Ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, efectuează marţi o vizită la baza militară Deveselu.
Foto: Sistemul american antibalistic Aegis Ashore, instalat în Baza de la Deveselu, România
Cei doi oficiali se află într-o "vizită de familiarizare" la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu, care este situată în cadrul Bazei Militare Române 99 de la Deveselu şi găzduieşte Sistemul de Apărare Antirachetă Aegis Ashore.
Fifor şi Klemm au sosit la Deveselu cu un elicopter militar.
La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, declara că baza de la Deveselu este "perfect operaţională" şi este totodată un element cheie pentru apărarea flancului estic al NATO.
"Vă pot spune cu toată certitudinea că baza militară de la Deveselu este perfect operaţională, este o bază element cheie pentru apărarea acestui flanc al Alianţei Nord-Atlantice. Suntem perfect operaţionali în momentul de faţă şi nu cred că, vreodată, s-ar putea pune problema în termenii aceştia. De altfel, toate dotările pe care Armata Română le are cu partenerul său strategic sunt perfect operaţionale şi eu spun că prin tot ce facem de când Guvernul României alocă 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei arătăm că dorim să punem în aplicare cele 8 programe majore de înzestrare a Armatei, astfel încât să creştem capabilitatea şi forţa de reacţie a Armatei Române ca partener al unei Alianţe extrem de solide", afirma Fifor, la acea dată.
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu a fost inaugurat, în mai 2016, în prezenţa secretarului general al NATO, a premierului român de la acea dată, dar şi a altor înalţi oficiali români, reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, ai NATO, ai Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News