Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Geoană a fost numit oficial în funcția de secretar general adjunct al NATO
News
Data publicării:
Mircea Geoană şi-a preluat joi funcţia de secretar general adjunct al NATO, înlocuind-o pe americanca Rose Gottemoeller. 
Rose Gottemoeller (cea care a fost prima femeie secretar general adjunct din istoria NATO), alaturi de Mircea Geoana, actualul secretar general adjunct al Alianţei.
Rose Gottemoeller (cea care a fost prima femeie secretar general adjunct din istoria NATO), alaturi de Mircea Geoana, actualul secretar general adjunct al Alianţei.

Mircea Geoană a declarat, după preluarea funcției de secretar general adjunct al NATO, că desemnarea sa este „o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios”. Geoană a mai spus că securitatea națională a României nu a fost niciodată mai bine protejată ca în prezent.

Organizaţia transatlantică a anunţat la 17 iulie că secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general.

,,Sunt bucuros să anunț numirea lui Mircea Geoană drept următorul secretar general adjunct. Este un avocat ferm al legăturii transatlantice și va aduce o experiență îndelungată în calitate de om de stat și diplomat acestui post. El va fi primul român care va deține această poziție de rang înalt", transmitea atunci Jens Stoltenberg.

Geoană devenit, astfel, românul aflat în cea mai înaltă poziție în ierarhia Alianței Nord-Atlantice și prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă această poziție, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul NATO.

Până în prezent, cea mai înaltă funcţie a unui român în cadrul NATO a fost cea de asistent al secretarului general al NATO, ocupată în perioada 2013-2017 de Sorin Ducaru, care a exercitat rolul de şef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente.

Mircea Geoană o înlocuiește astfel pe Rose Gottemoeller, din SUA, cea care a fost prima femeie secretar general adjunct din istoria Alianței.

Gottemoeller a fost prima femeie în cei 70 de ani din istoria NATO care a ocupat funcţia de secretar general adjunct, precizează Alianţa Nord-Atlantică. Anterior ea a îndeplinit timp de aproape cinci ani funcţia de subsecretar de stat american pentru controlul armelor şi securitatea internaţională.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina nu se opune încheierii unui acord cu Rusia privind securitatea energetică. Acesta ar putea fi mediat de Qatar prin discuții separate cu părțile aflate în conflict
În weekend, Forțele ruse au efectuat cel mai lung atac cu ”Shahed-uri” de la începutul războiului
Era izolaționismului Rusiei continuă: Structura care se ocupă de Europa, redenumită ca Departamentul pentru Probleme Europene
Victorie pentru Maia Sandu: Moldova și-a arătat voința și puterea prin votul fiecăruia din noi
Moldova respiră aer european. Maia Sandu, aproape de o victorie istorică pentru președinția Republicii Moldova
Sondajul din Iowa îi dă lui Harris un avantaj surpriză chiar în fieful republicanilor. Cele șapte statele cheie care vor decide alegerile din SUA
Alegeri în Moldova | S-a încheiat votul în Republica Moldova și România. Peste 310.000 de moldoveni din Diaspora au votat până la ora 21.00
Mai ieftine decât ținta? Ucraina va lovi dronele rusești cu rachete de 30.000 de euro, produse în comun cu Thales
”Scutul estic” chiar se întâmplă: Polonia începe lucrările la cele mai mari fortificații din Europa ultimelor decenii
Pentru a-și astupa găurile din ”șvaițerul” informațional, UE intenționează să înființeze o Agenție de spionaj
Orban acuză UE de conspirație pentru răsturnarea guvernul ungar
Deși ține la ordin toată presa din Federație, Kremlinul acuză Washingtonul de încălcarea libertății presei: ”Jurnaliştii Izvestia au fost interogați 10 ore”
Încă un ”patriot” care rupe rândurile europene: Robert Fico a apărut pe canalul Rossiya 1 la o emisiune de propagandă. ”Voi negocia cu Putin fără ezitare”
După Ungaria și Slovacia, blocul pro-rus din cadrul UE ar putea include și Cehia, în urma alegerilor de anul viitor
Universitatea Forțelor Speciale din Cecenia atacată cu drone: Un mesaj pentru Ramzan Kadîrov de la ''pretenii'' din Daghestan și Ingușetia
Renumărare de fațadă a voturilor în Georgia. Cum discursul ”Pro-european” promovat de Visul Georgian ar putea hipnotiza și R. Moldova
Relația Rusia - Sudan. Sau cum extinde Moscova războiul pe orizontală
F-urile noastre, liber la doborât drone rusești. România a făcut azi un pas mare în schimbarea legislației după provocările Rusiei din ultimele zile
Polonia merge înainte cu fortificațiile de la granița cu Rusia și Belarus. “Scutul de Est” va costa 2,5 miliarde de dolari
Vot în Europa: Conservatorii din Bulgaria și socialiștii din Lituania câștigă alegerile / ”Visul Georgian” îndreaptă țara spre orbita Moscovei
Georgia, încotro? Președinta pro-europeană cere oamenilor să iasă în stradă și acuză o „operațiune specială rusă” și fraudă masivă a partidului Visul Georgian
România, parte a „Triunghiului de la Weimar”? Geoană: Ar fi un echilibru natural alături de Franța, Germania și Polonia
Rusia pregătește o ofensivă majoră în regiunea Kursk. Trupele ruse verifică acum punctele slabe ale apărării ucrainene
SUA își va înarma navele cu rachete Patriot. Interceptoarele PAC-3 MSE ar urma să contracareze rachetele hipersonice ale Chinei
Liderul ucis al Hamas lucra pentru agenția ONU pentru refugiații palestinieni. Israelul cere o anchetă
Rusia le-a furnizat rebelilor Houthi date satelitare pentru atacurile din Marea Roșie. Informațiile au fost transmise prin intermediul Iranului
Șeful SpaceX, Elon Musk, a negociat în secret cu Putin încă din 2022, scrie WSJ. Produsele SpaceX sunt folosite inclusiv de Armata SUA
Tranziția către energia verde este inevitabilă. Cu cât acționăm rapid, cu atât costurile vor fi mai reduse | Aspen – GMF Bucharest Forum 2024

