Ministerul britanic al Apărării: Flota rusă din Marea Neagră încă are capacitatea de a lovi Ucraina
Aproximativ 20 de nave ruse, printre care submarine, se află în zona operaţională a Mării Negre, a menţionat Ministerul britanic al Apărării într-o postare pe Twitter.
Flota rusă din Marea Neagră încă deţine capacitatea de a lovi ţinte ucrainene şi de pe coastă, în pofida pierderii navelor Saratov şi Moskva, a anunţat joi dimineaţă Ministerul britanic al Apărării, relatează Reuters.
,,Strâmtoarea Bosfor rămâne închisă pentru toate navele de război non-turce, ceea ce o face pe Rusia incapabilă să-şi înlocuiască crucişătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră'', a precizat Ministerul britanic Apărării în buletinul său informativ zilnic.
Crucişătorul Moskva s-a scufundat în urmă cu două săptămâni după ce fusese lovit de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene.
Conform versiunii Rusiei, un incendiu izbucnit la bord ar fi provocat o explozie în magazia de muniţii. Nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră s-ar fi scufundat apoi în timp ce era remorcată spre portul Sevastopol în condiţii de furtună.
Nava Moskva era echipată cu 16 rachete anti-navă Bazalt/Vulkan, cu rachete Fort (versiunea navală a rachetelor antiaeriene cu rază lungă de acţiune S-300), cu rachete antiaeriene cu rază scurtă Ossa, cu tunuri, torpile şi alte tipuri de rachete. Rachetele Bazalt/Vulkan pot fi dotate şi cu focoase nucleare.
Dat în exploatare la începutul anilor '80 ai secolului trecut, crucişătorul Moskva s-a mai evidenţiat în războiul cu Georgia, în 2008, şi în 2015-2016 în cel din Siria şi a participat la începutul invaziei ruse în Ucraina la operaţiunea de ocupare a Insulei Şerpilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News