Jandarmeria Română își cere scuze public și demarează o anchetă după defilarea controversată de la Cluj-Napoca (Video)
Câteva mii de persoane au asistar la ceremonia desfăşurată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca.
Manifestările au inclus o slujbă religioasă, discursuri şi o paradă militară. Dispozitivul de defilare a fost compus din detaşamente ale Regimentului 317 Cercetare "Vlădeasa", Regimentului 50 Rachete Antiaeriene "Andrei Mureşianu", Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică "Napoca", Inspectoratului Judeţean de Jandarmi "Alexandru Vaida Voevod", Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Avram Iancu" al judeţului Cluj.
Doar că momentul defilării jandarmilor a fost unul extrem de controversat și a dat naștere unui val de critici pe rețelele de socializare. Din imagini se poate observa cum defilarea jandarmilor e un adevărat eșec, aceștia nereușind să se sincronizeze deloc în momentul defilării. Unii dintre jandarmi nici măcar nu ridică brațul.
VIDEO - Momentul defilării rușinoase a jandarmilor în timpul ceremoniilor cu ocazia Zilei Naționale a României de la Cluj-Napoca. Sursă YouTube Cosmina Fernoaga:
Potrivit portalului local Știri de Cluj, după apariţia imaginilor, Jandarmeria Română îşi cere scuze public şi anunţă că va face verificări asupra modului de selecție și de antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton de defilare.
„Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat”, anunță Jandarmeria, scrie sursa citată.
La data de 1 Decembrie, în toate orașele țării, începând din 1990, este sărbătorită Ziua Naţională a României. În 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News