Armata israeliană a acuzat sâmbătă Siria că a ordonat, cu sprijinul Iranului, tirurile de rachete venite în cursul nopţii dinspre enclava palestiniană Gaza împotriva Israelului, transmite AFP.
'Tirurile de rachete din cursul nopţii împotriva Israelului au fost ordonate de Damasc cu implicarea clară a Gardienilor Revoluţiei', armata de elită a Iranului, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus. Acesta a avertizat că riposta israeliană 'nu va fi limitată geografic'. Cel puţin 39 de rachete au fost trase de gruparea radicală palestiniană Jihadul islamic dinspre Gaza în noaptea de vineri spre sâmbătă asupra teritoriului israelian, fără a provoca morţi sau răniţi, a comunicat armata.
O jumătate dintre rachete, interceptate
Şaptesprezece dintre aceste rachete au fost interceptate de sistemul israelian de apărare aeriană Iron Dome, iar altele au căzut pe câmp. Vineri, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că şase palestinieni au fost ucişi în timpul unor manifestaţii şi ciocniri cu militarii israelieni postaţi de-a lungul barierei care desparte Israelul de enclavă, supusă de acesta unei blocade.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News