Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Miniştrii de externe din coaliţia care luptă împotriva SI se reunesc la Washington
News
Data publicării:
Un grup de miniştri de externe din coaliţia condusă de SUA în lupta împotriva organizaţiei Statului Islamic (SI) se va reuni la Washington, pe 14 noiembrie, şi va discuta următoarea etapă după uciderea liderului organizaţiei jihadiste Abu Bakr al-Baghdadi, a declarat luni un înalt funcţionar al Departamentului de Stat, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS, ucis într-o operațiune specială a SUA
Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS, ucis într-o operațiune specială a SUA

Oficialul, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a afirmat de asemenea că nu există o deteriorare gravă în securitatea închisorilor în care sunt deţinuţi captivi ai Statului Islamic în nord-estul Siriei. Regiunea s-a confruntat cu ciocniri şi lupte după incursiunea lansată de Turcia la 9 octombrie şi care a încetat săptămâna trecută.

Miniştri din peste 30 de ţări vor discuta despre ''următoarele măsuri pentru a creşte prezenţa coaliţiei în nord-estul Siriei'', a declarat oficialul citat de AFP.

Această reuniune a fost solicitată de urgenţă de ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, după anunţarea la începutul lunii de către preşedintele SUA, Donald Trump, a retragerii a o mie de soldaţi americani din nord-estul Siriei.

Reuniunea este o iniţiativă salutată de Washington, care cere în mod constant aliaţilor săi să-şi sporească eforturile militare în regiune.

Vezi și: Trump: Siria poate să lupte cu Turcia pentru a-și recupera teritoriile


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Oana Țoiu, după întrevederea cu Marco Rubio: Am agreat că prezența trupelor americane în România trebuie să continue
Rusia a declanșat „faza zero” a pregătirilor de un posibil război cu NATO. Ținta principală: Ofensiva psihologică asupra Europei
Armată profesionistă și investiții în echipamente. Republica Moldova are o nouă Strategie militară, dar obiectivul de 1% pentru Apărare e considerat insuficient
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
Garda Națională a SUA, în apropiere de Chicago. Trump amenință că va folosi "Insurrection Act", o lege aplicată ultima dată în timpul revoltelor din Los Angeles 1992
Putin s-a întâlnit de ziua lui cu comandanții militari: “Rusia își menține inițiativa strategică în războiul cu Ucraina”
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
În Bavaria polițiștii germani vor putea să tragă în drone
Marea naționalizare a lui Vladimir: Rusia anunță cum răspunde înghețării activelor sale și sancțiunilor de către Occident
Președintele Serbiei: Toate țările se pregătesc de război. Singura întrebare e cine va lupta alături de cine
România și Coreea de Sud, ”umăr la umăr”. Cum se consolidează cooperarea industrială și de apărare dintre cele două state
Raidurile cu drone rusești obligă Germania să instaleze sisteme de detecție cu laser pe aeroportul din München
„Căderile de la ferestre continuă” la Moscova. Fostul director al editurii Pravda s-a sinucis
Muniție pentru propaganda Kremlinului: Angela Merkel vede Polonia și balticii ca principali vinovați pentru războiul din Ucraina
Nicușor Dan anunță noua echipă de consilieri de la Cotroceni. Marius Lazurca, responsabil de politica externă, iar noul consilier pentru afaceri europene este Valentin Naumescu
Criză politică în Franța: Premierul Sebastien Lecornu, apropiat al lui Macron, a demisionat la mai puțin de 30 de zile de la învestire
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Hegseth l-a demis pe șeful Statului Major al Marinei SUA, John Harrison
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
Cehia virează spre Orban și Fico? Partidul eurosceptic al fostului premier Andrej Babis câştigă alegerile în Cehia
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
”Înainte erau decisive doar oțelul și praful de pușcă”. Olanda schimbă abordarea în domeniul cibernetic: Forțele armate, pregătite nu doar pentru apărare, ci și să perturbe activitățile inamicului
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Bătălia pentru spațiu. Marea Britanie susține că Rusia îi vizează săptămânal sateliții militari
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Raportul anulării alegerilor din România. Top 3 cele mai clare dovezi ale implicării unui actor străin, statal
Provocări și pe orbită. Rusia încearcă constant să perturbe în spațiu funcționarea sateliților militari ai Marii Britanii
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc

Ştiri Recomandate

Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
pixel