Militarii americani, pregătiți să intervină în Venezuela pentru protejarea personalului diplomatic
Forţele armate ale SUA sunt pregătite să protejeze personalul diplomatic american şi sediile acestuia din Venezuela, a declarat joi amiralul Craig Feller, citat de Reuters.
Feller, şeful Comandamentului de Sud al Statelor Unite, care are în subordine forţele americane din America de Sud, a precizat în cadrul unei audieri a comisiei pentru serviciile militare a Senatului: "Suntem gata să protejăm personalul şi sediile diplomatice ale SUA dacă va fi nevoie". El nu a dat detalii despre modul în care ar putea acţiona militarii.
Statele Unite, Canada şi mai multe ţări europene şi sud-americane şi-au declarat susţinerea pentru un interimat al lui Juan Guaido, preşedintele parlamentului de la Caracas, care s-a autoproclamat luna trecută şef de stat al Venezuelei. Circa trei milioane de venezueleni s-au refugiat din cauza sărăciei, ceea ce - afirmă Reuters - a obligat naţiunile lumii să ia poziţie.
Potrivit lui Feller, regimul condus de preşedintele ales, Nicolas Maduro, se bucură de loialitatea majorităţii celor 2000 de generali din Venezuela, care s-au îmbogăţit de pe urma traficului de droguri, a veniturilor din petrol şi din alte afaceri. Amiralul american a arătat că trupele venezuelene sunt expuse aceloraşi lipsuri ca şi restul populaţiei.
,,Guvernul legitim al preşedintelui Guaido a oferit o amnistie'', a mai afirmat Craig Feller, care a estimat că armata venezueleană se află într-o stare de degradare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News