Forțele armate americane au lansat un atac aerian care a vizat o nouă navă suspectată de trafic de droguri în Marea Caraibelor, a informat joi presa din SUA, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Distincțiile au fost conferite militarilor americani, aflați la final de misiune în România, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului Armatei României și la dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state aliate și partenere.
Ceremonia are loc în contextul aniversării în această perioadă a 140 de ani de relații diplomatice între România și Statele Unite ale Americii, cooperarea dezvoltată de cele două țări în cadrul NATO, în misiunile din Afganistan, sau în regiunea de interes strategic a Mării Negre, precum și prin gestionarea în comun a provocărilor noi la adresa securității, conducând la aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic în toate dimensiunile sale.
Citește și: Nicolae Ciucă: Parteneriatul Strategic cu SUA este un pilon esenţial al securităţii României
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Forțele armate americane au lansat un atac aerian care a vizat o nouă navă suspectată de trafic de droguri în Marea Caraibelor, a informat joi presa din SUA, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Ministrul Apărării Naţionale urmează să facă, vineri, mai multe precizări cu privire la exerciţiul de mobilizare a rezerviştilor din Bucureşti şi Ilfov, care se desfăşoară în această perioadă, a precizat Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și a luat în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean, stârnind furia autorităților de la Caracas care au denunțat 'loviturile de stat puse la cale de CIA', notează agențiile Agerpres și AFP.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că premierul indian Narendra Modi i-a promis că New Delhi va înceta să mai cumpere petrol rusesc, după ce a impus taxe vamale punitive împotriva Indiei, scriu Agerpres și AFP.
Al treilea cel mai mare importator de combustibili fosili rusești, Turcia, reușește să-și scadă achizițiile totale în domeniu cu 13,3% în doar o lună. Pe segmentul produselor rafinate din petrol s-a atins cel mai mic nivel al importurilor din noiembrie 2022.
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a câştigat alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, îl va propune pe profesorulul universitar şi om de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcţia de prim-ministru. Anunţul a fost făcut marţi de preşedintele PAS, Igor Grosu, potrivit Agerpres, care citează Radio Moldova.
Washingtonul ar putea transfera Ucrainei între 20 și 50 de rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune.
Serviciile de securitate estoniene au anunțat zilele trecute că un punct de trecere a frontierei din partea de sud-est a țării a fost închis după ce a fost observată în apropiere o unitate armată, ai cărei militari nu purtau uniforme cu elemente de identificare.
Centrul Național de Securitate Cibernetică (CNSC) din Marea Britanie a înregistrat o creștere cu 50% a incidentelor cibernetice de gravitate ridicată față de anul precedent, a relatat Reuters, marți seară.
Germania, sub conducerea cancelarului Angela Merkel, colabora îndeaproape cu Moscova în domeniul militar, cu puțin timp înainte de anexarea Crimeei de către Rusia în februarie și martie 2014.
La poligonul de antrenament Altmark, la nord de Magdeburg, militarii Bundeswehr antrenau pe ruși cum să poarte război eficient, în timp ce compania de armament Rheinmetall spera la acorduri importante cu Rusia.
Planurile includeau accesul ofițerilor ruși la unele documente interne, discuții strategice și schimburi de informații la nivel de comandă, procese rezervate de obicei aliaților NATO.
Media de propagandă chineză a anunțat săptămânile trecute că Beijingul a lansat prototipurile unui sistem de apărare antirachetă conceput pentru a integra informații provenite din spațiu, ocean, aer și sol. Scopul acestuia este identificarea rapidă a potențialelor amenințări, analiza traiectoriilor de zbor și diferențierea între rachetele active și momelile lansate pentru a induce în eroare senzorii.
Un submarin rusesc care transportă rachete Kalibr a ieșit la suprafață în largul coastei Franței.
Textul de mai jos nu este o simplă postare, ci mărturia dramatică a unui fost militar român transformat, din cauza expunerii la uraniul sărăcit în teatrele de operații, într-o persoană cu grave probleme de sănătate și într-un activist singuratic.
