Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kurzii acuză Turcia de folosirea munițiilor cu fosfor, interzise în dreptul internațional
28 ian, 08:30
Administraţia semiautonomă a kurzilor din Siria a prezentat luni la Paris o analiză a unui laborator elveţian care, în opinia sa, confirmă folosirea fosforului de către armata turcă în cursul ofensivei acesteia în nordul ţării, în octombrie 2019, notează AFP.

Raportul laboratorului Wessling a stabilit prezenţa anormală de fosfor alb în eşantionul de piele de la un combatant kurd rănit în ofensiva contra miliţiei kurde YPG.

"Tipul de rană (arsuri chimice) combinat cu cantitatea semnificativ ridicată de fosfor găsită în eşantion demonstrează că au fost utilizaţi agenţi cu fosfor (muniţii cu fosfor alb)", potrivit concluziilor raportului, redactat în engleză şi a cărui copie a fost obţinută de AFP, transmite Agerpres.

Pentru doctorul Abbas Mansouran, care a îngrijit victime ale bombardamentelor turce, unele arsuri, foarte atipice, indică folosirea unor arme neconvenţionale. "Semnele şi simptomele observate pe victime, în majoritate civili, erau compatibile cu expunerea la arme chimice", a afirmat el într-o conferinţă de presă la Paris alături de comandantul Nuri Mahmoud, purtător de cuvânt al YPG, şi de reprezentantul Rojava în Franţa, Khaled Issa.

Autorităţile autonome ale minorităţii kurde siriene au acuzat Turcia încă din octombrie că a utilizat arme neconvenţionale ca napalm sau fosfor alb în cursul ofensivei sale.

Turcia a dezminţit recurgerea la "arme chimice" şi a acuzat în schimb că forţele kurde "le-au folosit" în scopul de a acuza Ankara.

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu sediul al Haga, a apreciat la rândul său că acest dosar nu ţine de competenţa sa, utilizarea fosforului alb nefiind de domeniul Convenţiei asupra armelor chimice. Fosforul alb poate fi utilizat pentru a crea o perdea de fum, pentru a ilumina sau ca armă incendiară. Utilizarea acestui agent în fabricarea armelor incendiare contra civililor este însă interzisă de dreptul internaţional.

Vezi și: Intervenția Turciei în Siria. Erdogan dă vina pe comunitatea internațională

Ştiri Recomandate

Inginerii militari sprijină medicii în efortul de a combate COVID-19
Trustul de presă al MApN: Dezinformările Moscovei, mai periculoase decât COVID-19
Ucraina a doborât o dronă rusească în regiunea Donețk
Peste 100 de mercenarii ruși din Grupul Wagner ar fi fost uciși în Libia
Președintele Iohannis va decreta prelungirea stării de urgență în România
Militarii români, competiție de tragere cu arma de asalt M4, alături de soldații US Army
Un avion cargo ce transporta muniție trupelor lui Haftar, doborât în Libia
Iordania a fost acuzată la ONU că a vândut drone forțelor mareșalui Khalifa Haftar