Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Jens Stoltenberg: Aderarea Macedoniei de Nord la NATO este pe calea cea bună
21 oct 2019 / 16:39
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că l-a asigurat pe prim-ministrul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, că procesul de aderare a ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică se află pe calea cea bună, transmite dpa.

Într-o postare pe Twitter, Stoltenberg a precizat că i-a telefonat premierului Zaev ''pentru a reafirma angajamentul NATO faţă de aderarea Macedoniei de Nord'', menţionând că ''procesul de ratificare se află pe calea cea bună''. ''Aştept cu nerăbdare ca Macedonia de Nord să se alăture Alianţei noastre în curând'', a adăugat secretarul general, potrivit Agerpres.

Douăzeci din cele 29 de state membre au ratificat până acum protocolul de aderare, iar Macedonia de Nord ar putea fi invitată să adere cu ocazia summitului NATO ce va avea loc la începutul lunii decembrie la Londra.

Discuţia telefonică a avut loc după ce liderii Uniunii Europene au respins, la summitul de la Bruxelles de săptămâna trecută, deschiderea negocierilor de aderare cu Skopje, din cauza opoziţiei Franţei, Danemarcei şi Olandei.

Sâmbătă, premierul Zaev s-a declarat ''dezamăgit şi furios'' de ceea ce el a numit ''greşeala istorică'' a Uniunii Europene.

El a subliniat că guvernul său a întreprins tot ceea ce i s-a cerut de către UE şi NATO, inclusiv modificarea numelui ţării în ''Macedonia de Nord'' pentru a pune capăt disputei cu Grecia.

La sfârşitul săptămânii, Zaev a cerut desfăşurarea de alegeri anticipate în aprilie, pentru ca votanţii să decidă ce cale să urmeze ţara.

El îi avertizase anterior pe liderii UE că un refuz de a lansa negocierile de aderare ar putea lăsa Macedonia de Nord într-un ''vid'' în care ''alţii'' ar putea încerca să se instaleze. Zaev pare să se referit la Rusia, care caută să-şi menţină poziţia în Balcani, şi la China, care îşi extinde influenţa prin intermediul cooperării în regiune.

Ştiri Recomandate

SUA confirmă: 'Un test nuclear ar putea avea loc în următoarele luni'. Avertisment pentru Rusia și China
F-35: Flota Norvegiei, din ce în ce mai puternică. Încă trei aeronave au aterizat în țara scandinavă
Igor Dodon, Președintele R. Moldova și Ion Chicu, premierul moldovean. Sursă foto: Guvernul Republicii Moldova
EXCLUSIV
Morari: Un consilier al premierului Chicu mi-a dat de înțeles că urmează tăvălugul
O nouă ofensivă împotriva lui Haftar? Expert militar: „Turcia a decis să meargă până la capăt”
Rusia dezvoltă un nou vehicul blindat, Mars-2000
OMS nu pierde timpul după decizia lui Trump. Fundație proprie pentru a atrage fonduri private
Angela Merkel și premierul Ludovic Orban au purtat discuții cu caracter strategic și economic
Violențe la Hong Kong, sute de arestări. Pompeo: Hong Kong-ul nu mai are o mare autonomie față de China