Ministerul belarus al Apărării a anunțat că, pe 11.10.2025, președintele Aleksandr Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire pentru luptă al Forțelor Armate ale țării.
Statele Unite ale Americii şi Qatarul au semnat un acord prin care Doha va putea construi o instalaţie care să adăpostească avioane de vânătoare F-15 şi piloţi la o bază aeriană din statul american Idaho, a anunţat vineri secretarul apărării american, Pete Hegseth, informează agențiile Agerpres și AFP.
Coreea de Nord a dezvăluit "cel mai puternic sistem de arme nucleare strategice" al ţării, numit Hwasong-20, în timpul paradei militare organizate la Phenian pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a fondării Partidului Muncitoresc.
China "devine foarte ostilă", a declarat preşedintele SUA, Donald Trump, ameninţând Beijingul cu o creştere "masivă" a taxelor vamale, după ce ţara asiatică a decis să instituie un control şi mai mare asupra exporturilor de tehnologii legate de pământurile rare, relatează Agerpres și France Presse.
Președintele argentinian Javier Milei a readus în atenția internațională revendicarea Argentinei asupra suveranității Insulelor Falkland - numite de argentinieni Insulele Malvine -, în cadrul discursului său susținut pe 24 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, de la New York. Pe un ton vehement, președintele Argentinei a declarat că dorește să reitereze „revendicarea noastră legitimă în materie de suveranitate asupra Malvinelor și a zonelor maritime înconjurătoare, care continuă să fie ocupate ilegal”. Insulele Falkland sunt de facto recunoscute internațional ca teritoriu britanic de peste mări, aflat sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord.
Ucraina, chiar dacă a creat o rețea secretă de sisteme de stocare în baterii, va avea mari probleme cu încălzirea locuințelor, deoarece atacul masiv rusesc asupra instalațiilor din regiunile Harkov și Poltava, de pe 3 octombrie, a privat Ucraina de aproximativ 60% din propria capacitate de producție de gaze.
NATO discută modificări ale regulilor de gestionare a amenințărilor externe, în principal din cauza percepției unei Rusii din ce în ce mai agresive, scrie Financial Times. Referindu-se la declarațiile a patru oficiali anonimi ai alianței militare occidentale, corespondentul FT la Bruxelles a aflat că scopul măsurilor discutate este creșterea costului „războiului hibrid” pentru Rusia.
Rusia a avut capacitatea de a ataca orice parte a teritoriului ucrainean de la începutul invaziei din 2022, dar cursul războiului din Ucraina s-ar putea schimba, odată cu noile drone ucrainene cu rază lungă de acțiune. Armata ucraineană are deja capacitatea de a lovi facilitățile energetice ale Rusiei. Pentru asta nu e nevoie de prea mult explozibil; câteva kilograme sunt suficiente pentru a provoca pagube majore unei rafinării.
Totuși, în cazul facilităților militare din adâncimea teritoriului Rusiei e nevoie de o putere de lovire crescută, iar racheta de croazieră Flamingo - cu o rază de acțiune de 3.000 de kilometri și un focos care cântărește o tonă - pare candidatul perfect pentru rolul de gropar al bazelor aeriene, fabricilor militare și al depozitelor de armament rusești.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat în ceea ce privește incidentul de la mijlocul lunii septembrie, când o dronă rusă a intrat aproximativ 20 de kilometri în spațiul aerian românesc, că piloții avioanelor F-16 Fighting Falcon care au interceptat drona, primiseră ordinul de a o angaja. Armata României confirmă pozițiile factorului politic, asta după ce în zilele respective au apărut multe întrebări și scenarii privind angajarea dronei ruse și cine apasă „butonul” final.
Președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut că apărarea aeriană rusă a lansat rachete spre un avion de linie azer, înainte ca acesta să se prăbușească în Kazahstan în decembrie anul trecut, a informat agenția de știri de stat TASS pe 09 octombrie. E vorba de zborul 8432 al Azerbaijan Airlines (AZAL), prăbușit de Crăciun anul trecut.
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, efectuează o vizită bilaterală în Statele Unite ale Americii, în cadrul unei serii de consultări politico-diplomatice la nivel înalt.
Vizita marchează un nou pas în întărirea relațiilor strategice dintre România și SUA, într-un context geopolitic complex, în care securitatea și cooperarea economică sunt priorități comune ale ambelor state.
Rusia se pregătește de ani de zile pentru un posibil război cu Alianța Nord-Atlantică și se află acum în „faza zero” - campania de subminare a moralului european înaintea unei posibile confruntări cu NATO.
Faza zero este menită să influențeze populația din Occident (practic, să amplifice sentimentul de panică și cel de nemulțumire), pregătind terenul pentru etapele următoare.
Noua Strategie militară pentru perioada 2025-2035, aprobată miercuri de guvernul premierului Dorin Recean, prevede reorganizarea structurii de forţe, modernizarea echipamentului, dezvoltarea apărării aeriene şi cibernetice, precum şi majorarea treptată a bugetului apărării până la 1% din PIB până în 2034, cu o utilizare eficientă şi transparentă a fondurilor.
Compania europeană de armament Thales şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul de drone neidentificate observate recent deasupra fabricii sale din Belgia, care produce rachete FZ275 LGR de 70 mm.
Trupele Gărzii Naționale sunt deja desfășurate în apropiere de Chicago și ar putea ajunge în Memphis până vineri, a relatat Associated Press, în timp ce președintele american Donald Trump își continuă campania agresivă de combatere a criminalității în orașele mari, indiferent dacă oficialii locali își doresc sau nu prezența Gărzii Naționale.
Rusia a cucerit aproape 5.000 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean în acest an, iar Moscova și-a păstrat inițiativa strategică pe câmpul de luptă, a declarat marți (07.10.2025) președintele rus, Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu comandanții militari.
Pe 3 octombrie, ministerul bulgar al Apărării a anunțat că două aeronave bulgărești F-16 Block 70 au fost livrate la Baza Aeriană Graf Ignatievo.
O decizie a Pentagonului de a întrerupe rotația unei brigăzi americane în România a provocat o fractură neașteptată și severă la Washington. Într-o mișcare rară, cei mai puternici doi republicani din comisiile de apărare ale Congresului au emis o declarație comună extrem de dură, prin care nu doar că se opun deciziei, dar acuză administrația Trump de subminarea propriei strategii și de trimiterea unui semnal periculos Moscovei.
Prezența chineză în zonele de conflict din Africa s-a transformat dintr-o simplă sursă de armament într-o rețea transnațională integrată care susține logistic și financiar economiile violente de pe continent. Deși analizele anterioare au confirmat deja prezența pe scară largă în mâinile grupărilor militante a armelor de calibru mic fabricate în China, dezvăluind fragilitatea mecanismelor de control, problema este mult mai profundă decât simpla mișcare fizică a armelor.
O declarație de o fermitate rar întâlnită în cancelariile europene, venită din partea ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, a declanșat o replică diplomatică imediată de la Moscova. Într-un interviu acordat publicației belgiene De Morgen, Francken a afirmat fără echivoc că un atac rusesc asupra sediului NATO ar atrage represalii devastatoare.
Dezvăluirile cotidianului britanic The Guardian privind eforturile unor actori afiliați Kremlinului de a opri extrădarea mercenarului Horațiu Potra din Dubai nu trebuie interpretat ca pe un simplu incident diplomatic sau juridic. Ele sunt, mai degrabă, un studiu de caz simptomatic despre natura războiului hibrid modern, în care liniile dintre crima organizată, operațiunile de mercenariat, ingerința politică și acțiunile statale devin deliberat neclare. Cazul Potra-Georgescu, văzut prin această lentilă, expune arhitectura unei potențiale operațiuni de destabilizare și evidențiază miza geopolitică a capturării unui astfel de personaj.
