Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Militarii români afectați de expunerea la uraniu sărăcit în teatrele de operații sunt uitați de MApN și neprotejați de stat
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Nu este nicio noutate că, din punct de vedere al modului în care își tratează proprii angajați, Ministerul Apărării Naționale (MApN) nu a ajuns încă la un nivel general de maturitate care să-i permită să fie considerat în zona civilizată. După ce au fost ademeniți de tineri în sistem cu etichete capcană precum “patriotism”, “onoare”, “demnitate”, “respect”, “ordine” etc., militarii de carieră au fost exploatați fără nicio limită fizică și psihică, iar după ce au fost storși de energie în cea mai frumoasă parte a vieții lor, MApN i-a aruncat în masa amorfă de balast social etichetată cinic “pensionari speciali”.

Pe fondul unui cadru legislativ dezastruos și sub conducerea unor miniștri vremelnici incapabili să-i înțeleagă importanța, MApN își găsește scuze să încalce orice limită morală de umanitate față de cei din care și-a tras seva.

De la acceptarea unor pensii mizerabile pentru militari și până la lipsa elementară de sprijin a celor care s-au ales cu boli profesionale grave, acest minister continuă să se manifeste ca unul fără viziune, care pare să vrea să se autodistrugă prin anularea oricărei forme de atractivitate a profesiei de militar.

 

Nu se recunoaște expunerea militarilor români la uraniul sărăcit

 

La peste 20 ani de la începerea participării în teatrele de operații (TO), autoritățile române, în principal MApN, nu au recunoscut niciodată oficial riscul reprezentat de uraniul sărăcit (US) asupra militarilor români și nu au nicio normă cu privire la expunerea militarilor români la US în timpul misiunilor internaționale, deși pericolul pe care îl reprezintă acesta asupra sănătății este bine documentat la nivel internațional.

Militarii români care au luptat și care foarte probabil vor mai lupta în zone afectate de contaminarea cu US sunt expuși la riscuri semnificative de îmbolnăvire, iar mulți dintre ei, inclusiv cei care au ajuns între timp să sufere de boli extrem de grave, sunt lăsați să se confrunte singuri cu consecințele.

Niciunul dintre ministerele cu responsabilități rezultate din această situație - MApN, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - nu pare nici la acest moment interesat să recunoască și să abordeze această problemă reală și extrem de gravă cu care se confruntă cei care și-au asumat riscul de a reprezenta țara în zonele de conflict conform deciziilor Parlamentului României.

 

Ce este uraniul sărăcit și cum afectează sănătatea?

 

Uraniul sărăcit este un produs secundar al procesului de îmbogățire a uraniului natural, folosit în principal în muniții și în blindajul vehiculelor militare datorită densității sale ridicate.

Această substanță este radioactivă și toxică, iar când munițiile care conțin US explodează, particulele de uraniu se răspândesc în aer și pe sol, rămânând o sursă de contaminare radioactivă pentru mult timp. Inhalarea sau ingerarea acestor particule poate provoca mutații genetice și daune ADN-ului, crescând riscul de apariție a cancerelor și altor afecțiuni grave.

Studii precum cele realizate de ONU și mai multe agenții internaționale de mediu, au evidențiat că US poate avea efecte devastatoare asupra sănătății umane, în special asupra sistemului hematopoietic, cal care permite corpului reînnoirea continuă a globulelor roșii, trombocitelor și globulelor albe.

Printre multe altele, o analiză elaborată realizată de renumitul Dr. Asaf Durakovic a constatat o incidență crescută a cancerelor hematologice la militarii expuși la US în conflictele din Golf și Irak​.

 

Un caz concret, printre alte cazuri

 

,,Am fost diagnosticat cu o boală cauzată de o mutație genetică dobândită, cel mai probabil din cauza expunerii la zone contaminate cu uraniu sărăcit în timpul misiunilor în Irak și Afganistan. Mutația genetică, de tipul JAK2, este asociată cu afecțiuni hematologice precum policitemia vera sau leucemia, și este direct legată de expunerea la agenți toxici precum US, a declarat Dragoș Ghiță într-un material publicat pe site-ul argesplus.ro.

,,Din păcate, nu sunt singurul care se confruntă cu astfel de probleme. Doi dintre foștii mei colegi, care au servit în TO din Irak, în localitatea Ad Diwaniyah (unde și eu am fost dislocat pentru o perioadă de aproximativ șase luni), au murit după ce au fost diagnosticați cu leucemie. Alți foști colegi de-ai mei se confruntă cu afecțiuni grave ale sistemelor circulator, cardiac și osos, toate având legătură cu expunerea prelungită la uraniul sărăcit”, a mai declarat acesta, precizând că autoritățile române “nu oferă sprijinul necesar veteranilor afectați”.

Dacă ajută cu ceva la conștientizarea mai rapidă a situației de către autoritățile române, amintim că, în urmă cu mult mai mulți ani, statul italian s-a confruntat cu aceeași problemă în urma căreia a pierdut mai multe procese, iar în final au avut de pierdut deopotrivă statul, care a fost obligat la despăgubiri substanțiale, și veteranii, prin întârzierea momentului în care li s-a permis accesul la tratamente specializate.

 

Ce poate face acum statul român

 

Studiile internaționale și cercetările medicale evidențiază clar legătura dintre expunerea la US și creșterea incidenței cancerelor hematologice și a altor boli grave. În primul rând, este nevoie de recunoașterea oficială a riscurilor asociate cu expunerea personalului la US, urmată de luarea măsurilor necesare protejării militarilor care vor mai fi dislocați în zone cu astfel de risc.

În al doilea rând, militarii care au fost deja expuși la US trebuie să beneficieze de monitorizare medicală și tratamente adecvate gratuite, precum și de compensații, pentru că situația lor se încadrează din punct de vedere legal în categoria bolilor profesionale.

Pentru toate acestea este însă nevoie de o implicare serioasă a MApN. Când se va întâmpla aceasta? Probabil când conducerea ministerului va înțelege cu adevărat că problematica forțelor (personalului) este mult mai delicată decât cea a mijloacelor (armamentului). Tehnica de luptă trebuie doar cumpărată, însă cei care o exploatează e nevoie să fie în primul rând convinși să-și riște sănătatea și viața pentru un salariu mediocru și o pensie mizerabilă.

Cât timp demnitatea, respectul și onoarea rămân doar vorbe goale, tot goale vor rămâne și clasele instituțiilor de învăţământ cu profil militar. Iar calitatea tot mai slabă a învățământului militar nu va face decât să alimenteze autofagia sistemului militar până la colapsul său.

  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel