Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul rus al Apărării a comandat încă 50 de tancuri T-80BVM, chiar dacă acestea nu sunt foarte precise în lovirea ţintelor
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul rus al Apărării, în cadrul forului tehnico-militar „Armata 2020”, a semnat un nou contract cu compania Omsktransmash pentru repararea și modernizarea tancurilor T-80BV şi aducerea acestora la standardul T-80BVM.

Compania, care face parte din congernul militar de stat Uralvagonzavod (UVZ), conform acordului, trebuie să repare mai mult de 50 de tancuri T-80BV şi să le aducă la standardul T-80BVM.

T-80BVM este o nouă versiune modernizată a tancului T-80BV, dezvoltată de uzina Omsk. Pe hârtie, actualizarea la standardul T-80BVM aduce îmbunătățiri semnificative tancului T-80BV. Inginerii din industria militară rusa  susţin că au îmbunătățit puterea de foc și capacitățile de apărare, dar și mobilitatea tancului, dând astfel echipajului un plus în ceea ce înseamnă controlul.

 

Contrar celor susţinute, noile tancuri rusești T-80BMV nu au reușit să-și atingă țintele în cadrul unei expoziții militare

 

La 24 august, în cadrul demonstrațiilor cu tehnică militară din poligonul Alabino – desfăşurate în timpul Forumului tehnico-militar internațional Armata-2020 – tancurile rusești T-80BVM nu au reușit să lovească țintele dispuse la distanțe mari.

La momentul respective, publicaţia Defence Blog, a relatat, pe baza analizării unui material video, ca tancul T-80BVM trebuia să lovească ținta cu rachete antitanc ghidate tip 9M119 Refleks, dar au fost unele probleme tehnice, iar echipajul nu a reușit să facă acest lucru.

T-80BVM reprezintă varianta rusească modernizată a tancului T-80BV și a fost introdus pentru prima dată în înzestrarea forțelor armate ruse în 2019, la o brigadă motorizată subordonată Flotei de Nord.

Armamentul de la bordul tancului constă într-un tun calibru 125 mm cu care pot fi lansate și rachete antitanc ghidate, o mitralieră antiaeriană (tip NSVT) calibru 12,7 mm și o mitralieră (tip PKT) calibru 7,62 mm jumelată cu tunul.

Muniția întrebuințată de T-80BVM include sistemul de rachete Refleks, destinate distrugerii tancurilor protejate cu blindaj exploziv reactiv (explosive reactive armour – ERA) și a țintelor aeriene care zboară la mică înălțime, cum ar fi elicopterele.

În demonstrația din poligonul Alabino, racheta tip 9M119 ghidată prin laser, trebuia să lovească o țintă situată la o distanță de 2.700 m.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
„Reabilitare” pe frontul ucrainean? Ce se ascunde în spatele deciziei Marii Britanii de a trimite controversatele blindate Ajax
Mega-achiziție de aproiape 2 miliarde de euro: Croația își transformă armata cu tancuri Leopard și obuziere Caesar
Mark Rutte anunță noua țintă strategică a NATO: 5% din PIB pentru Apărare. Președintele Dan: „Reînarmarea nu e o alegere, e o necesitate”
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”

Ştiri Recomandate

În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi intergrate și pe viitoarele F-35 ale României
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
pixel