Rusia a testat cu succes o altă armă nucleară numită Poseidon, a declarat vineri (29.10.2025) președintele Vladimir Putin. Reuters a descris arma ca fiind o torpilă, AFP folosind termenul de dronă subacvatică. Conform informațiilor disponibile, arma este capabilă să transporte un focos cu încărcătură nucleară. Duminică, Kremlinul a anunțat că Moscova a testat cu succes o nouă rachetă de croazieră cu propulsie nucleară, denumită Burevestnik, care este, de asemenea, capabilă să transporte un focos nuclear.
Un incident de securitate, ținut inițial ascuns, a avut loc în sudul Estoniei, la doar 30 de kilometri de granița cu Federația Rusă. Două drone neidentificate au survolat cazarmele militare de la Reedo, o bază care găzduiește unități de elită ale armatei americane. Forțele aliate au reacționat imediat, neutralizând una dintre aeronave. Evenimentul nu este un simplu incident local, ci un semnal clar al presiunii hibride tot mai mari asupra flancului estic al NATO și un test direct al vitezei de reacție aliate.
Ruşii continuă tentativele de a încercui oraşul Pokrovsk (estul Ucrainei) şi au adus noi trupe, aproximativ 11.000 de militari, în jurul acestuia, potrivit Corpului 7 de reacţie rapidă al Forţelor Aeropurtate Ucrainene, citat de agenția ucraineană Unian.
Printr-o mișcare strategică ce-şi propune sa redefinească viitorul luptei aeriene, gigantul american Lockheed Martin forțează o modernizare radicală a actualelor flote de avioane F-35 Lightning II și F-22 Raptor. Compania nu mai așteaptă programele tradiționale de achiziții și pariază pe o strategie de tip „home run”: investește masiv, din fonduri proprii, pentru a integra tehnologii de generația a șasea în platformele care formează deja coloana vertebrală a puterii aeriene americane.
România și Ucraina doresc să colaboreze în domeniul producției militare, în special în cadrul mecanismului de finanțare europeană SAFE.
Ucraina a propus României implementarea unor proiecte comune.
Reducerea prezenței militare americane în Europa, anunțată miercuri de România, este o ajustare, a declarat un oficial NATO.
Exclusă din programul F-35 Lightning II după ce a continuat achiziția de sisteme S-400, Turcia s-a văzut în situația ingrată de a căuta soluții pentru modernizarea forțelor aeriene în contextul în care flota sa de F-16 este îmbătrânită. După ani de negocieri și blocaje, Turcia a ales varianta europeană Eurofighter Typhoon. Detaliile achiziției, inclusiv cele tehnice, sunt cel puțin interesante.
O investigație The Guardian relevă că mai multe persoane din anturajul Kremlinului încearcă să determine autoritățile din Emirate să nu-l extrădeze pe Horațiu Potra în România.
După ce informațiile cu privire la retragerea unei părți a militarilor americani au apărut în presa internațională, datele au fost confirmate și de Ministerul Apărării Naționale. E vorba mai exact despre prezența rotativă de la Mihail Kogălniceanu, stabilită așadar imediat după invadarea Ucrainei de către Federația Rusă. Astfel, ne întoarcem la prezența americană dinainte de 2022.
Deși are mari probleme pe frontul de Est, Ucraina reușește să lovească tot mai des în adâncimea teritoriului rus, inclusiv în regiunea Moscova. Totuși, ucrainenii susțin că deși au capacitatea de a lovi inclusiv Kremlinul, aceștia explică de ce nu o vor face, nefiind nici rentabil. În contextul în care oricum Moscova e azi cel mai bine apărat oraș al Rusiei.
Ministrul Ionuț Moșteanu a declarat într-o conferință de presă că reducerea trupelor americane din România nu înseamnă o retragere a prezenței americane, iar „prezența aliaților e considerabilă în România”, fie că vorbim de SUA sau statele europene. Ionuț Moșteanu a subliniat că principala forță care apără țara e Armata României.
Avioane de vânătoare poloneze au fost trimise marți pentru a intercepta un avion rusesc Ilyushin Il-20 care efectua o misiune de recunoaștere în spațiul aerian internațional deasupra Mării Baltice.
„România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa”, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN). Cu alte cuvinte e vorba de retragerea unei părți din trupele americane prezente la noi.
Bulgaria și gigantul european al apărării Rheinmetall au semnat un acord în valoare de peste 1 miliard de euro pentru construirea unei fabrici în țară care va produce praf de pușcă și obuze de artilerie de 155 mm.
O „scrisoare de consolare” primită de la Washington. Asta a obținut Germania pentru a-și proteja propria infrastructură energetică de sancțiunile propriului său aliat, Statele Unite. Situația, confirmată de ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este o demonstrație perfectă a ceea ce înseamnă să nu duci o treabă la bun sfârșit.
Administrația Trump pare să își regândească echilibrul prezenței sale militare în Europa de Est, iar România se află în centrul acestei recalibrări. Iar surse neoficiale arată că Polonia e garantată, România nu.
Trupele ruse au primit ordin să “elibereze” Pokrovskul până la jumătatea lunii noiembrie. Acest lucru a fost anunțat de ziarul britanic The Financial Times (FT), care notează că pierderea acestei fortărețe a Forțelor Armate ale Ucrainei va permite trupelor ruse să avanseze în direcții noi.
Budapesta face demersuri active pentru a crea o nouă alianță în interiorul Uniunii Europene, formată din state sceptice față de sprijinul acordat Ucrainei.
Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază îngrijorătoare, odată cu confirmarea faptului că trupele nord-coreene nu doar că sunt prezente în Rusia, dar participă activ la operațiuni militare împotriva Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat prima utilizare în luptă a rachetelor Flamingo și Ruta. El a informat apoi că Ucraina planifică mai multe teste cu aceste arme în acest an.
Ucraina face un salt strategic major, trecând de la statutul de beneficiar de armament occidental la cel de partener industrial în producția acestuia. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat un acord „istoric” cu Suedia pentru localizarea producției avioanelor de vânătoare JAS 39 Gripen pe teritoriul ucrainean.
Avertismentul ministrului finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, este tranșant și depășește granițele imediate ale conflictului din Ucraina. Într-un interviu oferit The Guardian, Hakkanen subliniază o realitate geopolitică fundamentală: înfrângerea Rusiei în Ucraina nu este doar o necesitate regională, ci un factor critic pentru descurajarea agresiunii Chinei în Indo-Pacific. Cele două teatre de operații, aparent distincte, sunt, în viziunea Helsinkiului, profund interconectate.
Una dintre lecțiile învățate în urma războiului din Ucraina este necesitatea unei forțe europene credibile de rachete de artilerie cu rază lungă și foarte lungă de acțiune.
Practic, în cazul unui conflict de mare intensitate, întreaga capacitate de lovire la distanță lungă depinde de rachetele americane; nu există încă o muniţie europeană pe scară largă care să înlocuiască rachetele GMLRS și ATACMS. Dar situația e pe cale să se schimbe.
Ca parte a planului său ce redefinește autonomia sa militară și trimite un semnal puternic pe flancul estic al NATO, Polonia a oficializat marți un acord crucial de transfer tehnologic cu gigantul sud-coreean Hyundai Rotem. Polonezii susţin că acordul nu este doar o achiziție, ci o resuscitare strategică a bazei industriale de apărare: Varșovia va produce și întreține pe plan local tancurile K2PL, un pilon al viitoarei sale forțe blindate.
Rușii au vorbit despre versatilitatea lansatoarelor de rachete: “Cu modificări minime, rachetele Iskander, Oreshnik și Burevestnik pot fi lansate de pe aceeași platformă”.
Companii din Lituania, Letonia și Estonia furnizează în secret combustibil navelor flotei din umbră rusești care transportă petrol sancționat prin Marea Baltică, a dezvăluit o investigație a postului public de radio lituanian LRT.
Germania intenționează să achiziționeze arme pentru sectoarele terestru, aerian, maritim, spațial și cibernetic în valoare de 377 de miliarde de euro.
Președintele american Donald Trump, în cadrul turneului său în țările asiatice, s-a întâlnit marți, 28 octombrie, cu noul prim-ministru al Japoniei, Sanae Takaichi.