Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marina indoneziană: Submarinul dispărut este considerat scufundat
24 apr, 15:16
Submarinul care a dispărut în largul Bali cu 53 de oameni la bord s-a "scufundat", a confirmat sâmbătă marina indoneziană,care consideră că echipajul şi-a epuizat rezerva de oxigen, transmit AFP şi Xinhua.

Marina a anunţat mai devreme sâmbătă că a recuperat de pe mare mai multe resturi, dintre care unele provenind din interiorul navei, sugerând că s-au produs pagube iremediabile.

"Pe baza elementelor despre care credem că provin de pe KRI Nanggala, am schimbat statutul submarinului din ''dispărut'' în ''scufundat", a indicat Yudo Margono, purtător de cuvânt al marinei indoneziene, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Resturile găsite "nu ar fi putut ajunge în afara submarinului fără o presiune externă sau avarii la sistemul de lansare de torpile", a precizat oficialul citat.

Între obiectele recuperate se numără o bucată din sistemul de lansare de torpile şi un recipient de lubrifiant pentru periscop.

Submarinul KRI Nanggala 402, unul din cele cinci ale marinei indoneziene, a dispărut miercuri în cursul unor exerciţii militare. La bord se aflau 53 de persoane, comparativ cu cele 40 prevăzute, fapt în legătură cu care autorităţile nu au oferit explicaţii.

Submarinul mai avea rezerve de oxigen cel mult până sâmbătă dimineaţa. Autorităţile militare au estimat că acesta s-ar fi putut scufunda până la o adâncime de 850 de metri, mult mai mare decât cea pentru care a fost conceput.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Distrugătorul american USS Laboon a vizitat portul Constanța
Racheta turcă anti-navă ATMACA a trecut testul final. Turcii au scufundat în Marea Neagră o navă de luptă (Video)
F-35 pentru România din 2030? Până atunci, urmează decizia pentru încă două escadrile de F-16
Rusia își exprimă indignarea după testarea portavionului american USS Gerald Ford în largul coastei Florida
Lăsați în urmă de frică. Cel puțin 21 de luptători afgani ai forțelor speciale au fost măcelăriți după ce sprijinul terestru și aerian a eșuat
Pentru producția propriului avion de luptă de generaţia a V-a, Turcia construiește al doilea cel mai mare tunel aerodinamic din Europa
Republica Moldova vrea să „învețe” de la Polonia. Chișinăul și Varșovia vor colabora inclusiv în zona de securitate
SUA se alătură Uniunii Europene cu noi sancţiuni împotriva regimului condus de Aleksandr Lukaşenko
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro