Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MApN se implică în criza sanitară. Ministerul pune la dispoziția SABIF cinci ambulanțe de tip B cu șofer
11 oct, 20:57
MApN a anunțat că pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) cinci ambulanțe de tip B, cu șofer.
Sursă foto: MApN

„Începând de marți, 12 octombrie, Ministerul Apărării Naționale va pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) cinci ambulanțe de tip B, cu șofer.

Ambulanțele, deservite de personalul SABIF, vor fi folosite în activități specifice de testare a cetățenilor și sunt puse la dispoziție de Direcția Medicală a MApN (două) și de Statul Major al Forțelor Terestre (trei)”, se arată într-un scrut comunicat al MApN, emis către DefenseRomaina.

 

România, în plină criză pandemică

 

Anunțul MApN vine în contextul în care România se află în plină criză pandemică. În intervalul 4-11 octombrie 2021, în România s-au înregistrat 91.669 cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, în creştere faţă de săptămâna anterioară (74.358). În acest interval, s-au înregistrat noi recorduri zilnice de la începutul epidemiei în ţara noastră.

G Ad:

Astfel, recordul absolut de infectări la 24 de ore, s-a raportat la data de 5 octombrie, când au fost înregistrate 15.037 de cazuri. În aceeaşi perioadă, s-a înregistrat şi un nou record de decese, la data de 8 octombrie (385). La nivel mondial, numărul cazurilor şi cel al deceselor au fost în uşoară scădere faţă de intervalul anterior, 27 septembrie - 4 octombrie 2021

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Ce performanță pentru industria poloneză: Componente ale tuturor avioanelor F-16 noi vor fi produse în Polonia
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei: Rusia folosește Nord Stream 2 ca armă împotriva Ucrainei și R. Moldova
Proteste violente în Iran. SUA, 'profund îngrijorate' de 'represiunea violentă' a regimului de la Teheran
Cele mai mari amenințări la adresa SUA evidențiază rolul României. Două amenințări sunt catalogate cu „capacități formidabile”
MiG-31, în cea mai modernă variantă: Rușii integrează sistemul fly-by-wire pe avioanele care vor proteja frontierele nordice ale Federației
SUA spun că toate opțiunile sunt pe masă după concentrarea „amplă și neobișnuită” de trupe ruse la granița Ucrainei
În Rusia a început construcția noului Su-75 Checkmate. Soarta primului Su-57 din producția de serie provoacă încă fiori reci Moscovei
Talibanii cer ajutor umanitar internațional și spun că Afganistanul vrea relații pașnice cu toată lumea
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro