Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
S-a ridicat ștacheta: O dronă ucraineană a lovit o stație rusă Voronej după ce a zburat nestingherită 1.800 km prin teritoriul rus
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Duminică, o dronă a Serviciului de Informațiilor Militare ucrainene (GUR) a lovit o altă stație radar de avertizare timpurie rusă Voronezh M – de data aceasta la o distanță de 1.800 de kilometri în interiorul Rusiei, lângă orașul Orsk din regiunea Orenburg.
Radar Voronezh / Voronej - ministerul rus al apărării
Radar Voronezh / Voronej - ministerul rus al apărării

Kievul pare că a pus ochii pe radarele de avertizare timpurie ”Voronej M”, instalația de la Orsk, de lângă Kazahstan, fiind lovită cu o dronă care a parcurs peste 1.800 de km.

E clar că acțiunile forțelor ucrainene au ca scop slăbirea capacității sistemului antiaerian rus. Dar ceea ce surprinde mai mult este vulnerabilitatea sistemului care ar trebui să protejeze astfel de echipamente strategice.

Pe hârtie și în declarațiile oficiale, radarul Voronej ”este capabil să detecteze chiar și cea mai discretă țintă”, așa cum îl lăuda acum câțiva ani chiar Vladimir Putin. Totuși, se pare că Voronej nu este infailibil, de vreme ce două astfel de instalații au fost lovite cu drone venite de la distanțe mari.

Așa cum remarca ieri și DefenseRomania, lovirea radarului Voronej-DM de la Armavir (la o distanță de 450 kilometri de granița Rusiei cu Ucraina) ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea atât de lăudatei apărări antiaeriene rusești de a proteja instalațiile de importanță strategică.

 

Al doilea radar de avertizare timpurie, lovit în decurs de două-trei zile

 

Iată că Ucraina a lovit pentru a doua oară în ultimele zile un radar strategic al Rusiei. După ce, în dimineața zilei de 23 mai, dronele ucraineneau atacat instalația radar Voronezh-DM de la Armavir, aflată la o distanță de peste 450 de kilometri de granița ucraineană, oficialii de la Kiev au confirmat că o lovitură similară.

Pe 26 mai, o dronă a Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei  - HUR (ucr.) / GUR (rus.) - a atacat stația radar de detectare a țintei cu rază lungă de acțiune „Voronezh M”, situată în orașul Orsk.

„O dronă ucraineană a parcurs o distanță de peste 1.800 de kilometri până la un obiect inamic, stabilind un nou record pentru raza de acțiune a dronelor kamikaze”, a spus sursa din HUR, citată de UPravda.

Agenția rusă RIA Novosti, citată de Meduza, a raportat impactul unei drone în regiunea Orenburg. „Incidentul a avut loc în apropiere de Orsk, clădirile civile nu au fost avariate, nu a existat nicio amenințare pentru locuitori”, a scris ea, citând propriile surse. Potrivit rapoartelor anterioare de pe rețelele de socializare, ținta era o instalație militară.

 

Occidentul este îngrijorat de atacul Ucrainei asupra radarului nuclear al Rusiei

Familia Voronej de stații radar staționare cu rază lungă de acțiune peste orizont este proiectată pentru a detecta obiecte spațiale și aerodinamice. Mai vorbim de rachete balistice sau de croazieră. 

Radarele Voronej au fost dezvoltate de la începutul anilor 2000. Stațiile Voronej-M și Voronej-DM au început să intre în funcțiune în perioada 2009–2016.

Radarul Voronej din Armavir, lovit de ucraineni zilele trecute, a fost pus în serviciu de luptă în 2013.

Președintele rus Vladimir Putin a fost prezent la deschiderea stației. „Radarul este capabil să detecteze chiar și cea mai discretă țintă și, într-o fracțiune de secundă, să detecteze lansări de diferite tipuri de rachete la sute și chiar mii de kilometri de granițele noastre”, spunea atunci Putin, potrivit publicației ruse RBC.

„Voronej-M”, care a fost lovit ieri de o dronă ucraineană, este capabil să detecteze ținte la o distanță de până la 6 mii de kilometri, în timp ce ”Voronej-DM”, lovit acum câteva zile, are o rază de acțiune de până la 6 mii de km pe orizontală și până la 8 mii de km pe verticală (în apropierea spațiului) și este capabil să monitorizeze simultan până la 500 de obiecte. 

Mauro Gilli, cercetător senior la Centrul de Studii de Securitate de la ETH Zurich, a declarat că lovitura cu drone a fost un succes tactic, deoarece ar forța Rusia să-și redistribuie sistemele de apărare aeriană și, de asemenea, va stabili un semn că instalațiile militare rusești nu sunt invulnerabile.

Ucrainenii spun că stațiile radar sunt capabile să urmărească rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune livrate de SUA Ucrainei la începutul acestui an.

Totuși, alți analiști occidentali au spus că Ucraina ar trebui să evite lovirea infrastructurii nucleare a Rusiei.

Analistul militar norvegian Tord Are Iversen a spus că lovitura unei părți a sistemului de avertizare nucleară al Rusiei „nu este o idee foarte bună... mai ales în perioadele de tensiune”.

„Este o decizie prostească din partea Ucrainei”, a spus Hans Christensen, expert în arsenalul nuclear al Federației Ruse. 

„Ucraina și aliații săi din NATO trebuie în continuare să fie atenți, deoarece unii oficiali americani și unii dintre aliații europeni ai Ucrainei ar considera o lovitură asupra radarului drept imprudentă”, a declarat Fabian Hoffmann, doctorand în tehnologie de rachete la Universitatea din Oslo.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică

Ştiri Recomandate

DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
pixel