Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Aurescu a vorbit, la Consiliul Afaceri Externe de la Bruxelles, despre necesitatea izolării internaţionale a Rusiei
22 mai 2023, 19:45
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe (CAE), context în care a accentuat necesitatea continuării izolării internaţionale a Rusiei şi a susţinut adoptarea cât mai rapidă a celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni la adresa statului agresor, transmite MAE.
Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

El a evidenţiat importanţa unei implementări eficiente a măsurilor restrictive adoptate până acum şi evitarea eludării acestora de către state terţe.

 

În cadrul schimbului de opinii cu omologii din Balcanii de Vest, ministrul Bogdan Aurescu a salutat prezenţa acestora, în continuarea practicii iniţiate la reuniunea CAE din mai 2022, unde au fost invitaţi pentru prima dată partenerii din Balcani la o reuniune cu miniştrii europeni, şi a exprimat încrederea că astfel de discuţii periodice la CAE vor contribui la dinamizarea cooperării cu această regiune. Aurescu a reiterat susţinerea pentru parcursul european al statelor din regiune, UE fiind cel mai apropiat partener al acestora, inclusiv prin sprijinul economic acordat prin Planul European de Investiţii, şi a exprimat deplina disponibilitate a României de a sprijini eforturile acestora în parcursul european, încurajând intensificarea ritmului reformelor interne pentru a menţine o dinamică pozitivă durabilă. Totodată, şeful diplomaţiei române s-a referit la contextul dificil generat de consecinţele agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi la implicaţiile asupra regiunii, salutând progresele înregistrate de cea mai mare parte a partenerilor în alinierea la deciziile UE în domeniul PESC, în special la deciziile UE care vizează Rusia, şi evitarea eludării sancţiunilor.

 

În context, a încurajat continuarea eforturilor de aliniere la PESC, nu doar ca un exerciţiu tehnic, ci mai ales ca o manifestare a sprijinului pentru valorile europene comun împărtăşite şi a evidenţiat importanţa consolidării comunicării strategice pro-europene, precum şi a combaterii interferenţelor străine, în actualul context geopolitic dificil în care este necesar un angajament sporit pentru a construi un spaţiu comun de rezilienţă UE - Balcanii de Vest.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Geoană: Datorită Ucrainei nu există un risc militar împotriva R. Moldova. Rusia derulează în schimb un amplu război hibrid împotriva Moldovei
Europa e contra-cronomentru. Industria de apărare necoordonată se vede cel mai bine în Ucraina: Zeci de modele de armament sunt un coșmar logistic pentru trupe
Reacția NATO după descoperirea bucăților de dronă rusească pe teritoriul României: Nu a fost un atac intenționat al Rusiei asupra teritoriului aliat
Iranul pregătește infrastructura pentru a ataca Israelul cu drone și avioane. Un aeroport a fost înființat în sudul Libanului
De ce va miza Rusia pe armamentul rudimentar din Nord în războiul împotriva Ucrainei. Gen. Barbu: Au nevoie de urmașele Katiușei
Trei drone ale Rusiei au căzut în România, dar Zaharova acuză cinic România de „provocări la graniță” și „destabilizarea” R. Moldova
Arabia Saudită a încheiat un acord cu Turcia pentru achiziționarea sistemului “Ghost” de apărare antiaeriană împotriva dronelor
Precedent în UE. Estonia va folosi activele rusești pentru a reconstrui Ucraina
Kneissl va dansa cazacioc în Rusia. Fosta șefă a diplomației Austriei a anunțat că se mută la Sankt Petersburg
Mateusz Morawiecki, mesaj pentru U.E şi Ucraina: Polonia nu va permite să fie ''inundată cu cereale ucrainene''
Demonstrație de forță în apropiere de Rusia din Sud (Armenia) până în Nord la Baltică. SUA își asumă rolul principal în pregătirea pericolului rus
Arme nord-coreene Vs. hrană și tehnologie rusească. Trenul blindat al lui Kim a plecat spre Rusia. Putin e deja la Vladivostok
NATO pregătește cel mai mare exercițiu militar de după Războiul Rece. Zeci de mii de militari se vor antrena pentru un scenariu de tip Articol 5
Șeful Mossad avertizează că Rusia ar putea vinde Teheranului arme avansate care ”amenință existența Israelului”, în schimbul rachetelor iraniene
Orban rămâne la putere până în 2034 pentru a redresa Ungaria, afectată de războiul din Ucraina și de pandemie
Poate profita Turcia de crizele militare din Africa? Cu o influență a Franței în scădere, Ankara nu pare pregătită pentru rolul principal
Un bastion în coasta Chinei. Relația SUA-Vietnam merge la următorul nivel, odată cu vizita lui Joe Biden
Rusia crește producția de armament. Pentru moment, industria militară a salvat situația dar economia rusă are două opțiuni: China sau colapsul
Junta militară din Niger acuză Franţa că pregăteşte o "agresiune"
Conducătorul a.i. al Ambasadei Rusiei la București, convocat de urgență la MAE român
Azerbaidjanul permite redeschiderea simultană a două rute către Nagorno-Karabah
Exercițiu impresionant al NATO în Marea Baltică: 30 de nave de război, 3.200 de militari, 14 țări
MApN a găsit sâmbătă fragmente dintr-o dronă ”similară celor folosite de armata rusă”
Summitul G20 încearcă să includă și Sudul Global: Uniunea Africană va fi membră a G20 / Statele au agreat și o formulare privind la Războiul din Ucraina
”Apărarea totală” împotriva dronelor. Acolo unde radarele își ating limitele, soluția ar putea veni de la telefonia mobilă
Coreea de Nord e aproape de un acord cu Rusia privind furnizarea de arme
Drumul către cea mai puternică armată din Europa: Într-o singură săptămână, Polonia a anunțat contracte cât pentru un deceniu
Momentul rachetelor ATACMS în Ucraina se apropie: Următorul pachet de ajutor militar al SUA ar putea include rachete cu rază de acțiune extinsă
Exercițiu în Delta Dunării și Marea Neagră, cu participarea Ucrainei. ”Sea Breeze 23.3” este organizat de Forțele Armate ale României și SUA

Ştiri Recomandate

Industria rusă caută soluții la artileria NATO: Rostec dezvoltă noi obuze ghidate „care vor fi superioare celor ale NATO”
România participă la producția europeană de muniție: Țara noastră ar fi semnat un contract cu o companie turcească pentru producția de obuze de 155 de milimetri
Peste o sută de mii de oameni au fugit deja din Nagorno-Karabah în Armenia
Radarele Armatei României au identificat o dronă rusă care a intrat în spațiul României pe direcția Galați
Încă un Su-35 rusesc a fost distrus în apropiere de linia frontului. Avionul de luptă de generația 4++, doborât de antiaeriana rusă
Republica Moldova va avea un radar performant: Franța va livra până la sfârșitul anului radarul mobil Ground Master 200
Norvegia a interzis intrarea mașinilor cu numere de înmatriculare rusești
Iranul reușește lansarea celui de-al treilea satelit militar, provocând noi îngrijorări occidentale
Bătălia pentru industria militară ucraineană a început, evident fără România: Franța semnează 20 de contracte cu companiile de profil ucrainene
În căutare de rachetele balistice iraniene, Rusia are o problemă: Fateh-110 și Zolfaghar nu au acuratețea dronelor Shahed, ca să nu mai vorbim de cea a Storm Shadow
Putin a semnat un decret privind recrutarea: 130.000 de ruși vor fi chemați “la oaste” până la sfârșitul anului
Simultan cu misiunea F-16 americane, România aduce apărarea aeriană mai aproape de granița cu Ucraina, din cauza incidentelor cu dronele rusești
Luftwaffe trimite în România aeronave Eurofighter Typhoon
Țările occidentale intenționează să își desfășoare producția de armament și în Ucraina
Orban semnalizează de pe acum: Ucraina nu va începe negocierile pentru UE până nu se rezolvă ”probleme foarte dificile”
Tîlvăr: Incidente ca acelea din Deltă se pot repeta. România se va dota militar astfel încât să sporească nivelul de securitate la Marea Neagră
Escală fără precedent în Norvegia a unui submarin nuclear francez de atac. Franța face o demonstrație de forță
NATO a anunțat că a trimis forțe suplimentare în Kosovo după luptele dintre sârbii baricadați într-o mănăstire și poliția kosovară
Modul interesant cum Ucraina folosește tancurile occidentale. Gen. (r.) Bălăceanu: Să ne așteptăm la Abrams pierdute. Nu uitați că SUA au trimis versiuni vechi
România are de azi în dotare un nou avion C-130 Hercules. Avionul a fost donat de SUA și deschide calea următoarei aeronave
Ucraina bagă bățul prin gardul rus. Podoliak: Atacurile asupra Rusiei sunt efectuate de cetățeni ruși direct de pe teritoriul rus
Harta conflictelor înghețate în Europa, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Photo credit: Warsaw Institute
EXCLUSIV
Războaiele înghețate ale Rusiei. Ucraina, încotro? Angela Grămadă, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Atenție, Ucraina: Noua versiune cu turboreactor a Shahed 136. Dronele devin mult mai greu de interceptat, dar e sacrificată o caracteristică cheie
România, mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: Românii cărora li s-au eliberat anterior vize le pot reînnoi fără interviu
România va fi prima care va beneficia de extracția de gaze din Marea Neagră. Importul nu va dispărea însă complet
Belarus acuză Polonia de încălcarea spațiului aerian. Armata poloneză: Toate rapoartele exclud această posibilitate
Ce înseamnă să pariezi pe Rusia. Lecție amară pentru Erevan: După dizolvarea Karabahului, ar putea fi rândul sudului Armeniei
NATO va desfășura aeronave AWACS în Lituania pentru a supraveghea granița Alianței cu Rusia
Aviația rusă mai primește câteva avioane ”invizibile” Su-57, dar nu are încă o escadrilă completă de ”F-35 rusesc”
Pentagonul și Departamentul de Stat au opinii diferite în ceea ce privește furnizarea de arme Ucrainei: Rachetele ATACMS sunt un măr al discordiei
Reziliența NATO și provocarea tehnologiilor emergente. Panel dedicat în cadrul Forumului Euro-Atlantic de Rezilienţă
Kim include în constituție statutul de putere nucleară a Coreei de Nord. SUA, acuzate de crearea unui „NATO asiatic”