Ştiri Recomandate

Avertisment de la Institutul american pentru Studiul Războiului: Forțele ruse, gata să încerce mai multe moduri de a avansa în regiunea ucraineană Donețk
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
Alegerile prezidențiale din România se caracterizează prin candidați cu opinii opuse în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei
SUA aproape de decizia de a furniza Ucrainei rachete de croazieră JASSM, însă există şi o problemă de natură tehnică: Compatibilitatea cu avioanele de care dispun ucrainenii
Să nu-l supărăm pe Putin, o alegere perdantă pentru Europa. Angela Merkel încă își justifică decizia de la summitul NATO de la București
Rusia recrutează yemeniți pentru a lupta pe frontul din Ucraina: Această cooperare reprezintă un semn al aprofundării relaţiilor dintre Kremlin şi rebelii Houthi
Este oficial: Avioanele Gripen ajung în Ucraina. Suedia a pregătit în linişte cu mult timp în urma terenul pentru acest transfer
Protejarea infrastructurii critice de sabotajele rusești: Submarinul autonom ”Herne”, o posibilă soluție pentru patrularea în adâncuri
Șeful Comitetului Militar al NATO cere companiilor de apărare să se pregătească de război. Alianța vrea mai multe linii de producție
„Nu exagerați” - racheta Oreshnik nu este atât de nouă precum susține Rusia. Se încearcă intimidarea Occidentului
Inovație totală: Cum vor ucrainenii să lanseze rachete ATACMS de pe avioane F-16. Există cel puțin un precedent care a avut succes
Moldova a salvat fața României: În timp ce în Occident a luat aproape 50%, candidatul TikTok Călin Georgescu a fost votat de 2% dintre moldovenii din Republică
Operațiunea Electorală Specială? Ultranaționalistul pro-rus Călin Georgescu defilează spre turul doi la prezidențiale. Elena Lasconi, pe locul doi
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Un general al forțelor speciale nord-coreene operează în Rusia. Conduce trupele de elită
Drone necunoscute continuă să survoleze Europa, spionând portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și o baza aeriană americană cu avioane F-15E
Ucraina anunță distrugerea unei staţii radar a sistemului rusesc S-400 în regiunea rusă Kursk: Cel mai probabil au fost utilizate rachete ATACMS
Rușii ar intenţiona să testeze în Ucraina primul tip de dronă cu salt în frecvență, capabilă să opereze în condiții de război electronic
Bloggerii ruși confirmă faptul că Moscova a rechemat de pe frontul din Ucraina un general incompetent
Franța permite Ucrainei să lovească Rusia cu rachete SCALP: Aliații occidentali nu ar trebui să stabilească și să impună linii roșii
„Utilizarea armelor nucleare nu le va aduce ruşilor beneficii”. Experți militari americani explică de ce Moscova recurge la șantaj
De neoprit? „Cel mai bun tanc” rusesc T-90 a batut recordul la aruncat turela (Video)
După 18 ani de F-35, SUA vorbesc deschis despre provocările ce trebuie rezolvate la cel mai bun avion din lume: Tunul de 25 mm sau întreținerea
Vulnerabilitatea noastră e în Marea Caspică: Rusia folosește canalul Volga-Don pentru a aduce în Marea Neagră nave militare și arme din Iran
Un nou stat din regiunea noastră cumpără Bayraktar TB2. Celebrele drone turcești urmează să intre și în dotarea României
Duma Rusă a aprobat bugetul de stat. Armata înghite aproape jumătate din cheltuielile Rusiei
Moment delicat pentru Ucraina: Nevoită să renunțe la 40% din teritoriile cucerite în regiunea rusă Kursk, Armata Kievului încearcă să oprească ofensiva rusă din Donbas
Cu un ochi la vecinul său mai mare, Grecia vrea să aibă propriul „Iron Dome”, cu ajutorul Israelului
Putin plusează: Occidentul nu are tehnologie împotriva Oreshnik / Ucraina negociază un sistem capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie
Trump s-a întâlnit cu secretarul general al NATO
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Navă chineză cu căpitan rus. Coincidență sau nu, cargoul ”YI PENG 3” a trecut fix prin zona unde au fost secționate cablurile din Marea Baltică
pixel