Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Marea Britanie a acordat un contract de 1,85 miliarde de lire sterline (2,36 miliarde de dolari) companiei franceze Thales, relatează Reuters.
Cele două portavioane britanice HMS Queen Elizabeth și HMS Prince of Wales, navigând pentru prima dată împreună în cadrul unor manevre militare care au avut loc în mai 2021. Foto: Royal Navy
Cele două portavioane britanice HMS Queen Elizabeth și HMS Prince of Wales, navigând pentru prima dată împreună în cadrul unor manevre militare care au avut loc în mai 2021. Foto: Royal Navy

Contractul prevede ca gigantul francez din industria de apărare să asigure toate operațiunile de mentenanță pentru sonarele și senzorii de pe navele și submarinele Royal Navy, în următorii 15 ani.

Thales deservește mentenanța senzorilor și sonarelor utilizate de navele și submarinele Royal Navy, pentru a asigura o funcționare optimă. 

Marea Britanie a declarat că noul contract va sprijini 300 de locuri de muncă existente și va adăuga încă 150 de noi locuri de muncă.

 

Cu ochii la Rusia

Flota rusă a Mării Negre, în Sevastopolul ocupat, Crimeea. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Noul contract vine ca răspuns la nevoia tot mai mare ca platformele Royal Navy să fie în serviciu activ pentru perioade mai lungi din cauza instabilității globale tot mai mari, arată și comunicatul Thales.

Acordul (Maritime Sensor Enhancement Team - MSET) va face ca Thales să folosească inteligența artificială, managementul datelor și realitatea virtuală pentru a prezice defecțiunile și pentru a reduce timpii de reparații, mărind numărul de zile în care navele sunt disponibile pentru a opera pe mare, a spus Ministerul Apărării.

„Într-o perioadă de instabilitate globală, este imperativ să minimizăm timpul în care navele și submarinele noastre sunt disponibile pentru întreținere”, a declarat secretarul apărării, Grant Shapps, în urma unei vizite la Baza Navală Devonport din sud-vestul Angliei.

Thales se va asigura că Royal Navy va face tranziția la următorul nivel tehnologic: introducerea noilor platforme Type 26, Type 31 și Dreadnought, precum și a sistemelor autonome.

Marina Regală a Marii Britanii lucrează în prezent cu Marina SUA în regiunea Golfului, într-un efort de a proteja transportul maritim internațional în Marea Roșie de o amplificare a atacurilor forțelor Houthi cu sediul în Yemen.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a terminat cu cablurile tăiate de ruși. 10 nave de luptă aliate vor „patrula” în Marea Baltică, unde „flota din umbră” a Rusiei a fost foarte activă
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
Sabotajele din Baltica, avanpremieră pentru proiectele României din Marea Neagră? NATO intensifică patrulele, iar UE promite ”măsuri mai puternice”
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Marina rusă încă ţine o parte din navele sale în apropierea coastelor Siriei: Fregata rusă Amiral Gorshkov a părăsit Marea Mediterană și se îndreaptă spre Severomorsk.
Ucraina nu mai primeşte avioane MiG-29 din Polonia: Acordul a fost suspendat din cauza unor condiții care nu au fost îndeplinite
Rușii livrează unei puteri militare fregata Tushil. Proiectul 11356 a fost în pericol căci Ucraina livrează turbinele de gaz care asigură propulsia navelor
”Sea Baby” multirol: Drone navale ucrainene au angajat aeronavele și ambarcațiunile rusești folosind mitraliere de calibru mare
Rusia încearcă să resusciteze o veche navă a forţelor navale: Crucișătorul rusesc cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov este testat după 25 de ani de modernizare
U.S. Navy încearcă să transformare USS Zumwalt, cel mai scump distrugător construit vreodată, într-o platformă pentru lansarea de rachete hipersonice
Marina ucraineană a prezentat în premieră cum dronele navale kamikaze au lovit platformele maritime Boiko (Video)
Rusia atacă Siria și de pe mare din Mediterană. Un submarin și două fregate au lovit cu rachete de croazieră Kalibr
Japonia se ridică: Pentru prima dată în istoria sa poate vinde armament important: Țara care e pe cale să aleagă fregatele Mogami și cu ce colos european se „bat” japonezii
Moscova devine tot mai agresivă: O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter german
Insurgenții la porțile Tartusului? Navele de luptă ale Rusiei au fost scoase în Mediterană, din baza Tartus, crucială pentru Rusia
Navele de luptă ale Marinei SUA au respins un atac cu rachete balistice anti-navă efectuat de rebelii Houthi
Germania vrea încă patru submarine. Flancul Nordic al NATO trebuie întărit în fața Flotei ruse, spune ministrul apărării
Franța face o demonstrație de forță: Portavionul francez Charles de Gaulle a fost desfăşurat în zona indo-pacifică
Protejarea infrastructurii critice de sabotajele rusești: Submarinul autonom ”Herne”, o posibilă soluție pentru patrularea în adâncuri
Vulnerabilitatea noastră e în Marea Caspică: Rusia folosește canalul Volga-Don pentru a aduce în Marea Neagră nave militare și arme din Iran
Armata britanică renunță la navele, dronele și elicopterele învechite
Moment de mândrie pentru industria română: A doua cea mai mare navă militară construită la Galați părăsește România spre țara de destinație. Din păcate nu intră în dotarea Armatei noastre
Amiral Kuznețov are o „soră de suferință”. Aproape epavă, singurului portavion al Rusiei îi va fi greu să bată recordul crucișătorul nuclear Amiral Nakhimov

