Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Macron confirmă vizita în Rusia și anunță că va discuta cu Putin despre securitatea europeană și conflictele regionale
27 iun, 19:33
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă pe Twitter că va efectua în curând o vizită în Rusia pentru noi convorbiri cu omologul său rus Vladimir Putin, informează Agerpres, citând Reuters.

"Convorbirile pentru construirea încrederii, iniţiate cu preşedintele Putin la Fortul Brégançon, continuă", a notat Macron într-un tweet, menţionând securitatea europeană, conflictele regionale şi schimbările climatice printre subiectele-cheie de pe agenda viitoarelor discuţii. "Voi călători curând în Rusia", a scris el.

Emmanul Macron nu a precizat când va efectua această vizită, însă Palatul Elysee anunţa vineri că vizita s-ar putea desfăşura "în lunile următoare", "înainte de sfârşitul anului", dar va trebui să ţină seama de criza generată de epidemia de COVID-19.

Macron şi Putin au discutat vineri în format de videoconferinţă, în timpul căreia preşedintele rus l-a invitat pe liderul francez să facă o vizită în Rusia.

Videoconferinţa de vineri a fost caracterizată de Palatul Elysee drept un "schimb de opinii aprofundat şi substanţial", care a "permis să se facă o evaluare a dialogului de încredere şi de securitate angajat" în cursul vizitei preşedintelui rus la fortul Brégançon, reşedinţa de vacanţă a preşedintelui francez în sudul Franţei, la 19 august 2019, cu puţin timp înainte de summitul G7 de la Biarritz (sud-vest). Preşedinţia franceză a insistat apoi asupra "calităţii relaţiei bilaterale".

Preşedintele francez a îndemnat de mai multe ori Europa să-şi reexamineze parteneriatul strategic cu Rusia, susţinând că politica de sfidare a Moscovei din ultimii ani a eşuat.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Forţele Terestre Române: Succesul oricărei misiuni a "Viperelor Negre" constă într-un proces de planificare foarte bine pus la punct
Întărirea batalionului NATO din Lituania. Franţa trimite tancuri Leclerc și vehicule de luptă pentru infanterie
Armata ucraineană a primit un nou lot de transportoare blindate BTR-4E (Foto/Video)
Retragere SUA din tratatul Cer Deschis. Rusia ar putea să se retragă şi ea
Turcia urmăreşte să-şi întărească prezenţa militară în Libia. Ministrul turc al apărării, negocieri militare de nivel înalt cu GNA
Preşedintele Andrzej Duda: O companie de origine germană vrea să influenţeze alegerile prezidenţiale din Polonia
Ambasadorul George Cristian Maior: Securitatea regiunii Mării Negre are nevoie de consolidarea unitară a posturii NATO
Ungaria a primit primele două tancuri germane Leopard 2A4
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro