Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis a prezentat noua Strategie Națională de Apărare: Strategia a fost elaborată în contextul unei pandemii
News
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că punctul principal al ordinii de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) l-a constituit analiza noii Strategii Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024.

,,Strategia a fost elaborată în contextul unei pandemii care a afectat toate statele lumii şi care a declanşat o criză economică profundă. În aceste condiţii speciale, relaţiile de putere dintre actorii globali sunt perturbate, fapt care sporeşte volatilitatea şi impredictibilitatea şi aşa deja accentuate ale mediului de securitate internaţional. România a trebuit să facă faţă într-un timp scurt acestei pandemii, iar perspectiva unei evoluţii ciclice a virusului obligă statul român să continue măsurile pentru a creşte capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi, mai ales, în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice", a precizat şeful statului, în cadrul unei declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui, noua strategia oferă răspunsuri la întrebările "esenţiale" privind obiectivele naţionale prioritare pentru asigurarea securităţii ţării şi a cetăţenilor şi arată ce trebui făcut pentru ca acestea să fie atinse.

,,Politicile publice din domeniul securităţii naţionale vor fi concepute şi implementate având ca beneficiar final cetăţeanul, pentru că fiecare român trebuie să simtă că trăieşte într-un mediu sigur şi să aibă încredere că instituţiile îl apără şi protejează", a susţinut Iohannis. 

România este un stat care trebuie să își apere cetățenii oriunde s-ar afla ei

,,Am gândit această Strategie ca pe un instrument care fundamentează o viziune și o direcție în materie de securitate națională privind deopotrivă cetățeanul, societatea în ansamblul său și instituțiile statului. România este un stat care trebuie să își apere cetățenii oriunde s-ar afla ei, care le asigură securitatea, care le respectă drepturile și pune instituțiile publice în serviciul lor. Este, totodată, țara care își apără valorile, interesele, simbolurile, dar și bunurile naționale și resursele naturale. Este o țară care știe să-și protejeze patrimoniul, domeniile de excelență și care are ca priorități educația, sănătatea și siguranța cetățeanului. Nu în ultimul rând, România este un stat care contribuie la menținerea securității colective, alături de partenerii ei, și la promovarea democrației și libertății'', a precizat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, trebuie să ținem cont de deteriorarea relațiilor dintre NATO și Rusia

,,Toate acestea presupun continuitate în angajamente și predictibilitate în acțiuni. În această construcție, este evident că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și Uniunea Europeană sunt reafirmați ca piloni ai politicii noastre externe și de securitate. Strategia Națională de Securitate pentru următorii patru ani implică o nouă abordare și propune un management al problematicii de securitate națională cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților. Este o abordare determinată de schimbarea de paradigmă de la nivel global și care ține cont de evoluțiile din regiune, de deteriorarea relațiilor dintre NATO și Federația Rusă, de proliferarea terorismului, de amenințările hibride și cele cibernetice, dar și de alte tipuri de provocări.'', a susţinut şeful statului.

Strategia se raportează la un concept multi-dimensional al securității

,,De asemenea, ca element de noutate, Strategia se raportează la un concept multi-dimensional al securității, bazat pe relația securitate - prosperitate - stat de drept - democrație - identitate, echilibrul dintre stat și individ ca beneficiari ai securității naționale.
Siguranța cetățeanului rămâne, în mod evident, un element cheie al abordării, statul având datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Pe cale de consecință, gestionarea securității presupune și participarea societății civile. Noua Strategie Națională de Apărare a Țării se bazează pe o diagnoză clară a statului român și a instituțiilor sale publice. Doar cunoscând în profunzime starea societății românești, pot fi corect identificate interesele și obiectivele noastre naționale de securitate, pot fi bine definite amenințările, riscurile și vulnerabilitățile din perspectiva securității naționale și pot fi stabilite direcțiile de acțiune'', a mai precizat Klaus Iohannis.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
NATO realiniază flancul nordic: Danemarca, Suedia și Finlanda trec în responsabilitatea comandamentului din Statele Unite
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu

Ştiri Recomandate

Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
pixel