Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Justiţia americană a inculpat-o pe canadianca care intenţiona să îl otrăvească pe preşedintele Donald Trump
23 sep, 09:00
Pascale Ferrier, femeia de 53 de ani din Quebec acuzată că i-a trimis o scrisoare otrăvită preşedintelui american Donald Trump, a fost inculpată oficial sub acuzaţia de ameninţări la adresa preşedintelui Statelor Unite de o instanţă din statul New York, informează AFP.

Pascale Ferrier s-a prezentat în faţa unui magistrat federal din Buffalo, la graniţa cu Canada, unde a fost arestată duminică, în prezenţa unui avocat numit din oficiu, pe care l-a solicitat. Deşi nu i s-a cerut să decidă în acest moment dacă va pleda vinovată sau nu, judecătorul Kenneth Schroeder a anunţat că pledează nevinovată în numele său, ceea ce îi conferă mai multe drepturi în acest moment.

Conform rechizitoriului făcut public marţi, Pascale Ferrier este persoana care i-a trimis preşedintelui SUA o scrisoare primită vineri la centrul de sortare poştală al Casei Albă, plic ce conţinea ricină, o otravă potenţial mortală, transmite Agerpres.

Potrivit agentului care a condus ancheta, scrisoarea conţinea următorul mesaj adresat preşedintelui american: "Ţi-am găsit un nume nou: clovn tiran urât. Sper să îţi placă. Distrugi Statele Unite şi le conduci la dezastru". "Renunţă, nu candida la aceste alegeri", a scris acuzata, după care menţiona că a strecurat în scrisoare "un cadou special" - otrava - pentru a-l "ajuta" pe Donald Trump să se hotărască.

"Dacă asta nu funcţionează, voi găsi o reţetă mai bună pentru o altă otravă sau îmi voi folosi arma în ziua în care voi putea veni", a conchis ea şi a semnat "Spirit rebel liber".

2. -imagine fara descriere- (pascale_ferrier_88466500.jpg)

Foto: Pascale Ferrier

Sunt formulări şi o semnătura asemănătoare cu cele pe care anchetatorii le-au găsit în alte şase scrisori trimise în Texas la mijlocul lunii septembrie unor persoane care lucrează în centre de detenţie unde Ferrier a fost închisă în 2019, după arestarea ei pentru deţinerea ilegală de arme de foc. Acuzata, care a vorbit doar monosilabic în timpul şedinţei de marţi, a solicitat o audiere specială, stabilită pentru 28 septembrie, în care procurorii americani vor trebui să prezinte dovada identităţii sale înainte de a putea continua procedurile.

Până atunci, Pascale Ferrier va rămâne în închisoare, procurorii considerând că există un risc ridicat ca acuzata să fugă.

Citește și: Tentativă de otrăvire a lui Donald Trump. Un suspect a fost arestat

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

România a primit încă două F-16. Țara noastră ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16
Securitate energetică: Statul român vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră
Experții români și americani au finalizat testele de acceptanță a primului sistem Patriot. Militarii vor urma o etapă de instruire
Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'
Situația de securitate în Donbas se deteriorează din nou. Doi militari ucraineni au fost uciși
UE este pregătită să ofere ajutor Greciei și Turciei după cutremurul din Egee
EXCLUSIV
Gazul European: Provocări europene și riscuri naționale (II) Drumul de ales
Statele Unite, dispuse să vândă 50 de avioane F-35 către Emiratele Arabe Unite
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro