Astăzi, Libia, din țara cu cele mai mult licee și universități, cu femeile cele mai educate din nordul Africii a devenit terenul fertil al celor mai interesante aplicații ale intereselor geopolitice ale diverșilor actori internaționali. Libia este divizată între două administrații rivale „Guvernul de acord național” (GNA), cu sediul la Tripoli, condus de prim ministrul Fayez al-Sarraj și Camera (congresul) Reprezentanților aliată cu Generalul Haftar și Armata Națională Libiană (LNA).

Tensiunile create de către cele două facțiuni beligerante au creat premisele escaladării conflictelor de graniță cu Egipt și Turcia, principalele țări arabe care susțin, independent, una sau cealaltă dintre cele două organizații.

Libia, o problemă de securitate națională pentru Egipt

Egiptul, o țară cu interese mediteraneene clar definite și cu reale resurse umane, militare și politice capabile să fie folosite a transmis deseori semnale de nemulțumire față de problemele create la granița sa cu Libia, instabilitatea creată de lipsa unei autorități centrale militare și economice la Tripoli provocând mari neliniști la Cairo. La 20 iunie 2020, președintele Abdel Fattah El Sisi a spus că Egiptul nu va permite dezvoltarea amenințărilor la frontierele sale occidentale și a amenințat că Sirte din Libia și Al-Jufra sunt considerate linii roșie pentru securitatea națională egipteană. 

Președintele El-Sisi a avertizat forțele loiale Guvernului național Acord (GNA) de a nu traversa linia frontală curentă între ei și forțele loiale lui Khalifa Haftar, pe care Cairo îl susține.  Sirte și Jufra sunt situate în centrul Libiei între capitala Tripoli și partea de vest a Libiei sub controlul GNA și Benghazi, partea de est a țării fiind controlată de LNA.

Sirte este poarta de vest spre „semiluna petrolieră” a țării conține peste 60% din comerțul petrolier al Libiei, alături de terminalele sale principale de petrol și importante baze militare. Provincia Jufra se află chiar la sud de Sirte baza aeriană strategică al-Jufra, una dintre cele mai mari baze militare din Libia. Confirmând declarația din iunie, la 16 iulie 2020, președintele El Sisi a spus că Egiptul nu va sta liniștit față de acțiuni care reprezintă o amenințare directă și puternică nu numai pentru securitatea națională egipteană și libiană, dar și pentru cea arabă, regională și securitatea națională internațională.

Egiptul răspunde acțiunilor Turciei

Escaladarea limbajului egiptean vine ca urmare a acțiunilor militare și de presiune diplomatică promovate de către Turcia, devenit un potențial adversar al politicii mediteraneene egiptene. „Principalul obiectiv al eforturilor egiptene din Libia este să sprijinim deciziile libere ale poporului libian pentru a realiza un viitor mai bun pentru țară și generațiile viitoare ale acesteia. Cu referire la intervenția turcă în Libia Egiptul are o viziune clară șă anume respingerea de către Cairo a intervențiilor militare, politice sau economice în Libia. Dacă această viziune nu va fi respectată, Egiptul amenință cu represalii și reacții ferme. Condițiile unei rivalități concrete, sunt instalate pe nisipurile mișcătoare ale Liniei.

Bineînțeles că poziția egipteană a fost imediat criticată și atacată de către facțiunile libiene pro turce, cum are fi guvernul marionetă recunoscut de către câteva state din Occident și de către ONU. Mai mult Turcia, aflată în acest moment într-o ofensivă pe mai multe fronturi, cel libian fiind doar parte a unei strategii ample neo-otomane de a reasigura spatiul mediteraneean ca fiind mare eminamente turcă, aplicându-se astfel celebra strategiei a patriei turce albastre.

