde de euro pentru achiziționarea de armament
Obuzierul american M777 de 155 mm, pe frontul din Ucraina - echilibrul dintre puterea de foc și provocările logistice
Armata Ucrainei pregătește ”Iadul” pentru Rusia: Drona-racheta Peklo are o rază de peste 700 de km
În ciuda cererii ridicate, vânzările industriei europene de apărare au dificultăți în a înregistra o creștere: Majoritatea companiilor produc „sisteme de arme complexe”
Războiul sancțiunilor: China ripostează la măsurile SUA și vizează 13 companii americane din industria de apărare

Ştiri Recomandate

Donald Trump a propus mutarea tuturor palestinienilor din Fâșia Gaza în Egipt și Iordania
Tehnică rusă pierdută în Ucraina. Tancurile sovietice care sunt lovite în compartimentul depozitului de muniție explodează și, de cele mai multe ori, turela este detașată de restul tancului. Dacă echipajul se află în interior, nu are nicio șansă de suprav
EXCLUSIV
De la superputere, la putere regională. Hossu: Dacă Rusia nu va ieși rapid din „cimitirul de tancuri” din Ucraina va fi depășită de Polonia la numărul de tancuri și obuziere
Trump ar putea retrage 20.000 de militari americani din Europa. Numărul soldaților americani aflați acum pe bătrânul continent
Totul pentru „Patria Albastră”: Turcia investește masiv în puterea sa navală. Mediterana, principalul obiectiv pentru proiecția forței Turciei
„Nimic despre Ucraina, fără Ucraina?” Zelenski le cere aliaților ca nicio formulă a discuțiilor cu Rusia să nu excludă Ucraina
Aur dacic, inclusiv Coiful de aur de la Coțofenești, furat din Olanda după un scenariu de film. Piesele erau împrumutate pentru expoziție de la muzee din România
Maia Sandu a ajuns în Ucraina. Pe agenda discuțiilor cu Zelenski se află și securitatea energetică, războiul rus și Transnistria
Cum a ajuns Su-35 rus „victima” americanilor. Rusia insistă că o putere din Asia de Sud-Est va cumpăra cel mai promovat avion al rus, deși aceasta a făcut un pas în spate
Războiul din spațiu: SUA dezvăluie succesul Delta Space în respingerea atacului masiv iranian: 30 de rachete de croazieră, 120 balistice și 170 de drone
Zelenski îl acuză pe Vladimir Putin că încearcă să îl manipuleze pe Donald Trump în privința Ucrainei
BBC: Pierderile Rusiei în Ucraina, cel puțin 90.000 de militari în război. Raportul arată însă că numărul real e între 138.500 și 200.000 de soldați
HIMARS ajung la 140 de km de Sankt Petersburg, Rusia. A patra țară din Europa care intră în clubul select HIMARS din care și România face parte
Veste proastă pentru Rusia: SUA confirmă că asistența pentru Ucraina nu e inclusă în decretul lui Trump de a opri sprijinul internațional
Kremlinul spune că Putin e dispus să discute cu Trump, dar mingea e în terenul SUA. „Războiul din Ucraina e despre securitatea națională a Rusiei”
Atenție, România. Un important aliat trage concluzia: Tancurile nu vor dispărea, dar în 2045 cele actuale modernizate ar ajunge la 80 de tone
Un avion E-3CF AWACS escortat de două avioane de luptă Rafale a „scanat” frontul rus. Din spațiul aerian al României aviația franceză a ieșit în Marea Neagră
Colaj foto Radu Hossu. Photo source: Radu Hossu
EXCLUSIV
Războiul văzut din tranșee: Cum a ajuns Radu Hossu la câțiva metri de Prigojin în Ucraina. Dezvăluiri de pe linia frontului | Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Secretarul de stat american Marco Rubio își începe mandatul cu o vizită în Panama și în alte state din America Centrală
Trump la Davos: În Ucraina e un măcel. Trebuie să oprim acest război
Nu mai e timp: Rusia pregătește marea bătălie pentru Donbas, înainte ca Trump să o forțeze să intre la negocieri
Dacă aveați dubii că F-22 e cel mai bun avion din lume, americanii vor să vi le spulbere: Raptor va avea senzori noi și devine și mai letal
Polonia, mesaj de la Davos pentru SUA: „Nu vreau să îl implor pe Putin să se așeze la masa negocierilor. Vreau ca el să roage Ucraina și aliații săi să facă pace”
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se realizează greu, foarte greu. Noul ,,Eurotank'', un proiect major al Franței și Germaniei, a primit termen anul 2040
Mare cât o fregată. Lituania a dezvăluit conceptul navei de patrulare de noua generație pe care vrea să o producă cu sprijin danez
Extinderea și modernizarea bazei de la Câmpia Turzii, finalizate înainte de termen. Aici e dislocată a doua escadrilă de F-16 a României și în viitor și F-35
Criza aviației strategice din Rusia: Eșecul încercărilor de „reproducere” a bombardierelor Tu-160 și Tu-22M3 la uzina aeronautică din Kazan
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Talibanii nu vor să returneze echipamentul militar american rămas în Afganistan, cu care defilează în fiecare an
Invazia rusă în Ucraina a arătat lumii importanța EW. Germania începe un program ambițios de modernizare a centrului de război electronic
Trump îl amenință pe Putin cu taxe și sprijin pentru Ucraina dacă Rusia nu negociază: „Putem face asta pe calea ușoară, sau pe cea grea”
Sunt rușii capabili să facă o breșă masivă pe front în Ucraina? Răspunsul îl dă gen. american Cavoli, comandantul suprem aliat din Europa
Eurodrone se face. Doar că viitoarea dronă de atac europeană atrage în proiect și două puteri militare din afara Europei
pixel