Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Neagră continuă să reprezinte un punct fierbinte al tensiunilor dintre Rusia și NATO
Forțele navale
Data publicării:
Nave ale grupării SNMCMG2 a NATO au intrat în Marea Neagră, pe fondul solicitărilor președintelui Ucrainei de creștere a prezenței navale a NATO în regiune și a lansărilor de rachete rusești, care amenință navele Alianței.
Nava spaniolă Rayo, sursă foto: Ministerul Apărării de la Madrid
Nava spaniolă Rayo, sursă foto: Ministerul Apărării de la Madrid

Conturi turcești de monitorizare navală de pe Twitter au informat că, în seara zilei de 23.09.2021, trei nave din cadrul Grupării navale a NATO de luptă împotriva minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2) au traversat Strâmtoarea Bosfor, în direcția Mării Negre. Este vorba despre nava amiral a grupării, nava de patrulare spaniolă Rayo, și dragoarele Viareggio din Italia și Edincik din Turcia.

După cum a anunțat Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse, Flota din Marea Neagră a început monitorizarea activității navelor străine.

“Forțe și mijloace aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au trecut la controlul activităților navei de patrulare Rayo a Forțelor Navale ale Spaniei și dragorului Viareggio din cadrul Forțelor Navale ale Italiei, care, pe 23 septembrie 2021, la ora 18.30 (ora Moscovei), au intrat în acvatoriul Mării Negre”, se arată într-un comunicat de presă al centrului, preluat de agenția Tass.

 

Ucraina a cerut NATO creșterea prezenței forței navale în Marea Neagră

 

Anterior, pe 22 septembrie, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a solicitat, în cadrul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, creșterea prezenței navelor Alianței în Marea Neagră. Acesta a precizat că partea ucraineană este pregătită să participe activ la activitățile NATO și, de asemenea, și-a exprimat interesul pentru extinderea numărului de exerciții comune.

În replică, pe 23 septembrie, în cadrul unor manevre desfășurate în Crimeea, complexe de rachete de coastă de tip Bastion ale FRMN au efectuat lansări de rachete de croazieră Onyks asupra unor ținte de instrucție, care au imitat nave de luptă ale adversarului convențional.

 

Rusia nu ascunde faptul că exercițiile din Crimeea reprezintă un mesaj către NATO

 

În cadrul unui interviu acordat agenției de presă Interfax, amiralul în retragere Viktor Kravchenko, fost șef al Statului Major Principal al Forțelor Navale ale Federației Ruse, a declarat că exercițiile din Crimeea, cu lansări de rachete de pe complexele Bastion, reprezintă un semnal pentru NATO, care a început să trimită nave mai des în Marea Neagră.

“Navele Statelor Unite, Marii Britanii și altor state membre NATO intră tot mai des în Marea Neagră. Acesta este semnalul nostru pentru Alianță”, a spus Kravchenko.

În opinia acestuia, “dacă navele de război străine vor decide să organizeze o provocare în Marea Neagră sau să întreprindă acțiuni ostile împotriva Crimeii, complexele de rachete Bastion pot fi folosite pentru a le distruge”.

Aceste evoluții au loc după ce, în luna august, comandantul Forțelor Navale ale SUA din Europa și Africa, amiralul Robert Burke, a declarat că navele rusești care însoțesc navele de luptă ale Alianței în Marea Neagră încearcă să le provoace să deschidă focul împotriva acestora. După cum a precizat amiralul, “Statele Unite nu vor lovi primele, iar el personal nu le va cere comandanților săi să dea prima lovitură”.

Potrivit șefului Comitetului pentru relații internaționale din Duma de Stat a Federației Ruse, Leonid Slutsky, aceste declarații sunt periculoase și vizează escaladarea situației din regiune. În același timp, el a menționat că precizările lui Burke potrivit cărora Rusia ar fi provocat Statele Unite să lovească navele rusești în Marea Neagră reprezintă “retorici familiare Washingtonului”.

 

Tensiuni în Marea Neagră

 

Relevant pentru nivelul tensiunilor din Marea Neagră dintre Rusia și NATO este și incidentul din luna iunie, în care a fost implicat distrugătorul britanic Defender. După ce partea rusă a acuzat nava că a încălcat frontiera de stat a Federației Ruse, intrând în apele teritoriale din zona Cap Fiolent din Crimeea pe o distanță de aproximativ trei kilometri, forțe ale FRMN și Serviciului de frontieră al FSB au intervenit pentru a opri avansarea distrugătorului.

Reprezentanții Ministerului rus al Apărării au considerat că incidentul reprezintă o încălcare a Convenției ONU din 1982 privind dreptul mării și a solicitat părții britanice să efectueze o investigație aprofundată asupra acțiunilor echipajului navei. În același timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zakharova, a subliniat faptul că “incidentul este o provocare clasică”.

După cum au precizat ulterior reprezentanții ruși, pe 01 iulie, s-a aflat faptul că Departamentul britanic al Apărării a trimis în mod deliberat distrugătorul Defender în apropierea litoralului Crimeii, pentru a provoca Rusia. Potrivit declarațiilor venite de la Moscova, acest lucru a fost dovedit de documentele secrete, care au fost găsite într-o stație de autobuz din Kent.

În consecință, se poate aprecia că intrarea navelor NATO în Marea Neagră și supravegherea lor de către mijloacele rusești reprezintă un nou prilej pentru creșterea tensiunilor dintre părți. Ținând cont de faptul că, totuși, navele din Spania, Italia și Turcia nu sunt nave de luptă de rangul întâi, este puțin probabilă escaladarea acestora.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
pixel