Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MApN reacţionează la minciunile Rusiei cu privire la relocarea unor avioane ucrainene în România: Afirmația este în totalitate falsă
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat printr-un comunicat de presa cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”.
Su-27 ucrainean, sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev
Su-27 ucrainean, sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev

Publicitate

Amintim că, cu câteva ore în urmă, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a susţinut că armata rusă a distrus de la începutul invaziei în Ucraina 89 de avioane de luptă, dar ca o parte dintre aeronavele Forţelor Aeriene Ucrainene ’’au fost relocate în România şi nu iau parte la confruntări''.

DefenseRomania a precizat că este pentru a doua oară, într-o săptămână, când Rusia acuză România că găzduieşte avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene.

Pe 6 februarie, acelaşi purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării declarat că orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, insinuând că România şi Polonia au făcut deja asta.

MApN a reacţionat la declaraţia de astăzi a purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, precizând că afirmația este în totalitate falsă şi că pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene.

,,Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie - prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România’’, se arată în comunicatul de presa al MApN.

Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

U.S. Marine îşi consolidează infrastructura militară în Pacific pentru un eventual conflict militar: Sistemul NMESIS, pregatit pentru a ataca ținte ostile
În următoarele 50 de zile, SUA vor face totul pentru a oferi Ucrainei toate instrumentele posibile și pentru a-și consolida poziția pe câmpul de luptă
Acordul ,,Icebreaker'', semnat de Statele Unite, Canada și Finlanda, vrea să submineze dominația Rusiei în Arctica
Institutul american pentru Studiul Războiului ne avertizează să fim atenţi la următoarea mişcare a Rusiei: Un serviciu separat de sisteme fără pilot poate apărea în armata rusă
Acum este momentul potrivit pentru a invita Ucraina în NATO: Garanțiile de securitate ar putea pune capăt „fazei fierbinți” a războiului
Final de eră? Franța pierde influența istorică din Africa. Alte două țări africane au cerut închiderea bazelor militare franceze
Arctica, bazele militare estoniene sau Kaliningrad: Posibile scenarii pentru cum ar putea începe Rusia războiului împotriva NATO
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Apel la istorie pentru România: Neutralitatea, cu Armata Rusiei la porți
Mișcare îndrăzneață a autorităților olandeze: Noi sisteme de rachete Patriot furnizate Ucrainei, un atu esențial în contracararea valului tot mai intens de atacuri rusești
Serviciile de informații americane: „Este puțin probabil” ca Rusia să lanseze un atac nuclear în ciuda amenințărilor lui Putin
CSAT: Au existat atacuri cibernetice care au influențat turul I al alegerilor prezidențiale. România, o țintă a Federație Ruse
Avertisment de la fostul șef al MI6: Trebuie să recunoaștem faptul că rușii cred că sunt în stare de război cu noi europenii
Este Europa pregătită pentru un război cu Rusia, dar fără implicarea Statelor Unite? Evităm să reacţionăm cu fermitate la acțiunile de sabotaj și teroare ale ruşilor
Trump a intrat pe drumul către respectarea promisiunii de a încheia războiul din Ucraina? Generalul Keith Kellogg, numit trimis special pentru negocieri de pace
Polonia vrea să pună tancurile sud-coreene K2 Black Panther în prima linie a apărării graniţelor împotriva amenințărilor estice
Turcia ar fi închis cazul sistemului rusesc S-400 şi face deja demersuri pentru avioane americane F-35. De ce ar fi devenit Washingtonul mai îngăduitor cu Ankara?
Nord Stream 2 rămâne blocat. Curtea de Justiție a UE respinge în primă instanță pretențiile operatorului
Apel al unui grup de experţi: Occidentul ar trebui să trateze Biserica Ortodoxă Rusă ca pe un instrument al propagandei ruse
În cazul unei „păci proaste” între Rusia și Ucraina, Kremlinul va începe pregătirile pentru un nou atac asupra țărilor europene
Merkel, cândva cel mai iubit politician din Europa, respinge acum acuzațiile legate de greșelile făcute în relaţia cu Putin și spune că a întârziat atacul Rusiei asupra Ucrainei
Marea Britanie a livrat Ucrainei, în linişte şi fără prea multă reclamă, un nou lot de rachete Storm Shadow: Sprijinul acordat ucrainenilor este „de fier”
„Le luăm în serios” - Statele Unite nu ignoră amenințările Rusiei la adresa noului sistem de apărare aeriană din Polonia
Călin Georgescu, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Ce mă sperie cu adevărat la Călin Georgescu
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
Avertisment de la Institutul american pentru Studiul Războiului: Forțele ruse, gata să încerce mai multe moduri de a avansa în regiunea ucraineană Donețk
Alegerile prezidențiale din România se caracterizează prin candidați cu opinii opuse în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei
Să nu-l supărăm pe Putin, o alegere perdantă pentru Europa. Angela Merkel încă își justifică decizia de la summitul NATO de la București
„Nu exagerați” - racheta Oreshnik nu este atât de nouă precum susține Rusia. Se încearcă intimidarea Occidentului
„Utilizarea armelor nucleare nu le va aduce ruşilor beneficii”. Experți militari americani explică de ce Moscova recurge la șantaj
Putin plusează: Occidentul nu are tehnologie împotriva Oreshnik / Ucraina negociază un sistem capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie

Ştiri Recomandate

China a testat un prototip al unei aeronave necunoscute (Foto/Video): Noul avion de luptă va dispune de o serie de tehnologii de ultimă generație
Forțele Aeriene Ucrainene atacă cu precizie o facilitate militar-industrială rusească destinată rachetelor balistice
Misterioasa prăbușire a avionului azer ERJ-190 stârnește o teorie referitoare la utilizarea unui sistem rusesc de rachete
De ce au fost coreenii eliminați din licitația României privind achiziția de sisteme SHORAD/VSHORAD și cine se mai află în competiție
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Câte avioane F-35 au fabricat deja americanii pentru Polonia și de ce ele au fost transferate la baza aeriană a Gărzii Naționale a SUA
Rusia acuză că NATO vrea să transforme Moldova în hub militar pentru Ucraina, uitând de fapt că Armata rusă de ocupație e prezentă ilegal în Moldova
Poate fi interceptată din România noua rachetă rusă Oreșnik? Pe val, rușii analizează interceptoarele americane SM-3 din România și dau verdictul
Marea Baltică este o zonă vitală atât pentru Suedia, iar apropierea de Rusia îi determină pe suedezi să-şi modernizeze apărarea de coastă
Rusia sfidează întreaga regiune: Racheta rusă a survolat spațiul aerian al R. Moldova în drum spre Ucraina, confirmă Chișinăul
Cine are dreptate? Ucraina susține că o rachetă rusă a intrat în spațiul României timp de 2 minute. MApN transmite că radarele Armatei și ale statelor NATO nu confirmă incidentul
Raport al serviciilor americane de informații: Bombardierul chinez stealth H-20 va transforma proiecția puterii strategice a Chinei până în anii 2030
Zelenski: Putin a ales deliberat să atace masiv infrastructură civilă în ziua Crăciunului. Poate fi ceva mai inuman?
Crăciun Fericit și Sărbători Luminate din partea echipei DefenseRomania!
Prioritatea de dreapta pe Frontul de Est. Un Su-25 s-a ciocnit în aer cu o dronă în Ucraina, dar povestea e cu final fericit pentru ruși (Foto)
În loc de un armistițiu de Crăciun: Armata rusă a executat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra instalațiilor militare și energetice ale Ucrainei
Putere de foc uriașă cu sute de obuziere. Polonia se străduiește să devină cea mai mare forță militară din Europa prin achiziționarea obuzierelor Krab și K9A1
Ucraina lovește aerodromul rusesc Millerovo (Foto/Video): Aici îşi avea ,,casa'' un important regiment de aviație de luptă cu avioane Su-35
Tancul modern Arjun Mk II, „made in” Africa de Nord? Propunere interesantă făcută de India unui stat african pentru producția de Arjun Mk II
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
La limita unui dezastru ecologic major în Marea Neagră: Petrolierele rusești reprezintă o amenințare pentru mediu - Rusia folosește nave cu o vechime de peste 50 de ani
Armata britanică testează cu succes o armă cu unde radio capabilă să neutralizeze roiurile de drone
Ucraina dezvoltă o nouă rachetă de croazieră avansată, capabilă să ajungă la Moscova: Versiunea de baza zboară cu 400 km/h și are o rază de acțiune de 140 km
Faceți cunoștință cu noul obuzier autopropulsat al SUA care poate doborî și rachete de croazieră sau avioane: Poate lansa obuze la viteze de peste 9.000 km/h
Oreshnik, cea mai nouă rachetă rusească nu este chiar atât de nouă: Prima analiză a epavei rachetei arată că piesele datează din 2017
Procesul lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, din 25.12.1989, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Pierderea puterii și procesul. Mărturisiri din plutonul de execuție și ordinul ca toată lumea să treagă în toată lumea dacă Ceaușescu era achitat | Interviu Dan Voinea
Lista completă a noului Guvern Ciolacu 2.0. Continuitate la Apărare cu Angel Tîlvăr, nume nou la Externe cu reputatul ambasador Emil Hurezeanu
Un nou lot de Su-57 și un „bonus” de Su-34 au fost livrate Rusiei. Câte Su-57 de „generația a 5-a” deține azi Rusia, după căderea primului avion fabricat
Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T
Rutte ceartă Ucraina pentru criticile aduse Germaniei care refuză să livreze rachete Taurus Armatei ucrainene
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Mossadul ajunge până în Teheran. Israelul recunoaște că l-a lichidat în inima Iranului pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas, și spune că va decapita și întreaga conducere Houthi
pixel