Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel, amenințări cu atacul asupra țintelor iraniene: ”Vom reacţiona cu toată puterea noastră”
News
Data publicării:
Israelul şi-a reiterat miercuri ameninţările cu atacuri asupra unor ţinte militare iraniene din Siria, precum şi asupra unor poziţii ale armatei siriene, după anunţul unui acord de cooperare militară între regimul lui Bashar al-Assad şi Teheran, informează AFP.
bombardament siria
bombardament siria

Ataşatul iranian pentru apărare la Damasc a afirmat marţi că mai mulţi consilieri militari ai ţării sale vor rămâne în Siria până la încheierea războiului care face ravagii din 2011, în virtutea unui acord de cooperare bilaterală încheiat duminică. Iranul furnizează un sprijin politic, financiar şi militar de prim plan regimului sirian.

'Acordul încheiat între Bashar al-Assad şi Iran constitue un test pentru Israel: reacţia noastră va fi clară şi limpede. Nu vom permite Iranului să se stabilească militar în Siria', a avertizat la postul public de radio ministrul pentru serviciile de informaţii, Yisrael Katz. Siria este o ţară care are graniţă cu Israelul.

'Vom reacţiona în Siria cu toată puterea noastră împotriva oricărui obiectiv iranian care ar ameninţa Israelul, iar dacă apărarea antiaeriană a armatei siriene ar interveni împotriva noastră, ea va plăti preţul', a adăugat Katz, membru al cabinetului de securitate restrâns din jurul premierului Benjamin Netanyahu.

Cea mai gravă ameninţare pentru ţară

Şeful guvernului israelian susţine că Iranul reprezintă cea mai gravă ameninţare pentru ţara sa şi cere în permanenţă retragerea sa din Siria. Având grijă să nu fie atras în conflict, Israelul a desfăşurat totuşi zeci de raiduri asupra unor poziţii siriene, asupra unor convoaie ale armatei destinate, în opinia sa, Hezbollahului libanez, un alt susţinător al regimului, dar şi împotriva unor forţe iraniene. Israelul ocupă din 1967 o mică parte din Platoul Golan sirian. Cele două ţări sunt în continuare în stare de război, din punct de vedere tehnic.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cu două escadrile complete de F-16, România începe construcția celei de-a treia. Unde va fi sediul ultimelor F-16 care vor ajunge anul acesta
Neortodox, dar promițător. SUA au dezvăluit polonezilor tactica pe care o vor aplica Rusiei în privința războiului din Ucraina
Dughin spune că tancurile ruse vor intra din nou în Berlin. Iar Rusia va împărți Germania, în cazul în care AfD nu va ajunge la guvernare
Putin desface șampania: Șeful conferinței de la Munchen, copleșit de evenimente, izbucnește în plâns. E capabilă Europa să treacă la următorul nivel de integrare?
De ce s-a prăbușit România cu aproape 5 poziții în topul celor mai puternice Armate din lume. În ciuda achizițiilor de armament modern
Marea Britanie este dispusă să-și desfășoare trupele în Ucraina, a declarat premierul Starmer
Dronele rusești au atacat Ucraina, inclusiv în zona de frontieră cu România. Mesaje RO-Alert, transmise locuitorilor din Tulcea și Galați
Reuniune ad-hoc a miniștrilor de externe UE. Hurezeanu: Statele de pe Flancul Estic, care susțin Ucraina, trebuie să fie implicate în negocierile privind Ucraina
”Avem nevoie de cineva foarte vizibil și puternic”. Finlanda și Croația cer un reprezentant special pentru Ucraina care să garanteze participarea Europei la discuțiile de pace
Avioanele chineze, invitate de ruși până în Alaska, îngrijorează Washingtonul. Parteneriatul ruso-chinez din Arctica, una din marile provocări pentru NORAD
SUA aduc patru ”fortărețe zburătoare” în Europa: Bombardiere B-52H participă la exerciții comune cu aliații din NATO
Armata Europeană? Sikorski: Țările europene nu vor crea o armată unică, dar Europa trebuie să înceapă să-și ia în serios securitatea
Macron convoacă, pentru luni, un summit de urgență al liderilor europeni, ca răspuns la decizia SUA de a nu include Europa în negocierile privind Ucraina
Trump vrea accesul la 50% din rezervele minerale ale Ucrainei. Zelenski a refuzat: ”Nu văd încă în document legătura între minerale şi protecţie”. Ce resurse deține Ucraina și unde se află
Umbrela europeană antirachetă se mărește: Două state se vor alătura proiectului german ESSI
Șeful Rheinmetall nu se sperie de un asasinat: ”Ne ținem de cuvânt. Construim trei fabrici în Ucraina”
Statele lumii au cheltuit bugete record pentru apărare. Rusia se află în top, cu aproape 146 de miliarde de dolari
NATO, exercițiu de desfășurare rapidă în Europa fără trupele SUA
Bolojan reacționează imediat după discursul lui J.D. Vance și transmite că România rămâne ferm un aliat de încredere al Europei și SUA
Armata României, târâtă într-un scandal de corupție: Generalul Zisu, șeful Logisticii, vizat într-un dosar cu peste 2.000 de tablouri și ceasuri în valoare de 60.000 de euro
Alegerile din România, aduse în discuție de Vicepreședintele SUA. JD Vance: ”Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari, înseamnă că nu e prea puternică”
Europa e pe cont propriu? Hegseth spune că prezența SUA în Europa nu este ”pentru totdeauna” / Orban visează deja la o nouă ordine mondială după München
Cristian Diaconescu e noul consilier prezidențial de securitate națională. Diplomatul va conduce și Cancelaria Prezidențială în mandatul interimar al lui Ilie Bolojan
Comisia Europeană critică protecționismul SUA și nu exclude posibilitatea ca UE să răspundă prin creșterea taxelor de import
Portavionul american USS Harry S. Truman s-a ciocnit cu o navă cargo în apropiere de Port Said
Secretarul american al Apărării: Atât Putin, cât și Zelenski vor participa la negocierile de pace
Președinele interimar al României avertizează: Riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real. Vom avea alegeri corecte şi transparente!
Rusia intenționează să trimită aproximativ 150.000 de soldați în Belarus, spune Zelenski
Defence24 Days 2025, la Varșovia, cea mai mare conferință de apărare din Europa Centrală și de Est. DefenseRomania va fi partener media organizatorului Defence 24 din Polonia
SUA îl eliberează pe hakerul Vinnik, în schimbul lui Fogel. Ce câștigă Moscova: „Foarte puțin”, spune Trump / ”2% din bugetul Rusiei”, susține jurnalistul Andrei Zakharov