Liniile roșii ale Turciei în Libia

Pentru a identifica cât mai corect și milimetric liniile roșii turce în raport cu cele egiptene, ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că guvernul de uniune națională (GNA) din Libia va fi de acord cu încetarea focului și a luptelor doar dacă Armata Națională Libiană (LNA) a mareșalului Haftar, sprijinit de către Egipt, se retrage din Sirte și Jufra. Fiind legitime și rezonabile aceste condiții prealabile, Turcia a anunțat că dorește o retrasare a culoarelor petroliere libiene precum și imediata blocare a culoarelor emigrației ilegale, care riscă să se verse din nou în porturile turcești și pe teritoriul turc. Cum Turcia are probleme severe cu milioanele de refugiați din Siria, potențiala explozie a numărului de refugiați africani devine cu adevărat o amenințare pentru strategiile lui Erdogan.

Datorită dezmembrării Libiei și colapsului mai multor state africane în fața loviturilor organizațiilor islamice, culoarele de imigrație ilegale par a fi desenate pentru a se apropia de porturile libiene din Mediterana, deci poarta de ieșire cea mai apropiată de Turcia și desigur de Europa.

Având în vedere aceste aspect, președintele turc Erdogan a criticat sprijinul egiptean pentru LNA. Erdogan a anunțat în iulie 2020 că țara sa va semna un nou accord cu guvernul libian de uniune națională (GNA), în timp ce consideră politica egipteană ca fiind amestec ilegal al Egiptului în Libia. El a spus că Ankara va continua să își asume responsabilitatea pe care și-a asumat-o în Libia și nu o va abandona. El a menționat că Turcia a încheiat un acord de instruire militară a noilor militari libieni și este în curs de elaborare a unui nou acord cu Tripoli, cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite.

Pericole pentru Egipt. Parlamentul aprobă intervenții militare externe

Cu toate acestea, Egiptul, care a dovedit mai ales în regiunea frontalieră cu Israel-Sinai, că este capabil să stabilizeze și să anihileze culoarele transfrontaliere extremist islamiste, se poate transforma, în acelasi timp nu numai în spațiu de tranziție, provizorie a populațiilor alungate de către islamiști, dar și țintă a acestora. Pericole grave la adresa securității naționale pe care un militar de carieră cum este El Sisi le înțelege la adevărata lor magnitudine.

Ca atare printr-o mișcare de forță, parlamentul egiptean a aprobat trimiterea de trupe în misiuni de luptă în afara granițelor. Fără a păcăli pe nimeni, imediat ce legea a fost aprobată, trupele egiptene s-au deplasat în teatrul strategic occidental din Libia.

Pe fondul expansiunii sprijinite de Turcia, mișcarea egipteană a produs vie emoție în mai toate capitalele lumii, în special cele europene, unde politica libiană pare a fi considerate ca o afacere internă europeană, nicidecum una local arabă. Conform constituției Egiptului, președintele, care este comandantul suprem al forțelor armate, nu trebuie să declare război sau să desfășoare trupe în afara țării fără a solicita avizul Consiliului suprem al apărării și fără aprobarea a două treimi din membrii parlamentului egiptean. Ca atare El Sisi a obținut, conform constituției egiptene, dreptul de a declanșa intervenții militare în regiune, fapt care complică, prin implicațiile gestului său, politica globală din Mediterana.

Cu 1.200 de km de graniță cu Libia, având desfășurate baze militare de-a lungul deșertului și promovând o alianță cu triburile tuarege din Libia, cele care au avut un rol deosebit în stabilizarea socială și militară care a urmat dezastrului provocat de fenomenul  cunoscut sub numele de primăvara araba care a dus la aproape distrugerea statului egiptean, liniile roșiii impuse de generalul El Sisi sunt destul de clare.

Interesele energetice ale Egiptului sunt mai mult aliniate cu Israel, interesele egiptene de securitate fiind absolut identice cu cele ale SUA pe relația cu Iranul, deci conflictual cu Turcia devine ireconciliabil și se poate dezvolta într-un element de lungă durată. Depinde doar de voința celor doua puteri regionale arabe și capacitatea de înțelegere a multor altor actori din lume, ca acest conflict să nu degenereze într-un război între două națiuni și state egale ca putere economică, politică și militară. Pentru fiecare capitală, că este Ankara sau că este Cairo, istoria milenară strălucită din spatele fiecăruia oferă rezervorul filosofic și ideologic fie al exploziei fie al înțelepciunii. Căci nimeni implicat în politica mediteraneeană nu le este prieten.