Ştiri Recomandate

Reprezentanții americani boicotează nivelul discuțiilor de la Londra pe tema încetării războiului ruso-ucrainean
Lockheed Martin schimbă strategia: În fața rivalului F-47, viitorul F-35 va integra tehnologie de generația a 6-a
Rusia desfășoară lansatoare de rachete nord-coreene M1991 pe frontul din Ucraina (Video)
Amenințarea ,,blindată din est'' a determinat statele europene să înceapă producţia de mine antitanc modernizate DM22
În cadrul unei operațiuni NORAD, avioane de vânătoare americane F-35 interceptează aeronave de spionaj rusești A-50 „Mainstay” lângă Alaska
Arde, uite cum arde! (Video) În regiunea Vladimir, un important depozit de arme rus e în flăcări. Incendiu „ciudat” la Arsenalul 51
Surpriză plăcută: În timp ce Ucraina luptă pentru independența informațională față de SUA, o putere asiatică îi oferă accesul la datele sateliților săi
Planul de pace al SUA în războiul din Ucraina: Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, așteptat la Moscova de ruși
Challenger 3 va fi un tanc cu adevărat impresionant. Marea întrebare e: Cel mai bun tanc construit vreodată sau un proiect niciodată finalizat?
Rusia spune că nu există planuri concrete despre negocieri pentru o încetare a atacurilor asupra zonelor civile
Armata de roboți care scrie viitorul războiului: Ucraina a devenit un „laborator de război”, un poligon militar de testare a viitoarelor tehnologii
„Încetarea focului” de Paște propusă de Vladimir Putin, o operațiune de PR pentru a-l calma pe Trump
Militarii britanici se pregătesc pentru războiul modern (Video): Au exersat distrugerea un roi de drone cu o nouă armă cu microunde
Europa care deranjează: Maşina de propagandă a spionajului rusesc sugerează că SUA și Rusia luptă acum împreună împotriva „eurofascismului''
Statele Unite, într-un punct critic al dependenţei de China: Nu se pot produce drone fără componente chinezeşti
Rusia lansează un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa, pe fondul apelului Kievului pentru încetarea focului asupra infrastructurii civile
Noi bombardiere modernizate rusești se vor alătura trupelor care lovesc Ucraina. Primul lot de aeronave Su-34M din acest an a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Un alt stat european este deranjat de politica lui Trump. După ce F-35 a fost numit „opțiunea Ferrari”, acum se cere renunțarea la avionul american printr-o petiție
SUA vor să propună atribuirea unui statut neutru teritoriilor din jurul Centralei Nucleare Zaporojie și să preia controlul acesteia
Lista dorințelor lui Putin se măreşte | Kremlinul este „mulțumit” de declarațiile SUA care exclud aderarea Ucrainei la NATO
Cum să demontezi democrația: Lecții pe care aspiranții la autocrați le pot învăța de la Orban al Ungariei
China testează o bombă non-nucleară cu hidrogen pe fondul creșterii tensiunilor în Indo-Pacific
Nici măcar ucrainenii nu știu ce au distrus (Video). Un monstru blindat pe șine, lovit inteligent sub „burtă” în Rusia, în cel mai vulnerabil punct
O solicitare a Ucrainei care aproape a şocat mediul politic european: Germania, rugată să transfere 30% din activele sale militare către armata ucraineană
S-au înecat la mal? Cine și de ce blochează pe ultima sută de metri achiziția Turciei de avioane Eurofighter, într-un moment dificil pentru aviația militară turcă
Dacă negocierile comerciale eșuează și Trump impune tarifele, UE amenință SUA cu restricții la unele exporturi europene către State
Bombardarea Yemenului pe Signal ia amploare. Hegseth, șeful Pentagonului, mai avea un grup de Signal cu familie și prieteni unde oferea informații clasificate
Armistițiul de Paște propus de Putin, doar un exercițiu de imagine: “Este un spectacol cu un singur spectator - Donald Trump”
Încă un Bradley, capturat în Ucraina. "Ucigașul de tancuri", prezentat de ruși ca un mare trofeu
Rușii încă visează la Transnistria, dar recunosc că “deocamdată, nu avem resurse pentru a captura Odesa și Mîkolaiv”
România va avea șapte sisteme PATRIOT. Ce știm despre programul de rachete și care sunt necunoscutele
Britanicii au ridicat două Eurofighter de două ori în doar 48 de ore pentru a intercepta avioane rusești care se apropiau de frontiera NATO
pixel