Ştiri Recomandate

Zelenski îi întinde bărbătește mâna lui Trump: Incidentul din Biroul Oval, regretabil. Ucraina vrea discuții pentru un acord „în orice moment și în orice format''
Ucraina va extinde producția de drone la 2.000 pe lună pentru a face faţă Rusiei: Putem slăbi capacitatea de luptă a ruşilor
Joaca de-a aviaţia în Marea Mediterană: Avion de luptă rusesc Su-35, manevre periculoase în apropierea unei drone franceze Reaper (Video)
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
O gură nesperată de oxigen pentru serviciul european de internet prin satelit. Valoarea Eutelsat s-a triplat, în urma zvonurilor că sateliții săi OneWeb ar putea să înlocuiască Starlink
Statele Unite şi-au pus aliații europeni într-un con de umbră. Polonia: Nu s-au consultat cu niciunul dintre aliații săi NATO cu privire la suspendarea ajutorului militar acordat Ucrainei
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Marea victorie a lui Trump ar putea fi denuclearizarea Iranului cu ajutorul regimului Putin
Comisia prezintă ”ReArm Europe” - Planul în 5 puncte ar putea mobiliza sute de miliarde de euro pentru reînarmarea Europei
România riscă să piardă trenul AI. Armata poate și trebuie să primească cu mult peste 3% din PIB, iar șansa poate veni tocmai de la sectorul IT
Cât poate rezista Ucraina fără sprijin american? În toată această furtună e și o veste bună: 40% din armamentul folosit e produs local
Efectul Trump și oprirea ajutorului SUA? Românii au strâns o sumă record pentru Ucraina: „Scut” românesc împotriva dronelor kamikaze rusești
JD Vance explică de ce a ridicat brusc tonul în Biroul Oval: Zelenski nu dorește să discute despre pace, dar o va face
Trump a oprit tot ajutorul militar acordat Ucrainei. Inclusiv livrările de armament american în desfășurare au fost întoarse din drumul spre Polonia
Război comercial (aproape) total: Trump lovește cu taxe vamale Canada, Mexic și China. Se pregătește Europa, în schimb Rusia ar putea fi iertată de unele sancțiuni
Pe fondul agravării situației din jurul războiul din Ucraina, Franța este tot mai prezentă în zona Mării Negre. Patru avioane militare franceze au evoluat simultan în regiune
Cele mai mari arme ale armatei ucrainene, obuzierele 2S7 Pion, rămân fără muniție de calibru 203 milimetri. Stocurile din statele membre NATO se epuizează, iar singurii producători rămân în Rusia
Ambasada Ucrainei în România, mesaj de mulţumire: Le mulțumim autorităților române, care au demonstrat din nou sprijinul față de poporul ucrainean
Cu sprijinul companiei Saab, Germania îşi modernizează arsenalul de rachete de croazieră Taurus
Noi cu pacea, ruşii cu războiul | Până la stabilirea a unei încetări temporare a focului în Ucraina, Rusia intenționează să lanseze 500 de drone kamikaze pe zi asupra ucrainenilor
Avioane franceze Rafale cu arme nucleare în Europa? Franța, dispusă să facă o mișcare fără precedent în fața Rusiei, dacă SUA fac un pas în spate
În timp ce Ungaria refuză orice ajutor pentru Ucraina, statele nordice îi cer hiperbogatei Norvegie să bage mai adânc mâna în buzunar: 0,75% din PIB e prea puțin
Germanii nu vor ca tancurile să aparţină trecutului: KNDS Germania testează Leopard 2 ARC 3.0 ca soluţie de combatere a dronelor pe câmpul de luptă
Comandă uriașă, de 5.000 de rachete antiaeriene LMM, pentru Kiev. Britanicii împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: Sprijină masiv apărarea Ucrainei și își ajută industria locală de apărare
Dictatul de la Washington: Ucraina ar trebui să cedeze teritorii, iar Rusia să accepte forțele de menținere a păcii europene
Cum trei partide din România blochează Armata să-și apere cetățenii de dronele rusești. Deși legea a trecut, au schimbat strategia
Demonstrație de forță a SUA în peninsula coreeană: Portavionul Carl Vinson ajunge în Coreea de Sud, la câteva zile după ce Phenianul a testat rachete strategice
Germania se pregătește să aloce sute de miliarde pentru domeniul apărării și securității
Dacă pentru România elicopterele de atac nu sunt o prioritate, pentru Polonia sunt. Polonezii preiau în leasing AH-64 Apache până încep livrările celor 96 achiziționate
Mobilizare în România pentru a ajuta Ucraina cu drone și sisteme EW de care ar putea beneficia și românii care luptă sub comanda Ucrainei. Hossu: E timpul să acționăm
Pentagonul oprește atacurile cibernetice împotriva Rusiei
pixel