Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul rus al Apărării va achiziționa alte câteva zeci de avioane Su-34
Ministerul rus al Apărării intenționează să semneze un nou contract în vederea achiziționării pentru Forțele Aerospaţiale a câtorva zeci de bombardiere Su-34 , ale căror posibilități de luptă vor fi extinse, în cadrul lucrărilor de proiectare experimentală Sych, a declarat miercuri, pentru agenția de presă rusă Tass, o sursă din industria de apărare.

,,Ministerul Apărării intenționează ca, în vara acestui an, să încheie un nou contract cu compania Sukhoi pentru livrarea a câtorva zeci de avioane Su-34, cu capabilităţi de luptă extinse. Pe noile avioane urmează să fie integrate noi echipamente radioelectronice, dezvoltate în cadrul lucrărilor de proiectare experimentală Sych", a precizat sursa.

Potrivit declarațiilor sursei, lucrările de dezvoltare în cadrul proiectului Sych, care au fost finalizate în anul 2019, implică, în principal, instalarea pe aeronavele Su-34 a unor echipamente suspendate de cercetare şi recunoaştere. De asemenea, ca parte a proiectului Sych, a fost îmbunătăţită şi capacitatea armelor întrebuințate de avionul Su-34.

În cele din urmă, există planuri de modernizare a avioanelor Su-34, deja operaționale, a mai precizat sursa.

TASS nu are nicio confirmare oficială din partea Ministerului rus al Apărării privind informațiile furnizate de sursa anonimă din cadrul Complexului Militar Industrial.

Su-34 este un bombardier avansat cu dublă comandă, conceput pentru a înlocui avionul Suhoi Su-24. Poate să distrugă ţinte terestre, aeriene ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile meteorologice.

Bombardierul, care are la bord armament cu ghidare din clasa "aer-sol" şi "aer-aer" cu rază lungă de acţiune, are autonomie pentru 4.000 km de zbor, cu o viteză de până la 1.900 km/h şi poate să transporte o încărcătură de circa 8 tone.

Ştiri Recomandate

Lockheed Martin a început producţia avioanelor F-16 Block 70 pentru Bulgaria
Heiko Maas: NATO trebuie să combată valul de dezinformări legate de pandemie
Coronavirus | Căpitanul portavionului Theodore Roosevelt, demis în urma solicitării evacuării navei
Imagini din timpul transportului cu echipamente medical din Rusia către Statele Unite, sursă foto: Twitter
EXCLUSIV
Cum minte propaganda rusă în criza COVID-19: Rusia a trimis 'ajutor umanitar' în SUA
Rezerviștii români se oferă voluntari în lupta cu noul coronavirus
Forțele Aeriene Române: Un C-27J Spartan a adus din Turcia măști de protecție
A crescut numărul militarilor implicați în acțiunile pentru combaterea Covid-19
Militarii români vor asigura managementul spitalului din Suceava